Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Împușcarea ciocârliilor oprită prin lege

După ce a dat satisfacție vână­to­ri­lor de urși, „rezolvând” prin împuș­ca­rea animalelor problemele provocate, de fapt, de om prin pădurile României, guvernul a condamnat la moarte, „din pix”, aproa­pe jumătate de milion de ciocârlii, ca să hrănească și pofta de sânge a pros­perilor vânători din Oc­ci­dent, care vin să împuște la noi ceea ce nu mai pot împușca în țările lor! Din fericire, în cazul amărâtelor pă­sări, justiția s-a pus de-a curmezișul ex­pedițiilor de vânătoare. Curtea de Apel Brașov a decis oprirea vânătorii la ciocârlia de câmp și la alte trei spe­cii de pasăre, în sezonul 2019-2020, după ce Asociația Alianța pentru Com­baterea Abuzurilor a atacat un ordin de ministru care permitea vâ­narea a peste 439.000 de ciocârlii în acest sezon de vânătoare. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel nu este definitivă, dar este executorie, până la soluția recursului. Potrivit Societății Ornitologice Române, prin acest ordin fuseseră stabilite cotele de vânătoare la patru specii de păsări migratoare, pentru anul 2019-2020: ciocârlia de câmp, sturzul viilor, rața cu capul negru și rața sunătoare.

Ciocârlia de câmp este o specie dorită în special de vânătorii străini (majoritatea italieni) și a fost introdusă pe lista păsărilor care se vânează, în 1996. „Deși România nu are tradiția vânătorii de păsări cântătoare, totuși, o permite. La noi vin vânătorii italieni care plătesc să ucidă ciocârliile din Ro­mânia, dar și pe cele care migrea­ză, exemplare care sunt ocrotite în ță­rile unde cuibăresc. Problema noastră este că acest tip de vânătoare este, de fapt, braconaj de specii protejate sub umbrela ciocârliei, dar și o formă de bișniță – vindem către străini ceva ce nu e al nostru, specii protejate în țările de unde migrează prin România”, explică Ovidiu Bufnilă, responsabil de comunicare la SOR.

În 2006, ca urmare a unei campanii SOR, specia a redevenit protejată, dar nu­mai pentru un an. În 2015, în urma unei alte campanii a SOR și a orga­ni­zațiilor din Coaliția Natura 2000, co­tele de vânătoare au fost înjumătățite. An de an, Poliția Română prinde gru­puri mai mari sau mai mici de turiști italieni care braconează specii pro­tejate și susțin că vânează ciocârlie. Pe traseul România – Ungaria, deja sunt celebre transporturile de păsări bra­co­nate care părăsesc România, iar în ultimii ani, astfel de transporturi au fost interceptate în Slovenia și Croația.

„Efectul imediat al acestei Hotă­râri este stoparea de îndată a vână­torii la cele patru specii de păsări mi­gra­toare. Acest lucru înseamnă că, de la momentul pronunțării Hotărârii nr. 105/2019 a Curții de Apel Brașov, adică de la momentul 24 octombrie 2019, niciun vânător nu mai are drep­tul să împuște, să recolteze, să trans­porte, să utilizeze sau să valorifice vreo pasăre aparținând speciilor: ciocârlie de câmp, sturzul viilor, rață cu capul negru sau rață sunătoare. Toate aceste activități devin acțiuni de braconaj”, a declarat Codruț Feher, vicepreședintele Asociației Alianța pentru Combaterea Abuzurilor.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian