Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Toamna bună se cunoaște de dimineață

Foto: Shutterstock

• Ziua s-a scurtat, noaptea crește. De felul în care demarăm dimineața depinde viteza de croazieră a zilelor •

Timpul a devenit o resursă ra­ră: orele de pe parcursul unei zile sunt insuficiente pentru a munci, a face cumpărături, a găti, a merge la sala de sport sau pentru a ne ocupa intens de copii. Dintre popoarele eu­ropene, cei mai muncitori sunt brita­nicii dar, totodată, un studiu realizat în Marea Britanie arată că munca este principalul factor de stres al acestora. Orele nesfârșite de lucru au ca urmare creșterea stării de epuizare și a numărului de­presiilor, ceea ce împiedică spiritul și trupul să fie în formă. Iată de ce, după atâtea ore petrecute muncind, casa ar trebui să devină un refugiu cu ali­mente bune pentru sănătate și cu acti­vități care să ne-mpiedice să cădem epuizați pe canapea, în fața televizo­rului, cu paharul de vin în mână și farfuria cu mâncare pe genunchi. Cum puteți s-o faceți aflați în cele ce urmează: este vorba de mijloace sim­ple de tot, de la mutatul mobilei, la dansatul în baie sau gimnastica pe balcon sau în grădină.

Un început de zi bun

Fiecare nouă zi înseamnă o ocazie de a reporni de la zero. Dacă sunteți foarte ocupați, s-ar putea ca momen­tul ideal pentru o ședință de yoga sau pentru o plimbare cu câinele să fie dimi­neața, de­vreme, ime­diat după ce vă scu­lați, căci mai târziu, există toate șansele ca alte sarcini să vi se pară mai importante. Un studiu realizat la Universitatea din Glasgow arată că cei care fac mișcare dimineața își ameliorează dispoziția cu 30%, adică cu mult mai mult decât cei care o amână pentru seară.

1. Puneți ceasul să sune

Experții în probleme de somn sunt de părere că trezitul zilnic la aceeași oră, inclusiv la sfârșit de săptămână, ne face să ne simțim mai proaspeți și mai bine dispuși. Ei cred că această rutină ne regu­larizează ritmul biolo­gic, „ceasul” intern care ne determină schemele de deșteptare, de somn și de alimentație.

2. Priviți răsăritul soarelui

Conform ve­chii medicini in­diene, ayurveda, deșteptarea chiar înainte de răsă­ri­tul soarelui ne umple de ener­gie. Cu atât mai mult dacă din lo­cuința dvs. se vede soarele și vă puteți cufun­da pri­virea, o vre­me, în el.

3. Lumina zorilor

Dacă locuiți departe de iluminatul urban, nu trageți perdelele noaptea, pentru a vă trezi dimi­neața odată cu revărsatul zorilor. Unele persoane, mai ales cele afectate de depresii se­zoniere, se simt mult mai vioaie și mai puțin deprimate, atunci când se trezesc „la lumina zilei”, care si­mu­lează un răsărit lent de soare.

4. Câștigați minute dimineața

Ca să aveți la dispoziție mai multe minute pen­tru mișcarea de dimineață, puneți ceasul să sune cu un sfert de oră mai devreme, și anume, o dată la 3 zile. Într-un interval de 2 săptămâni, veți câștiga o oră. Folosiți acest timp pentru a efectua câteva exerciții ușoa­re, care să vă ajute să vă treziți și să începeți bine ziua.

5. Beți apă

După o noapte de somn, organis­mul dvs. este deshidratat. Imediat ce vă treziți, beți un pahar mare cu apă proaspătă, pentru a vă pune în miș­care sistemul digestiv și excretor.

6. Antrenament matinal pentru minte

În vreme ce ceilalți membri ai fa­miliei mai dorm, folosiți 10-20 de mi­nu­te pentru a vă pregăti mintea în ve­derea unei zile active. Stați relaxați, închideți ochii și sim­țiți-vă respirația, devenind conștienți de ae­rul răcoritor care vă pătrunde pe nări. În timpul acesta de relaxare, re­pe­tați în minte intențiile pentru ziua ca­re în­cepe: o să sfâr­șesc lu­cra­rea de la bi­rou, o să iau o pauză de cafea cu colegii, fac un tur de cumpărături, îi fac o vi­zită ma­mei, pro­gramul zilei va fi îm­plinit.

7. Treziți-vă picioarele

* Puneți laba unui picior pe ge­nunchiul celuilalt și ma­sați-o cu miș­cări lungi, calman­te, ca niște mân­gâieri: începeți cu talpa și de­getele și continuați cu partea supe­rioară a la­bei, călcâiele, tendonul lui Ahile, și cu partea inferioară a pulpei.

* Prindeți laba piciorului cu mâi­nile și apăsați talpa cu degetele mari, executând cercuri mici pe părțile la­te­rale ale acesteia, pornind de la căl­câi și ajungând până la baza dege­telor. Repetați, încer­când să acoperiți toată talpa.

* Masați fiecare deget în parte, trăgându-l în sus și apăsându-l pe vârf. Terminați cu cercuri, por­nind de la călcâi, mai întâi într-o direcție, apoi în cealaltă și schimbați piciorul.

8. Yoga digestiv

Așezați-vă pe sol, cu picioarele încru­ci­șate și cu palmele pe genunchi. Întindeți bine ceafa și coloana verte­brală și coborâți bărbia. Expirați a­dânc, țineți-vă respirația, sugeți burta și trageți ombilicul spre co­loana ver­te­brală. Destindeți-vă și inspirați. Re­petați de încă 2 ori. Nu efectuați exerci­țiul dacă aveți vreo afecțiune, alta decât probleme digestive mi­nore.

9. Gel de duș cu mentă

Pentru un efect și mai tonifiant, ames­te­cați 2 picături de ulei esențial de men­tă cu 2 lin­guri cu gel o­biș­­nuit, ne­par­fu­mat, chiar îna­inte de a in­tra sub duș. A se evita dacă sun­teți însăr­ci­nate, dacă a­lăp­tați sau dacă aveți o piele sensibilă.

10. Duș alternativ

Pentru a înlătura oboseala mati­nală, tradiția ayurvedică recomandă dușul fierbinte urmat de cel rece, care stimulează circulația sângelui. La fi­nal, mutați capul dușului pe jet și pur­tați-l cât de rece se poate pe toate păr­țile picioarelor.

11. Dansați în baie

Pentru a vă dinamiza circulația, puneți în sala de baie o muzică săltă­reață și dansați până ce vă uscați. Să­riți pe verticală, rotiți umerii, dați din brațe ca găinile din aripi, ridicați – alternativ – genunchii, până la brațul opus, bateți-vă pe piept precum Tar­zan și scuturați bine mâinile și pi­cioa­rele.

12. Pentru dinți și artere curate

După ce v-ați spălat pe dinți, tre­ceți o ață dentară până la rădăcini, pentru ca gingiile și inima să se men­țină în formă. Există studii care arată, efectiv, că per­soanele cu maladii gin­givale prezintă ris­cul de a face o boa­lă cardio-vasculară (în grăsimea care înfundă arterele s-au găsit bucăți de tartru dentar). Continuați, chiar dacă vă sângerează puțin gingiile: în câte­va zile vor fi mai robuste.

13. Puneți-vă fața în valoare

Accentuând părțile frumoase ale feței, puteți ascunde ceea ce n-ați dori să se vadă. Scoateți-vă în evidență pomeții, aplicând puțină pudră care să reflecte lumina, întăriți conturul ochi­lor sau ru­jați-vă puternic, dacă vreți să atrageți atenția asupra părții infe­rioare a feței.

14. Exercițiu facial

Numeroase fe­mei sunt convinse că exercițiile pentru mușchii feței ajută la menținerea for­mei acesteia, de-a lungul deceniilor. Exercițiile ur­mă­toa­re, de executat di­mineața, sunt pentru ochi.

* Țineți capul drept, nemișcat, și uitați-vă în sus. Priviți, apoi, în jos, fără să coborâți bărbia. Îndreptați, în continuare, privirea cât mai mult po­sibil, spre stânga și spre dreapta. Ui­tați-vă, apoi, în stânga sus și imediat în dreapta jos și – invers – în dreapta sus și stânga jos. Executați cercuri cu ochii, în sensul acelor de ceasornic, și repetați în sens invers.

* Deschideți-vă ochii cât puteți de mult, fără să ridicați sprâncenele. Menținând poziția, des­chideți gura larg și scoateți limba. Puteți atinge cu ea bărbia?

* Închideți ochii, faceți o strâm­bă­tură și rămâ­neți puțin așa. Repetați exercițiul.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian