Dr. MIRCEA PEIA – specialist medicină complementară și reflexoterapie – Timișoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24, e-mail: [email protected]

Tratamentul gonartrozei (artroza genunchiului) ca, de altfel, şi al altor tipuri de artroze cu diferite localizări (coloana vertebrală, membre superioare, articulaţiile coxo-femurale etc.) este orientat, în general, spre diminuarea disconfortului şi, dacă este posibil, îmbunătăţirea mobilităţii articulare prin exerciţii fizice, tratament medicamentos sau, în formele avansate, chirurgical, mai ales când vorbim despre deteriorarea pe termen lung la nivelul articulaţiei şoldului şi genunchiului.
În cazul gonartrozei de formă acută, tratamentul de elecţie este bazat pe antiinflamatoare nesteroidiene (Aspirină, Ibuprofen) sau acetaminofen, pentru formele dureroase, lipsite de inflamaţie. Alte medicamente utilizate pentru tratamentul artrozei sunt inhibitorii selectivi de COX-2 (ciclo-oxigenaza-2). Avantajul acestei clase de medicamente este că produc mai puţine efecte gastrointestinale (durere, sângerare) decât antiinflamatoarele nesteroidiene tradiţionale. Hialuronatul (substanţa ce se găseşte în mod natural în lichidul articular) este o altă opţiune de tratament în cazul artrozei genunchiului. Preparatele din această substanţă includ hialuronat (Hialgan) şi derivat de hialuronat (Synvisc), iar o cură de injecţii cu unul dintre aceste produse poate determina ameliorarea durerii în cazul gonartrozei. De asemenea, injectarea de corticosteroizi la nivel articular are un puternic efect antiinflamator, care poate reduce edemul, durerea, roşeaţa şi căldura de la nivelul articulaţiei respective. În plus faţă de valoarea lor certă în tratamentul problemelor de insuficienţă adrenală, corticoizii pot fi mijloace terapeutice importante pentru o varietate mare de boli (boli de piele, boli autoimune, alergii, anumite procese tumorale etc.), dar şi în patologiile articulare (artrita, artroza) sau în alte tipuri de afecţiuni musculo-scheletice. Corticosteroizii sunt disponibili sub formă de tablete, forme topice (unguente), picături şi injecţii. Medicamentul se poate injecta direct într-un muşchi, articulaţie sau bursa sinovială şi, deşi riscul reacţiilor adverse prin utilizarea medicamentelor corticosteroide creşte în timp, o doză zilnică de 7,5-20 mg este considerată o doză intermediară şi prezintă risc moderat de reacţii adverse.
Tratamentul naturist complementar utilizează remedii cu proprietăţi antiinflamatoare, analgezice şi regeneratoare ale ţesutului osteo-condric deteriorat. În esenţă, acestea sunt bogate în glucozamină, condroitină şi acid hialuronic, principii active care favorizează sinteza principalilor constituenţi ai cartilajelor articulare: colagenul, condrocitele, proteoglicanii (alcătuiţi din acid hialuronic şi glucozaminoglicani). De asemenea, protejează cartilajele împotriva distrugerii provocate de unele enzime (colagenoze), medicamente antiinflamatoare, corticoterapice, acţiunea radicalilor liberi, procesele autoimune.
Fluxtem articular, Articlar forte, Boswellia, Articular protect sau Supramax au un efect pozitiv asupra cartilajului articular (încetinirea procesului de degradare), restaurează ţesutul cartilaginos şi îmbunătăţesc mobilitatea articulară. Spre exemplu, administrarea orală a hidrolizatului de colagen din produsul Supramax articulaţii + vitamina C ajută la prevenirea şi încetinirea procesului de degradare a cartilajului articular. În acelaşi timp, din tratamentul patologiilor articulare degenerative ar fi bine să nu lipsească remedii ca: aspirina organică, siliciul organic, acizii graşi mono şi polinesaturaţi (omega), curcumina, gemoderivatele obţinute din muguri de jneapăn sau muguri de viţă-de-vie şi unguentele care deţin proprietăţi antiinflamatoare şi analgezice demonstrate clinic: Artrophyt, Rumalaya, Osteocicatrat, Eqvagel sau Gheara-diavolului. Precizez că Osteocicatratul şi Eqvagelul sunt unguente de uz veterinar.
Să auzim numai de bine!
VASILE STANCIU – fitoterapeut, București, tel. 0724/37.32.48
„Soția mea are o tumoră pe hipofiză” (Răspuns pentru LIVIU SĂNDOI – Iași, F. AS nr. 1310)

Glandă complexă și extrem de importantă, așezată în șaua turcească și lipită de hipotalamus, hipofiza sau glanda pituitară este formată din doi lobi: * Anterior – care secretă următorii hormoni: • Tireotrop (TSH) – pentru stimularea tiroidiană; • Luteinizant (LH) – stimulează ovulația, formarea corpului galben în ovar și sinteza de progesteron; • Foliculo-stimulant (FSH) cu rol de maturare a foliculilor ovarieni și formarea de spermatozoizi la bărbat; • Prolactina (PRL) – hormon lactogenic, stimulează lactația după naștere și producția de progesteron; • Adrenocorticorp (ACTH) – eliberat la orice situație de stres. * Posterior (Neurohipofiza) – stochează și eliberează neurohormonii din hipotalamus. Dacă până în prezent nu s-a efectuat intervenția chirurgicală, vă rog să-mi comunicați telefonic vârsta soției, tipul și mărimea tumorii, hemoleucograma cu nivelul markerilor tumorali.
Cu toate că are dimensiunea unui bob de fasole (aprox. 500 mg), rolul glandei este crucial. Orice tumoră, chiar cât gămălia de chibrit, îi poate afecta funcția, distorsionând și relația anatomică cu hipotalamusul. În cazul soției dvs. apreciez că este afectată chiasma optică, cu atingerea celei de-a doua perechi de nervi cranieni – nervul optic, a treia pereche de nervi cranieni – nervul oculomotor comun, ceea ce poate duce în timp la orbire. Dacă soția a avut una sau mai multe sarcini se va avea în vedere posibilitatea ca în timpul acestora sau imediat după naștere glanda să se inflameze, să elibereze cantități crescute de prolactină, formând o tumoră benignă – prolactinom. Numai neurochirurgul poate stabili modul de intervenție.
Pentru a distruge anumite zone ale tumorii ce afectează nervul optic și straturile din vecinătate, se poate interveni prin radioterapie (implantare de ace cu Ytrium-99).
Intervenții neurochirurgicale pentru tumori cerebrale/hipofizare se pot face la Spitalul clinic de urgență Militar „Dr. Carol Davila” din București, tel. 021/319.30.51/52/53, unde sunt medici de excepție.
Medicina alternativă are mijloace de a induce moartea programată a celulelor tumorale (apoptoza), folosind cele mai puternice antitumorale: Onconovical B17, Casinovita B17, AHCC și Graviola, administrate cu ceai „Hyper Tum”.
Multă sănătate!
Dr. LUCICA SIMA – ROMVAC COMPANY SA – Centrul de Imunologie, Șoseaua de Centură nr. 7, Voluntari, Ilfov, tel. 0737/50.10.60, 0722/85.12.77, 021/350.31.09, fax: 021/350.31.10, www.imunoinstant.ro
„În urma unei bronșite, am secreții nazale abundente” (Răspuns pentru GAVRIL T. – Satu Mare, F. AS nr. 1357)

Stimate domn, recomandarea este să repetaţi analizele microbiologice efectuate la nivel ORL, respectiv din exudat faringian, exudat nazal, aspirat bronşic. Cel mai probabil secreţia nazală este întreţinută de o infecţie bacteriană tratată necorespunzător. Odată identificat agentul microbian, puteţi solicita sfatul medicilor terapeuţi din cadrul Cabinetului de Medicină Complementară Romvac. Pe baza rezultatelor analizelor de laborator, aceştia vă pot recomanda un tratament cu specificitate, constând în administrare de suplimente alimentare din gama Imunoinstant. Produsele respective sunt naturale, deţinând efecte antimicrobiene, antiinflamatorii şi imunomodulatorii. Multă sănătate!
Farm. spec. PAUL TISMAȘ – tel. 0745/137.537, e-mail: [email protected]
„Caut tratament pentru insuficiență circulatorie cerebrovasculară” (Răspuns pentru SOLTANA – jud. Suceava, F. AS nr. 1359)

Suferința dvs. are rădăcini într-un stil de alimentație mult prea bogat în proteine și grăsimi de origină animală, drept pentru care este necesar să renunțați la cât mai multe dintre ele și, în special, la carnea de porc, care trebuie scoasă definitiv din alimentația dvs. Treceți la o dietă preponderent vegetariană, în care grăsimile și proteinele să fie cât mai rare, o dată, maxim de două ori pe lună, în rest, cât mai multe legume și fructe, în special proaspete. Mâncați cât mai mulți struguri negri, coacăze, afine, mure și, în general, legume și fructe proaspete intens colorate. Acest stil de alimentație subțiază sângele care, fiind mai puțin vâscos, trece mai ușor prin vasele pe pereții cărora s-au depus substanțe grase precum colesterolul, micșorându-le diametrul și îngreunând circulația sângelui, de unde durerile de cap și amețelile. Alături de reforma alimentară este necesar să faceți și multă mișcare, prin mers pe jos cât mai mult, muncă fizică sau chiar sport, atât cât vă permit vârsta și puterile, dar dați-vă silința să vă mișcați cât mai mult, altfel suferința dvs. se va agrava și vă paște un accident vascular cerebral, ceea ce nu vă doresc. Dacă mă sunați vă pot prepara și trimite un tratament specific.