Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Neamțul și românul verde

Deși titlul ar putea suna în cheie de campanie electorală, nu despre asta e vorba în rândurile de mai jos. Deși, până la urmă, este vorba tot despre ale­gerile noastre, de data asta, sportive… În povestea aceasta, neamțul este Chris­toph Daum, fostul selecționer al echipei naționale de fotbal, iar românul verde este Cosmin Con­tra, urmașul lui Daum pe banca „tricolorilor” (între timp, a ajuns și el fost selec­țio­ner, după ratarea ruși­noasă a calificării di­recte la Campionatul European din 2020 și după înfrângerea dură, 0-5, de la Ma­drid, împotriva Spaniei).

Când a fost numit selecționer al echipei naționale de fotbal a României, Christoph Daum, un antrenor cu un CV impresionant, la începutul anilor 2000, a ve­nit înarmat cu o mapă plină de pro­ce­duri. Neamțul, care punea principiile îna­intea excepțiilor, invers de cum ne place nouă să gândim fotbalul, avea am­biția să schimbe sistemul din teme­lii. A fost aș­tep­tat la colț, după primul re­zultat prost, și acuzat că nu înțelege nimic din fotbalul românesc. Omul a în­cercat să-și vadă de treabă o vreme, apoi a încercat să se ex­pli­ce, elegant, a sugerat, la un moment dat, că jucătorii pe care e acuzat că nu-i joacă la Națio­nală au mari probleme de disciplină și de etica muncii. Până la ur­mă, Daum a pierdut calificarea la Mon­dia­le, și-a strâns mapele cu principii și proceduri și-a plecat acasă la el, în Ger­mania. În locul neamțului a fost numit la Na­țională un băiat „de-ai noștri”. Tânăr, ambițios, cu experiență în Occident, și ca jucător, și ca antrenor, foarte popular în vestiar, Cosmin Contra era antiteza per­fectă a neamțului Christoph Daum. Un fost fotbalist care i-a prins încă sub „tri­color” pe Hagi și generația lui și ca­re a fost, alături de Chivu și Mutu, parte din ultima noastră echipă națio­na­lă cu care ne-am putut mândri. Un om apro­piat de jucători, un om care știa foarte bine toate dedesubturile fotba­lului nos­tru. Ei bine, cu Cosmin Contra pe ban­că, Ro­mâ­nia a terminat pe locul 4 cam­pania de califi­care la Euro 2020, în­vin­să umilitor și de Suedia, la Bucu­rești, și de Spania, în de­plasare, fără să do­ve­dească vreo idee cât de vagă de joc, su­punând Ro­mâ­nia unei umilințe nemeritate.

A fost comodă, la îndemână, ideea că „neamțul” Daum nu înțelege nimic din fotbalul românesc. Dar iată că au trecut doi ani de atunci și pisica moartă e tot în casă la noi. Se pare că răul fot­balului se află în ograda noastră prin lip­sa unor structuri profesioniste și a unor conducători profesioniști.

Federația Română de Fotbal e acum în căutarea unui nou selecționer. Nu mai riscă nimeni să aducă un tehnician stră­in, după scandalul din jurul man­datului lui Daum, deci noul selecționer va fi român! Să sperăm, doar, că nu va fi asta singura lui calitate…

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian