Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Sora mea are alergie și n-a găsit niciun tratament eficace”

Sora mea are alergie și se pare că nu este de natură alimentară, ci din cauza unor animale de companie. N-au ajutat pastilele de Aerius 5 mg, nici Tyzal 5 mg și nici Locoid (unguent). Poate există un medicament mai eficace.

Cu mulțumiri anticipate, aștept un răspuns de la cititori și/sau specialiștii dvs.

MARIA – Suceava

„Mă doare un picior și toată noaptea am mâinile amorțite”

Am dureri la piciorul drept, îl simt greu și uneori amorțit, iar mâinile, seara, îmi amorțesc și ele. Mă trezesc de trei-patru ori pe noapte și le fac masaj, le scutur, dar degeaba. Îmi simt și degetele amorțite, până la unghii. Dacă mă poate ajuta cineva cu un tratament naturist, îi mulțu­mesc din tot sufletul.

OLGA T. – Botoșani

„Cum să tratez o cistită cronică?”

Am o rugăminte la dvs., pentru rubrica de sănătate. Știe cineva da­că există un leac pentru inflamația cronică a vezicii urinare? De doi ani umblu pe la medici și nu reu­șesc să mă vindec. Usturimile sunt de nesuportat… De la o cistită in­fecțioasă netratată corespunzător, acum sufăr de cistită cronică.

V.M. – Brașov

„De trei ani sufăr de acnee chistică”

Mă numesc Andreea, am 20 de ani, și de trei ani sufăr de acnee chistică. Am fost la mai mulți medici dermatologi, dar trata­mentele prescrise nu au avut efect. Am făcut și câteva ședințe cu laser, dar tot degeaba. Am făcut tra­tament cu antibio­tice, cu Ka­namicină, cu creme Retinol A… Vă rog să îmi dați dvs. un sfat. Tinerii care au fost în situația mea cum s-au vindecat? Dacă puteți să îmi propu­neți o so­luție, ar fi minunat. Vă mul­țumesc.

ANDREEA S.

„Am spasme laringiene cauzate de Parkinson”

Am 55 de ani și sufăr de boala Parkinson, de zece ani. Fac tratament cu Le­vodopa (de 150 mg), care a de­venit ineficient. Am peri­odic crize manifestate prin convulsii ale mâinilor, care se contorsionează dureros și, ce este mai grav, am deseori spasme laringiene, care mă fac să mă sufoc. Știu că pen­tru Par­kinson nu există, practic, vindecare, dar am nevoie de sfa­turi care să mă ajute să-mi îm­bunătățesc cât de cât calitatea vie­ții. Cer sfatul unui specialist ORL pen­tru spasmul laringian. Aștept răspunsul dvs. Vă mulțu­mesc.

STELIAN T.

„Cum să scap de Klebsiella pneumoniae?”

La începutul acestei luni, m-am simțit deo­dată foarte rău, așa că m-am dus la urgență. Mi s-a pus diagnosticul de pneumonie, am fost in­ter­nată și mi s-au făcut antibiotice. Mi s-a făcut un exa­men al sputei și a ieșit bacilul Klebsiella pneu­mo­niae. Sunt foarte speriată, pentru că me­dicul mi-a spus că această bacterie poate fi mor­tală. Acum fac tratament cu Augmentin intra­venos. Vă rog să-mi dați mai mul­te informații despre acest bacil – simptome, tra­tamente… Cum să scap definitiv de el? Cu mulțumiri,

CRISTINA

(Adresați-vă d-nei dr. Lucica Sima de la Clinica ROMVAC – tel. 0799/31.33.32, 021/350.31.09.)

„Simt înțepături în piept, doar când este frig”

Am o pro­blemă de sănătate, care se manifestă astfel: doar când este frig și ceață, apar înțepături pu­ternice în piept. Dacă nu mă opresc din mers, să fac o pauză, mi se umple gura de salivă, nu mai am putere în mâini și îmi vine să vomit. Men­­ționez că am 61 de ani, nu am fumat nicio­dată și beau foarte puțin, numai la ocazii. Am și hi­per­tensiune, pentru care fac tratament cu Nor­vasc. Rog cititorii care s-au con­fruntat cu astfel de simptome să-mi dea un sfat. Vă mulțu­mesc și aștept răspunsul prin intermediul re­vistei.

LAURENȚIU S.

„Am o tumefacție inflamatorie la genunchi, în urma unei lovituri”

În urma unei lovituri la genunchiul stâng, m-am ales cu o tumefacție inflamatorie. Medicii mi-au spus că operația este singura solu­ție, însă există riscul ca, mai apoi, articu­lația să nu mai funcționeze. Îmi puteți da un sfat? Poate există vreo procedură alternativă care să scadă infla­mația. Vă mulțumesc.

CONSTANȚA R.

„Sufăr din cauza unei secreții vâscoase la ochi”

Dragi cititori, mă confrunt cu o problemă la ochiul stâng: astă vară, mă plimbam cu bicicleta și mi-a intrat o musculiță în ochi. Nu am putut s-o scot singur și am ajuns la urgență. Problema s-a rezolvat ușor, dar după o lună, am început să am o secreție abundentă, în spe­cial dimineața. Mă trezesc cu pleoapele ochiului stâng umflate și de sub pleoapa de sus curge o secreție vâscoasă. Peste zi, se­creția este aproape impercep­ti­bilă, dar seara am dureri foarte mari la pleoapa superioară. Dacă închid ochii pentru câteva mi­nute, nu mai pot deschide ușor ochiul stâng. Am făcut nenu­mărate analize și trata­mente, fără niciun rezultat. Vă rog să mă ajutați cu un sfat și cu un tratament. Vă mulțu­mesc din suflet.

MARIUS – București

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian