* Min Jin Lee, „Pachinko”, traducere și note de Cristina Nan, Editura Nemira (tel. 0372.11.86.85), 684 p.
Deși se vorbește mult de globalizare, se știe totuși foarte puțin despre ce a însemnat și înseamnă viața de zi cu zi a unor grupări etnice din zone diferite de lumea noastră. Minunea literaturii e că ne poate transporta acolo, făcându-ne părtași la existența acestor „străini” cu care ne descoperim numitorul comun al sentimentelor, speranței, demnității. Min Jin Lee e o scriitoare americană de origine coreeană (născută la Seul) și romanul pe care vi-l recomand azi e povestea a patru generații de emigranți coreeni din Japonia, o saga de familie pe parcursul secolului 20. Situarea între două imperii – cel chinez și cel japonez – a marcat dramatic istoria coreenilor. La sfârșitul războiului nipono-chinez din 1894-95, Japonia instituie protectoratul asupra Coreei, pe care o anexează în 1910, iar după august 1945, trupe sovietice ocupă Nordul țării și trupe americane, Sudul. În 1948 peninsula se rupe în Republica prezidențială Coreea de Sud și Republica Populară Democrată Coreeană – o cumplită dictatură comunistă. Așa au rămas până azi. Aceste repere istorice și politice se străvăd în narațiune doar vag, subiectul fiind viața emigranților coreeni din Japonia, din 1910 până în 1989. Ceea ce nu știam și am aflat din roman e că japonezii îi consideră pe coreeni inferiori din toate punctele de vedere, că îi discriminează legal și social în virtutea prejudecății că sunt needucați, leneși, murdari și hoți. Că îi disprețuiesc și nu vor să aibă de a face cu ei decât ca forță de muncă ieftină, indiferent de calitățile lor individuale. Titlul misterios al romanului desemnează saloanele de jocuri mecanice, o afacere din care se îmbogățesc, sub umbrela mafiei (yacuza), unii coreeni din Japonia, presupuși gangsteri. Pachinko (un fel de flipper) poate avea și conotații simbolice, personajele romanului fiind ca bilele împinse la voia hazardului de forțe exterioare sau precum cei ce, pierzând, continuă să joace sperând în noroc. Povestea celor patru generații începe în 1910, într-o localitate coreeană de pescari, unde copila Sunja își ajută mama să țină o modestă pensiune. Sedusă de un călător elegant, Hansu, fata rămâne însărcinată, dar refuză să-l urmeze în Japonia pe seducător, când află că acesta e însurat și are o familie acolo. Nu vrea să devină o întreținută. Norocul ei e un pastor protestant (n-am știut cât de mulți coreeni sunt creștini), Isak, poposit la han foarte bolnav, în drum spre Osaka, unde are un frate. Salvat de la moarte de îngrijirile mamei și fetei, Isak o ia de nevastă pe Sunja și devine oficial tatăl copilului. Greutățile noii familii la Osaka sunt sporite de nașterea încă unui băiat și de atmosfera ostilă de acolo. Rămasă văduvă, Sunja muncește din greu pentru a-și crește fiii, dar are parte și de bucurii din partea lor. Cel mare, Noa, sprijinit din umbră de Hansu, despre care nu știe că e tatăl lui natural (revelație care va declanșa o tragedie) face studii superioare de engleză, iar cel mic, Mozasu, mai practic, devine patron al unei rețele de pachinko. Fiul lui Mozasu, Solomon, va studia în America și se va întoarce în Japonia ca funcționar de bancă dar, în ciuda faptului că e născut, ca și tatăl său, la Osaka și educat în japoneză, va avea de suferit din pricina originii etnice. Pe toți acești coreeni din Japonia, discriminarea, în ciuda eforturilor de asimilare, îi face să se simtă exilați. Min Jin Lee e o foarte bună povestitoare care știe cum să te țină aproape și să-ți arate o mulțime de lucruri despre coreeni, despre faptul că onoarea lor constă în grija față de familie, că sunt părinți și fii extrem de devotați. Dar și că în această societate de caste care e încă Japonia, reușita socială e o luptă acerbă cu prejudecățile.
Romanian