ILINCA VANDICI -Trăiesc în lumină. În lumină și fericire”

Bucurie cu două nume: Andrei și Zian

– De la ultimul nostru interviu, în viața ta s-a petrecut o mare schimbare: te-ai măritat și ai născut un copil. Te plângeai de neliniște. Acum lucrurile s-au așezat?

– Da, în mine e linişte! Nu mai am niciun zbucium, nicio frământare, nicio dezamăgire, tot ce se întâmplă zi de zi în existenţa mea e superb! Iar asta îmi dă o energie fantastică, pen­tru tot ce am de făcut. Firește, înainte de a mă mărita şi de a veni pe lume Zian, aveam mult mai mult timp la dispoziţie, puteam să fac ce doream și când doream. Acum sunt multe res­ponsabilităţi de la care nu pot să abdic, dar le fac cu devo­tament și cu drag. În plus, nu aveam nici pe departe atâta energie pe câtă am azi: mă ocup de copil şi de soţul meu, cărora trebuie să le dedic şi timp, şi atenţie, îmi văd în continuare şi de emi­siunea „Bravo, ai stil!”, de la Kanal D, iar de anul ăsta, am devenit şi fe­meie de afaceri. La 1 august, împreună cu prie­tena mea Angelina Cosma, am lansat pe piaţa din România o gamă de produse de îngrijire cor­porală non-toxice, vegane, am­balate în produse reciclabile, o gamă de care sunt foarte mândră şi pe care vreau s-o extind. Și s-a mai întâmplat ceva minunat: în tot ce fac, nu mai resimt stresul care mă măcina înainte. De când l-am cunoscut pe Andrei, soțul meu, parcă am intrat într-o zodie bună şi toate lucrurile au început să se lege frumos, iar după apariţia lui Zian, sentimentul ăsta a devenit şi mai puternic. Andrei şi Zian au o energie extraordinar de bună, pe care au pro­iectat-o şi asupra mea, astfel că am foarte multă încredere în mine şi sunt mult mai pregătită să înfrunt viaţa. Acum mi se pare că sunt foarte puţine lucrurile pe care nu aş putea să le fac, pentru că ştiu că, indiferent ce se întâmplă, la sfârşitul zilei, îl am acasă pe Andrei, care mă susţine necondiţionat în toate proiectele mele, şi că îl am pe Zian, care-mi înseninează sufle­tul. Genul acesta de sigu­ran­ţă e ceva nou pen­tru mine. Tu ştii, am vorbit despre asta, despre neliniștea în care trăiam, despre felul în care mă agățam de lucruri, de oameni, de situaţii, totul din frica de eşec sau din frica de a ră­mâne singură. Acum însă am un țărm sigur, care mă apără de orice fur­tună, am o bază, am o susţinere, şi orice frică a dispărut.

În paradisul familiei

– În cazul persoanelor publice, așa cum ești tu, căsătoria înseamnă, totuși, și un pic de în­corsetare, o restrângere a zonei de libertate în care se mișcă vedetele. Nu te temi că în­tr-o zi vei simți lațul, fie el și de aur, legat de picior?

– Nu. Nu mă tem deloc. Eu am perma­nent în minte modelul părinţilor mei, al căs­ni­ciei lor frumoase şi aşe­zate, pe care mi-am dorit-o și eu. Năzuința mea de-a avea o relație stabilă a pornit totdeauna de la acest model. De-as­ta am ţinut „cu dinţii” de fie­ca­re iubire pe care am tră­it-o: am acceptat anu­mite lucruri, am iertat anumite lucruri… Ca să ajung la familia aceea ideală, pe care, iată, am dobân­dit-o alături de Andrei! Pe de o parte, simt că sentimentele lui pentru mine sunt reale, pe de altă parte, viața în doi nu mi-a tăiat din aripi și nu mi-a obturat orizontul. Relația noastră este fără restricţii, fără oprelişti, fără drame, fără proble­me, fără gelozii, cu încredere în proporţie de 100% şi cu respect reciproc. Andrei e mai mic decât mine cu 5 ani, are acum 28 de ani, dar e extrem de matur, e un bărbat foarte liniştit, foarte calm, foarte cu capul pe umeri, foarte sigur pe el, foarte muncitor, e un om care ştie să fie alături de soţia lui, şi fizic, şi emoţional, şi care îşi protejează familia mai presus de orice. În concluzie, iubesc viaţa de familie! Se dovedeşte că am avut dreptate să mi-o doresc atât de mult. Pur şi simplu, acum mă simt împlinită.

Călătoria prin tunel

– Și Zian? După nume, pare să fie un înger…

– Deşi Zian a fost un copil extraordinar de dorit şi de iubit încă dinainte de naștere (vor­beam cu el și mă străduiam să mi-l imaginez cum arată), totuși, evenimentul nașterii m-a so­licitat emo­țional atât de puternic, încât am ajuns să mă confrunt cu o depresie postnatală. Mi-am dat seama, brusc, că viața mea nu mai era doar despre mine, în legătură cu viața mea profe­sională, cu căs­nicia mea cu Andrei, cu relația mea cu pri­etenii, ci că, prin apariția lui Zian, eu, ca ființă „ego­istă”, dispărusem, viața nu-mi mai aparținea exclusiv, iar asta era fantastic de greu de accep­tat! Astfel că, o lună de zile după naştere, m-am închis în casă. Copilul plângea, eu plân­geam… Eram absolut panicată! Nu mai aveam timp nici măcar să fac băile re­laxan­te de altă­dată, mă mulţu­meam doar cu duşuri, nu mai aveam timp să mă coafez, eu, care eram atât de îngrijită, nu mai aveam timp de nimic care ţinea de mine, de lucrurile care mie mi se păruseră până atunci normale. Cum am ieșit din impas? Pe lângă sprijinul soţului meu, al mamei mele și al familiei, ceea ce m-a ajutat enorm să mă reechilibrez a fost mun­ca: m-am întors în tele­vi­ziune, cam la o lună şi jumă­tate după naştere, şi acolo am reluat legătura cu ceea ce fusesem eu înainte de naș­tere! Iar asta m-a liniştit, mi-a dovedit că nu dis­părusem cu totul, că eram în con­tinuare „cea veche”, doar că, acum, o bună parte a făpturii mele tre­buia să se dedice 100% omu­leţului de acasă. În clipa în care am înţeles asta, am început să mă pun pe picioare. Ceea ce însă nu s-a întâmplat peste noapte. Pro­cesul ăsta de regăsire, de revenire la mal a durat vreo 9 luni. Dar nu regret deloc experienţa, fi­indcă am în­văţat enorm din ea. De altfel, mi-am şi lansat un canal de YouTube, unde am vorbit deschis des­pre toate lucrurile astea, în speranţa că voi ajuta nişte tinere mame care se trezesc într-o situaţie similară cu a mea. Ideea este că există soluţii. Că la capătul tune­lu­lui, chiar te aşteaptă lumina. Eu, acum, în lumină trăiesc! În lumină şi în fericire! Nu mai am temeri, şi mater­nitatea s-a trans­for­mat într-un iz­vor neîntrerupt de bucurie.

– Iar Zian nu mai plânge…

– (Râde) Exact! Doar rareori, când mai cade şi se mai juleşte puţin. E un copil inteligent, puţin şiret, puţin şmecher, e vorbăreţ, e curios, e socia­bil, e foarte vesel şi râde mult, e foarte isteţ şi prin­de din zbor tot ce-l învăţ, tot ce-i explic… Chiar cred că Zian va deveni un om împlinit, cu o minte foarte ageră!

– Andrei e la fel de implicat ca și tine? Îi faci loc și lui în viața copilului?

– Soţul meu e un înger şi nu spun asta ca să dea bine! M-a ajutat enorm cât m-am luptat cu depresia postnatală, mi-a alungat toate temerile cu privire la responsabilitatea de a fi părinte, m-a susţinut şi mă susţine în carieră, inclusiv cu sfaturi, pe partea de afaceri, şi e la fel de implicat ca mine în creşterea lui Zian. Nu l-am pus să schim­be pamperşi şi nici să pregătească bi­be­roane cu lapte, pentru că nu asta mi s-a părut esenţial. Consider că rolul lui Andrei în viaţa co­pilului nostru ţine de lucruri mult mai importante. De altfel, Andrei și-a construit deja o relaţie ex­traordinară cu Zian. Se joacă împreună, ies îm­preună în oraş – la restaurante, la magazine, în parc, la biroul lui tati (Andrei Neacșu are afa­ceri în domeniul imobiliar. N. red.) Mă bazez enorm pe Andrei, pe participarea lui în ceea ce pri­veşte educaţia lui Zian, cu atât mai mult cu cât amân­doi sunt bărbaţi şi e normal ca ei să aibă o relaţie foarte strânsă.

Rețeta frumuseții: linte și salată

– Ilinca, să vorbim și despre frumusețe puțin. Aș spune că arăți mai bine ca înainte de naștere. Și la trup, și la chip. Ai rețete secrete?

– În timpul sarcinii, am avut mare grijă la alimentaţie, nu neapărat de dragul siluetei, ci pentru că ştiam că absolut tot ce mâncam eu, în­tr-o anume proporţie, ajungea şi la Zian. Cel mai mult am mâncat linte şi salată şi mereu mi-era poftă de salată de vinete şi de ciorbă de pui à la grecque. (râde) De asemenea, până în luna a opta, inclusiv, am făcut sport (în luna a opta eu în­că mai eram în sală!). Apoi, după naş­tere, în prima lună, când am trecut prin depresia aceea groaz­nică, am slăbit brusc. Şi cam în „forma” aia am revenit „pe sticlă”. (râde) Iar du­pă încă o lu­nă, mi-am reluat antrenamentele la sală, ceea ce m-a ajutat să mă recuperez rapid. În ceea ce pri­vește dieta, după ce am citit foarte mult pe teme de „viaţă sănătoasă” şi de longevitate, am în­vățat că există două reguli importante în ma­terie de alimentaţie: prima este excluderea prote­inei ani­male, după vârsta de 25 de ani (copiii şi tinerii până în 25 de ani au ne­voie neapărat şi de carne); a doua este re­du­cerea cantităţii de hrană (nu avem nevoie decât de două mese pe zi, şi acelea moderate). Acum, să nu se în­ţeleagă că eu „propovăduiesc” acest stil de via­ţă, că susţin că numai eu am dreptate sau că mă erijez în vreun specialist. Pur şi sim­plu, astea sunt con­cluziile pe care le-am tras din ceea ce am citit, ăsta e planul pe care mi l-am fă­cut şi pe care l-am aplicat, iar acest „sistem”, în cazul meu, funcţionează de minune. De fapt, cred că mai important decât orice este ca oamenii să se informeze şi să caute să găsească variantele de stil de viaţă care li se potrivesc.

Proiectul vieții: „Bravo, ai stil!”

– „Bravo, ai stil!”, emisiunea ta de pe Ka­nal D, pare să fie și ea în formă.

– Da! Chiar voiam să vorbim despre asta! „Bravo, ai stil!” este proiectul vieţii mele de până acum, un proiect care, iată, o spun cu mândrie, ajunge la sezonul 6. Emisiunea asta mi-a dat aripi, m-a ajutat să mă dezvolt foarte mult, m-a ajutat să cunosc oameni, caractere şi personalităţi atât de diverse şi de interesante, m-a ajutat să fiu mai vizibilă decât eram înainte şi, ceea ce mi se pare cel mai important, m-a ajutat să arăt că televiziune de suc­ces se poate face şi cu lu­cruri bune, curate şi de calitate. „Bravo, ai stil!” este un alt vis împlinit, ca­re, în plus, mi-a adus şi o a doua „familie”. Ştiu, sună clişeistic, dar, în cazul meu, lucrurile chiar aşa stau: noi, în­treaga echipă, lucrăm de atât de mult timp împreună, am ajuns să ne cunoaştem atât de bi­ne, am ajuns să ne împăr­tăşim o mulţime de lucruri, care de­păşesc sfera profe­sio­nală, încât avem o re­laţie chiar familială. Şi mai e ceva: aici, la Kanal D, e o atmosferă foarte relaxată, pentru că toată lumea „pu­ne umărul şi îm­pinge” în aceeaşi direcţie, orice vo­ce e ascultată, ori­ce soli­citare sau idee e ana­lizată şi, dacă e utilă, ime­diat e rezolvată sau pusă în practică. Ni­meni nu e mai prejos de nimeni.

– Care crezi că e cheia succesului acestei emi­siuni?

– În afara profe­sio­nalismului echipei cu care lu­crez, o echipă care îşi cu­noaşte foarte bine meseria, am implicat în pro­iectul ăsta și nişte specialişti au­tentici, unii dintre cei mai buni din România. Astfel am reuşit, cred eu, să de­mons­trăm că moda nu e doar pentru bo­gaţi, că modă înseamnă stil, indi­ferent de buget, de vârstă, de greutate, de culoare a pie­lii sau de profesie. Te­­lespectatorii s-au iden­­ti­ficat cu con­cu­­rentele noas­tre şi, ast­­­fel, show-ul acesta a ge­­­nerat ade­vă­rate co­mu­­nităţi în on-line, co­mu­nităţi de oa­meni ca­re iu­besc mo­da şi care co­mu­nică între ei foarte strâns. Unde mai pui că în gră­diniţe şi în şcoli se orga­ni­zează a­de­­sea ser­bări te­matice „Bra­vo, ai stil!”. Ca să vezi ce im­pact are emi­siu­nea asta!

– Crăciunul e foar­te aproape. Ai un sce­na­riu anume pentru Zian?

– Crăciunul acesta mi se pare chiar mai im­por­tant decât primul, fiind­că anul trecut, Zian era în­că prea micuţ ca să înţeleagă ce se întâmplă, de ce casa arată altfel… Acum însă e deja „băiat mare” şi o să fie cu totul alt­ceva. I-am explicat că există un Moş bun, care, de Cră­ciun, merge pe la toţi copiii cuminţi şi le duce, fie­căruia în parte, cadouri. Am pus accentul pe ideea de „copii cuminţi”, cât şi pe obligaţia de a învăţa o poezie, pe care să i-o spună Moşului. Iar pregătirile le-am demarat deja: soacra mea, care locuieşte foarte aproape de noi, a în­ceput să-şi împodobească și curtea, şi casa, după care pornim cu împodobitul şi la noi. Bradul o să arate splendid, deja l-am „proiectat” în minte! (râde) Şi am mai cumpărat o mulţime de alte deco­ra­ţiuni, care doar urmează să fie aşezate fru­mos, astfel încât să creeze o at­mos­feră de poveste. Mai mult, l-am antamat deja și pe Moş – e vorba de un domn care joacă minunat acest rol şi pe care abia îl aşteptăm să sosească în seara de ajun. De fapt, abia aştept Crăciunul, abia aştept să ne reunim cu toţii, familia mare, în care îi includ şi pe finii noştri, abia aştept să văd cum o să reac­ţioneze Zian, când o să înce­pem să îm­podobim casa, când o să facem bradul, când o să vi­nă Moşul şi-o să tre­buiască să-i spună poe­zia… Sunt atât de în­cân­tată! Acestea sunt mo­mente unice în viaţa ori­că­rei familii, pe care eu, ca mamă, le trăiesc acum cu şi mai multă emoţie, cu şi mai multă bucurie!

– Te rog să încheiem cu o urare de Crăciun adresată cititorilor „Formulei AS”.

– Le urez să fie liniştiţi, să adune în jurul lor oameni care-i fac fericiţi, care le dau sentimentul împlinirii şi pe care ştiu că pot să se bazeze ori­când, să nu uite să se bucure de fulgii de nea (sunt sigură că vor veni!), să se bucure de lu­mi­niţele din brad, să se bucure de zâmbetele celor dragi şi, nu în ultimul rând, să iubească! Asta le doresc eu ci­titorilor „Formulei AS”, pen­tru că asta doresc şi familiei me­le şi îmi doresc şi mie în­sămi.

Foto: KANAL D (3)