Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

TIA ȘERBĂNESCU – „Nu avem motive de optimism, dar nici de defetism. Trebuie să privim anul 2020 cu realism”

Analiza politică a anului 2019

„După șapte ani în care a făcut ce-a vrut, PSD a ajuns partidul numărul doi”

– În prag de An Nou, vă rugăm să faceți pentru cititorii noștri o sinteză a anului politic 2019. Care au fost cele mai importante eve­ni­mente politice și care sunt consecințele lor?

– Vast subiect. Dintru început, să spunem că 2019 este anul în care PSD a pierdut supremația pe scena politică și guvernarea, după șapte ani în care a dominat copios. Din 2012, PSD a fost ne­întrerupt la putere. E adevărat, a acceptat și o mică întrerupere, în timpul guvernării Cioloș, dar și acel guvern, cu Vasile Dâncu vicepremier – să nu uităm –, a stat sub semnul amenințării PSD, care deținea majoritatea în Parlament, și a rezistat un an, pentru că a fost interesul PSD să nu deconteze în alegeri felul în care a guvernat între 2012 și 2015. Pe scurt, după șapte ani în care a făcut ce-a vrut, iată, PSD a ajuns partidul numărul doi, se află în opoziție și are mari șanse să rămână acolo, cu un credit electoral tot mai mic. Anul trecut a pier­dut toate alegerile: europarlamentarele, refe­ren­dumul pentru Justiție și prezidențialele. Dar mai important decât faptul că PSD nu mai e la pu­tere, este votul de blam pe care l-a dat societatea unui anume fel de a face politică. Lideri politici pre­cum Liviu Dragnea, care acum se află la închi­soare, precum Viorica Dăncilă, care ne-a făcut de râs în lume, precum Niculae Bădălău, Șerban Ni­colae, Codrin Ștefănescu, Florin Iordache etc. au fost respinși de societate. Astfel de politicieni agre­­sivi, agramați, xenofobi, adesea și antieuro­peni, au fost invalidați. Ei au devenit un model de insucces garantat.

În acest context, să reținem și că am avut două rân­duri de alegeri, pentru Parlamentul European și pentru președinția statului român, precedate de campanii electorale fade și cu o ofertă de can­didați pe măsură. Adevărul este că avem candidați tot mai slabi, de la un scrutin la altul și, în con­secință, nivelul campaniilor scade constant. To­tuși, te-ai aștepta ca politicienii noștri să evolueze, de la discurs și prezență „scenică” până la pro­puneri și realizări concrete. Au trecut 30 de ani de la Revoluție, suntem de 12 ani în Uniunea Euro­peană, beneficiem cu toții de posibilități de infor­mare și de circulație nelimitate, așa că avem acces la modele viabile din străinătate, dar degeaba, politicienii noștri se dovedesc din ce în ce mai neșcoliți, mai neșlefuiți și greoi în exprimare.

Este destul de trist, deoarece, privind la ce am realizat și la situația în care ne aflăm la trei decenii de la căderea regimului comunist, constatăm că societatea românească a rămas datoare copiilor care și-au jertfit viața în 1989, pentru ca noi să avem libertate și să trăim în democrație. Ceva s-a schimbat, fără îndoială, acei copii minunați ne-au făcut cadouri de neprețuit. Însă, aveam obligația să facem mai mult. N-am făcut tot ce merita sacri­ficiul lor.

„Evoluția societății civile ne dă speranțe de mai bine”

– Să vedem și partea plină a paharului. Anul 2019 ne-a adus vreun bine evident?

– Dacă politica de partid este dezamăgitoare, societatea civilă ne dă speranțe de mai bine. În anul tocmai încheiat, s-a consolidat un anume tip de reacție a societății civile, care n-a mai lăsat să treacă nesancționate ieșirile necontrolate ale politicienilor, derapajele și excesele unora dintre ei, și a luat atitudine prompt. Poate nu în mod foarte organizat și instituționalizat, ci mai ales spon­tan, dar asta nu scade din valoarea reacției. Și este de remarcat faptul că noua generație a so­cietății civile n-a cerut ceva pentru sine, salarii mai mari, sporuri, avantaje, ci a protestat în stradă îm­potriva unor acțiuni care angajează viitorul aces­tei țări: legi strâmbe sau care favorizau corupția, acțiuni împotriva mediului înconjurător, cum a fost cazul Roșia Montană, sau tăierile ma­sive și ilegale de păduri… Asta e marca tinerei ge­ne­rații, care are altfel de preocupări decât gene­rațiile mai vechi și mai egoiste, aș spune. În plus, nu se rezumă la proteste, ci a dezvoltat și instituția voluntariatului în toate domeniile, de la grija pentru copiii bolnavi sau pentru bătrânii în nevoie, până la curățarea spațiilor verzi.

În altă ordine de idei, în 2019, au fost înre­gis­trate și câteva succese românești pe cont propriu. Mă refer în primul rând la acela repurtat de Laura Codruța Kovesi, care a devenit primul procuror șef al Parchetului European, în ciuda șicanelor de care a avut parte atât în țară, cât și în străinătate, din partea PSD și a instituțiilor controlate de acest partid, ca și în pofida concurenței făcute de can­didați veniți din state mai puternice, din Franța și Germania. Presa internațională a susținut-o masiv. De asemenea, a beneficiat de aprecierea și spriji­nul unor politicieni de la vârful UE. Din păcate, ală­turi de măsurile concrete luate împotriva Jus­tiției de către guvernarea PSD, campania dusă de același partid contra Laurei Codruța Kovesi i-a timorat și i-a pus în defensivă pe cei mai mulți ma­gistrați, astfel încât astăzi nu mai auzim de mari dosare de corupție.

Un alt succes a fost obținut de către fostul lider al PSD, Mircea Geoană, care a devenit secretar general adjunct al NATO. Și el a reușit individual, pe baza relațiilor sale personale și a prestigiului in­ternațional pe care a știut să și-l cultive, în răs­părul imaginii publice pe care o are la noi și care poartă marca disprețului lui Ion Iliescu: „un pros­tănac”. Putem bănui că a beneficiat de o susținere mai puțin vizibilă. Pentru că, dincolo de ce cre­dem despre el, să nu uităm că Geoană a avut un com­portament ciudat, în plină campanie pentru ale­gerile prezidențiale din 2009, când a făcut vi­zite secrete la Moscova, nimeni nu știe nici azi în ce scop, și avea consultări de taină cu Sorin Ovi­diu Vântu, unul dintre marii adversari ai sta­tului ro­mân, deținut acum, care îl avea în anturaj in­clusiv pe Radu Timofte, șeful SRI din acea vre­me. Cine ar fi condus România, dacă Mircea Geoa­nă ar fi devenit președinte? Este simptomatic că un personaj care ridică astfel de semne de în­trebare a putut ajunge la vârful NATO.

„2020 va fi un an supraîncărcat electoral și de la care nu putem avea așteptări prea mari”

– Anul 2020 se anunță agitat, măcar pentru că este unul electoral, cu alegeri locale în pri­mă­vară-vară și alegeri parlamentare la sfârșitul toamnei. Având în vedere și că la guvernare avem un Cabinet cu susținere fragilă în Parla­ment și că nici contextul internațional nu e prea sigur, ce așteptări putem avea?

– Anul 2020 va fi poate mai dificil decât ne aș­teptăm, fiindcă e posibil să avem alegeri antici­pate. E o probabilitate mică, dar există și e discu­tată intens. Guvernul Orban și-a asumat deja răs­pun­derea pentru un pachet de legi și și-a încercat astfel stabilitatea. Desigur, PSD nu agreează ideea alegerilor anticipate, căci l-ar prinde complet nepre­gătit, fără o conducere viabilă, încă zdrun­ci­nat de eșecurile de anul trecut, și ar fi în stare să voteze orice vine de la guvern, numai ca să evite un astfel de scenariu. Guvernul Orban nu riscă ni­mic: pică o dată, vine din nou la vot în Parlament și, dacă nu e admis de majoritate, se trece la orga­nizarea alegerilor anticipate, ceea ce ar favoriza PNL. Așa încât poate forța nota.

Pe de altă parte, PNL riscă pentru că se află la guvernare și pentru că este silit să ia măsuri co­rec­tive asupra cheltuielilor bugetare, care vor afec­ta o parte din electorat, că nu se poate altfel. PSD a și început să facă zarvă pe acest subiect, sus­ți­nând că liberalii taie din ce au dat pesediștii, dar ne­spunând că au mărit salarii și pensii înda­to­rân­du-ne pe toți și că nu avem cum continua să ne în­da­torăm. PSD nici nu are cu ce ieși în campanie în afară de asta: am dat pensii și salarii. Dar cu ce preț? Cu prețul creșterii inflației și al în­datorării publice.

Una peste alta, 2020 va fi un an supraîncărcat electoral și de care nu ne putem lega prea multe speranțe. Guvernul Orban e limitat, pentru că nu are majoritate în Parlament decât punctual, și va mer­ge pe cârpeli, nu va face mari revoluții. I se vor vota unele proiecte, altele nu, se va negocia con­tinuu. Prin urmare, nu avem motive de opti­mism, dar nici de defetism. Trebuie să privim 2020 cu realism. Se anunță și o nouă criză eco­no­mică globală, care ne-ar prinde într-o situație des­tul de grea, cu un rating de țară în scădere, ceea ce va duce la dobânzi mai mari pentru împrumu­tu­rile statului și așa mai departe… Dar putem spera în evenimente nepre­vă­zute, bune pentru țară, chiar și în con­di­țiile în care politicienii nu ne furni­zează nici o surpriză plăcută. Eve­ni­mente de tipul alegerilor care au avut loc în 2019.

Claudiu Tarziu

Claudiu Târziu (n. 1973, Bacău) a absolvit Facultatea de Drept la Iași și Facultatea de Comunicare și Relații Publice la Bucu­rești. Debut în presă: 1992. A fondat și a condus șapte publicații locale sau centrale, între care cea mai longevivă a fost revista „Rost” (2002-2012). A fost jurnalist de investigații la cinci cotidiane naționale, iar din 2006 este redactor la „Formula AS”. A publicat volumele: „Maria Ploae – viața pe scene” (Ed. UCIN, București, 2014) și „Cei 13 care m-au salvat” (Ed. Rost, București, 2018).

Nu există comentarii

Răspunde și tu

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian