Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ANIVERSĂRI: Celelalte Cuvinte

– Albumul aniversării a 30 de ani de la primul concert –

Primul concert rock la care am participat vreodată s-a ținut la începutul lui de­cem­brie 1989. Îmi amintesc emoția cu care am străbătut pe înserat Parcul Tineretului, într-o gașcă de liceeni, asaltul, îmbulzeala de la intrarea în Sala Polivalentă, apoi vibrația unei săli pline, cu 6000 de tineri, aerul de rebeliune pe care nu-l mai întâlnisem până atunci: un sentiment nou, de pe­ricol și libertate, ritmurile și energia de pe scenă, răs­punsul entuziast al publicului. Mersesem la con­cert pentru o celebră formație bucureșteană, dar am plecat în minte cu cântecele unei trupe necunoscute de mine, o muzică viguroasă și poetică în același timp, electrică și planantă. Celelalte Cuvinte! Aveam să aflu că vin dintr-un ținut ce părea atunci atât de îndepărtat, și că au mare succes în mediile studențești. Iată-i acum, după treizeci de ani, pe rockerii orădeni, în continuare pe scenă, într-un tur­neu de lansare al celui mai recent album, „Electric Live”, un CD dublu, care se înscrie imediat pe lista scurtă a celor mai reușite albume de concert oferite de rock-ul românesc. Cele două ore de muzică selectate din concertul susținut în decembrie 2011 la Sala Palatului reprezintă esența acestei formații, perfecționismul cu care abordează orice apariție și atmosfera super­bă creată de public. Într-o perioadă în care asistăm la tot mai multe „cântări”, și atât de rare eveni­mente muzicale vii și adevărate, ce pot crea magie, „Electric Live” înseamnă o reală sărbă­toare.

„Noi trăim pentru muzică, nu din muzică”

După 30 de ani

Primul concert rock la care a asistat Călin Pop a fost cel al formației Phoenix, în 1971. Tatăl său îi dăduse un bilet, iar băiatul de 11 ani a rămas cu totul cucerit și a știut că acela este drumul său. În cla­sa a IX a, cânta la chitară și voce în trupa li­ceu­lui, alături de băieții mai mari și, când aceștia au absolvit, el a rămas responsabil cu continuarea ei. „Am dat anunţ în revista «Ţara visurilor noastre», revista liceului: «Organizez selecţie toboşari»”, povestește Călin Pop pentru „Formula AS”. „Stă­team singur, într-o sală de clasă, în care erau aran­jate tobele liceului şi aşteptam să intre cineva. Sin­gurul concurent a fost un tip de care-mi amintesc că mergea foarte crăcănat, aşa, ca Charlie Chaplin. «Mă», zic, «tu ce eşti, fotbalist?». «Da, da’ mai joc şi fotbal». O bătut el la tobe, nu ştia prea multe, dar făcuse ceva ore de «pian de piept», adică a­cor­deon, aşa că i-am zis, «Bine, hai, că înveţi tu şi la tobe». Ăsta era Ti­nu Iovan, to­bo­şarul dintotdeauna al tru­pei Celelalte Cu­vin­te. Am luat ceva premiu cu piesa «Iarna», apoi ba­sis­tul a avut o co­rijenţă la matema­tică şi a renunţat. Pe lângă noi, se tot învârtea un tip foarte interesat de chitara mea. Nu ştia să cânte, dar încet-încet, l-am învăţat basul. Cu Tinu şi cu tipu’ ăsta, Marcel Breazu, suntem şi astăzi în trupă”. După ce au terminat liceul, cei trei au decis să plece împreună la facultate la Timișoara. Călin nu a fost la început entuziasmat de idee, dar tatăl său a știut să apese pe coarda sen­sibilă.  „Mă, ţie-ţi place Phoenix? Da? Păi, vezi, au plecat din ţară, gata! Du-te tu la Ti­mi­şoa­ra şi umple golul!” „Nici prin gând nu mi-a tre­cut câtă dreptate a avut, săracu’! Am dat la fa­cultate la Timişoara şi, normal, au venit şi ceilalţi după mine. Eram trei băieţi ce mergeau la Ti­mişoara să cânte. Asta, cu facultatea, era un pre­text. Perioada aia, între ‘81 şi ‘85, a fost foarte fru­moasă pentru noi. Am stat mult îm­pre­ună şi am cân­tat, am compus primele două discuri şi jumă­tate, zdrăngănind chitarele pe holurile şi prin ca­merele căminelor studenţeşti. Ce atmosferă faină era! Oamenii ăia erau însetaţi de cultură, citeau, ascultau muzică, închiriau câte un video şi se uitau toată noaptea la filmele lui Tarkovski. În­văţau, discutau, beau bere, iar noi eram mereu acolo, cân­tând la chitară. Aşa ne-am în­che­gat ca trupă, am trăit din pa­siu­nea pentru muzică şi am strâns toate acele cântece”. Tiberiu Pop și Ovidiu Roșu s-au alăturat trio-ului și au rămas până astăzi în trupă. Cu un imbold consis­tent din partea lui Florian Pittiș, care i-a îndrăgit de prima oară când i-a ascultat, Celelalte Cuvinte au ajuns la București, unde au imprimat două viniluri și jumătate. Discuri de mare impact în cultura acelor ani, cărora li s-au adăugat în timp și altele, realizate sub același motto. „Noi trăim pentru mu­zică, nu din muzică”. „După 1990, am înţeles că nu se poate trăi din mu­zica pe care o faci tu, aşa cum îţi place şi aşa cum simţi, așa că am decis să continuăm să cântăm pentru noi, din pură plăcere. Fiecare are afacerile sale, se descurcă financiar, şi atunci când ne întâlnim şi cântăm, o facem fără să ne gândim câţi bani vor ieşi din asta. Nici dacă am fi vrut să facem compromisuri muzicale nu am fi putut. Nu ne-ar fi stat bine, am fi arătat urât. Nu poţi să cânţi ceva în care nu crezi, cel pu­ţin noi aşa suntem”.

CĂLIN POP: „Dacă se cântă cu suflet, cum facem noi, muzica este întotdeauna o sărbătoare”

Călin Pop

– Discul „Electric Live” marchează întâl­ni­rea voas­tră cu publicul bucu­reștean, după 30 de ani scurși de la primul vos­tru concert ofi­cial. Ce motivație principală a avut concertul de la Sala Palatului?

– Acest concert a avut o încărcătură emoțională mare și o pregătire minu­țioa­să. Trei­zeci de ani o da­tă se îm­pli­nesc, nu se mai întorc îna­poi. Așa că emo­țiile și dă­ruirea au fost de ambele părți – și a noas­tră, dar și a pu­blicului și fanilor. Au existat o regie de scenă, lu­mini, proiecții în concordanță cu reperto­riul stabilit și ordinea pieselor, am pus totul la punct, ca pentru un mare eveniment. Live-ul a fost imprimat pe mai multe piste (track-uri) începând de la fiecare ins­tru­ment în parte, până la reacția publicului. Din totalul de 4 ore de concert, am selectat doar jumă­tate, punând piesele care ni s-au pă­rut mai bune, atât ca interpretare, cât și ca atmosferă… Perfec­țio­­nismul acesta, dorința de a ieși totul cât mai bine, a făcut ca albumul să apară la… opt ani de la concert.

– Ați publicat o hârtie moto­tolită, scrisă de mână, cu lista pie­selor pe care le-ați cântat la pri­mul vostru concert, la mijlocul lui decembrie 1981. Câteva cân­tece pro­prii, în rest piese din re­per­to­riul de aur al istoriei rock-n-roll. Acum, pe lângă o selecție de piese binecunoscute ale voastre, ați cân­tat pentru prima oară, in­te­gral, o amplă lucrare muzicală, „Oglin­da”. Ce v-a determinat să vă asu­mați acest risc, de a începe un con­cert cu o lungă și neștiută piesă?

– Ideea, conceptul acestei lucrări, a apărut demult, în 1990. Au exis­tat și câteva fragmente din această lucrare, pe albu­mul „Se lasă rău”, dar forma finală, matură, din punct de vedere artistic, și adusă la standardele ac­tuale, s-a materializat în 2010 și a fost prezentată integral un an mai târziu, în concertul aniversar 30, de la Sala Palatului. Nu cred că a fost riscant să începem cu o lucrare de 25 de minute pentru că, în opinia mea, atenția maximă a publicului este la începutul concertului. În plus, firul roșu al ordinii pie­selor întregului concert era stabilit începând din prezent și mergând în sens invers, înapoi, către începuturi.

– Atmosfera de pe albumul „Electric Live” este, cum spune și titlul, electrizantă. Când ați simțit, pe scenă, că se întâmplă ceva, că se cre­ea­ză magie și în public?

– Magia a început din prima clipă, de când începe și dăruirea artistică, bucuria reîntâlnirii cu publicul, și dorința, energia de a le cânta piesele, una câte una.

– Găsesc impresionant faptul că, deși voi nu faceți muzică în funcție de gusturile publicului, nu cântați pentru a avea succes și a atrage un nu­măr cât mai mare de spectatori, relația cu pu­blicul a fost și ră­mâne una foarte călduroa­să.

– Totdeauna am cân­tat ceea ce am sim­țit, ceea ce am crezut că ni se potrivește. Me­reu am cântat așa, iar publicul care s-a re­găsit în această muzică a venit după noi în mod necon­di­ționat. Da­că se cântă cu su­flet, cum facem noi, de fiecare dată un concert devine o ade­vărată sărbătoare, iar at­mos­fera exis­tentă este o plutire perpetuă prin sufletele noastre și ale tuturor participanților la concert. Nimic nu e greu, dacă se face cu suflet, energie, spirit.

Foto: Corneliu Cazacu

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian