Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Simona Halep, în sferturi la Australian Open, revine pe locul 2 în lume

Tenismena română Simona Halep a făcut un meci extraordinar în optimile de finală ale Australian Open și a trecut, în două seturi identice (6-4, 6-4), de belgianca Elise Mertens.
Simona urcă în sferturi, acolo unde o va întâlni pe Anett Kontaveit (Estonia, 31 WTA).
Cu cele 430 de puncte WTA câștigate deja, după calificarea în sferturi, Simona va urca pe locul 2 în ierarhia mondială, conform clasamentului în timp real al WTA.
Cea mai bună performanță de la Melbourne a Simonei a fost finala disputată în 2018, pierdută în fața Carolinei Wozniacki (7-6, 3-6, 6-4).

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian