
„Vă mulțumesc pentru ajutor. Băiețelul meu se luptă cu cancerul de la patru ani” (Scrisoarea: „Viața mea și a lui Dragoș e plină de lacrimi și suferință, F. AS nr. 1321)
Sunt Condescu Aniana, din com. Secu, sat Comănicea, jud. Dolj, mama băiețelului bolnav de meduloblastom, și vă scriu cu dorința de a mulțumi. Recunoștința mea se îndreaptă atât către doamna director Sânziana Pop, cât și către oamenii cu suflet mare și bun, care ne-au fost alături și ne-au ajutat pentru tratarea lui Dragoș. Băiețelul meu are 11 ani, și de la 4 anișori se luptă prin spitale cu cancerul. Nici nu știe, săracul, ce înseamnă copilărie. Bănuții pe care mi i-ați trimis ne-au ajutat foarte mult, de aceea țin acum, la început de nou an, să vă mulțumesc din tot sufletul. Și de parcă povara n-ar fi fost mare destul, mi s-a fărâmat și casa în care locuiam, deoarece era bătrânească. Ne-au luat și porcul de Crăciun, a fost acea perioadă cu pestă porcină. Nici nu am știut că vin sărbătorile, a fost un an greu.
Dragi cititori și stimată redacție, nu ne-o luați în nume de rău, dar vă cerem din nou sprijinul, ca să-l putem trata în continuare pe Dragoș, că poate îi vede Dumnezeu suferința și-l vindecă. Menționez că mai avem încă cinci copii și provenim dintr-un sat foarte sărac.
Noi vă mulțumim din suflet pentru că ne ascultați povestea noastră, adică a lui Dragoș.
Cont în lei, deschis la banca B.C.R. Constantin Brâncoveanu, sector 4, București, RO95RNCB0746119449060001, pe numele CONDESCU ANIANA
Cu multă stimă și mult respect. Vă mulțumim,
DRAGOȘ și ANIANA CONDESCU – com. Secu, sat Comănicea, jud. Dolj, tel. 0756/33.30.50
„Suflete frumoase, vă înștiințez că mama a învins cancerul” (Scrisoarea: „E mama mea adoptivă, dar îi datorez toți anii frumoși ai vieții mele”, F. AS nr. 1364)
Dragă redacție,
Mă numesc Ana Maria Țânțăreanu, sunt din București și în urmă cu ceva luni, vă ceream ajutorul ca să-mi salvez mama din ghearele morții, luptând cu o boală incurabilă: cancer la stomac. Nu găsesc cuvintele cele mai alese prin care să vă mulțumesc tuturor acelora care ați fost alături de mine, arătându-vă generozitatea sufletelor dvs. frumoase, cu care m-ați copleșit.
Mulțumesc, în primul rând, d-nei directoare Sânziana Pop, care mi-a publicat scrisoarea. Apoi, vreau să le mulțumesc tuturor cititorilor care m-au ajutat cu bani și sfaturi de încurajare. Vouă, suflete frumoase, vreau să vă comunic că împreună fiind cu noi, ați ajutat-o pe mama să treacă peste cura de citostatice, și că a învins cancerul, așa cum arată ultima tomografie. A luat în greutate și totul merge bine!
Aș mai avea o mare rugăminte la dvs., dragi cititori. După cum vă scriam în scrisoarea publicată în paginile revistei, eu am terminat anul trecut Școala postliceală de asistente „Carol Davila” din București. Poate cineva dintre dvs. mă ajută să îmi găsesc un serviciu în domeniul medical, fie în București sau în comunele din apropiere. Vreau să îmi ajut părinții bătrâni și bolnavi, și să îmi câștig singură existența acum, când după experiența trăită cu mama, m-am maturizat și am avut posibilitatea să îmi pun în practică cunoștințele învățate în timpul școlii.
Vă doresc sănătate multă și fiți binecuvântați de Dumnezeu! Cu multă stimă și recunoștință,
ANA MARIA ȚÂNȚĂREANU – str. Modoran Ene, nr. 8, bl. M89, sc. 1, et.1, ap. 7, București, sector 5
„Aș vrea să știți că bunătatea dvs. a rodit” (Scrisoarea: „Perspectiva ca băiatul să ajungă în cărucior cu rotile mă termină”, F. AS nr. 1384)
Bună ziua,
Sunt d-na Neagu Mariela Bianca, mama lui Neagu David Andrei și vreau să le mulțumesc prin intermediul revistei oamenilor care ne-au ajutat după publicarea scrisorii mele. Ei sunt: Drăgan I., Iorga Gh., Județ R., Marinescu Z., Neagu M., Oprea I. și Dăniciou I. Aș vrea să știe că bunătatea lor rodește. Cu banii primiți, David face recuperare medicală permanent. Pe data de 8.10.2019 a împlinit 4 ani și va trebui să merg cu el la consult, la neurologie, unde este în evidență, pentru a i se lua măsuri de corset. Sărăcuțul de el în fiecare zi se plânge de durere și obosește foarte mult și cade. Sunteți niște oameni minunați, vă mulțumim pentru sprijinul acordat și cu lacrimi în ochi vă implor să vă rugați pentru noi ca să rezistăm să trecem peste toate etapele bolii. Stăm cu chirie și ne e foarte greu să trăim doar din indemnizația de handicap a lui David. Fetița mea, în vârstă de 9 ani, este și ea la școală, în clasa a treia și-i trebuie și ei de toate: manuale, mâncare și rechizite. Așa cum pot, din indemnizația de trei milioane încerc să aibă amândoi copiii mei de mâncare și cu se ce îmbrăca. Dar Dumnezeu e mare și ne ajută mereu.
Două suflete de copii frumoși cresc cu multă credință și mă rog la Bunul Dumnezeu să mă întărească, să lupt pentru ei!
Mulțumim, dragă „Formula AS”!
Mulțumim, doamnă Sânziana Pop!
NEAGU MARIELA BIANCA
„Să vă ferească Dumnezeu de suferințe care vă zdrobesc viața” (Scrisoarea: „Sunt bolnavă și am un ajutor social de 142 lei”, F. AS nr. 1377)
Stimată redacție a revistei „Formula AS”,
Mult stimată doamnă director Sânziana Pop,
Mult stimați cititori și binefăcători,
Mă numesc Rusu Aneta și vă adresez această scrisoare pentru a le mulțumi din suflet cititorilor dvs., care m-au înțeles și m-au ajutat. Dumnezeu să-i ocrotească oriunde ar fi și să-i ferească de suferințe care le zdrobesc viața, așa cum mi se întâmplă mie. Dacă s-ar afla cineva care poate să mă mai ajute, căci unul din medicamentele compensate, foarte scumpe, s-a scos de pe listă.
Vă mulțumesc frumos și vă doresc tuturor sărbători fericite!
RUSU ANETA – sat Chiril, com. Crucea, jud. Suceava, cod 727151