Sunt posibile „anticipatele”?

Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au decis să încerce toate căile pentru a provoca ale­geri parlamentare anticipate, în mai-iunie 2020. Aceas­ta ar fi concluzia întâlnirii lor la Cotroceni, vineri, 10 ianuarie. Să dorești alegeri anticipate pe motive te­meinice este, însă, ușor de spus, dar greu de făcut. Evi­dent, alegerile înainte de termen sunt absolut necesare. Du­pă europarlamentare, referendumul și prezidențialele de anul trecut, actualul Parlament și-a pierdut legiti­mi­tatea morală. Guvernul Orban, instalat în urmă cu două luni ca guvern minoritar, nu-și poate, practic, realiza obiectivele majore pe care și le propune, dacă deciziile sale depind de votul în Parlament, acolo unde PSD-ul și sateliții săi inconstanți dețin, încă, majoritatea critică prin care le pot bloca oricând. Alegerile din 2019 au arătat că – din motive cunoscute deja de toată lumea – PSD-ul este pe un trend electoral accentuat descrescător. Anul care rămâne până la parlamentarele la termen i-ar oferi însă timpul pentru resetare și ar uza suficient de mult gu­ver­na­rea PNL-ului, încât să-i permită speranța unei redre­sări. PSD-ul acționează după „modelul” ve­ri­ficat în iarna lui 2016, când guvernul de „tehnicieni” al lui Dacian Cioloș a fost făcut responsabil de toate eșecu­rile guver­nărilor anterioare, pe care premierul de atunci în­cerca să le repare. Cu un program de guvernare „nu­mai lapte și miere”, PSD-ul a câștigat triumfant alege­rile, revenind, sub cârma lui Liviu Dragnea, la șefia ad­mi­nistrației. Toa­tă lumea știe acum ce a urmat. Rămas ma­joritar în Par­lament, după căderea guvernului Dăn­cilă, PSD-ul este pe o poziție ce îi permite să stopeze toa­te încercările cabi­netului condus de Ludovic Orban, de a repara și redresa funcționarea instituțiilor esențiale ale statului român, de la Justiția mutilată „cu adresă”, la ad­minis­trația supraponderală, coruptă și parazitară; de la sănă­tatea baronizată, la învățământul haotic și sărăcit; de la infrastructura șchioapă din transporturi și comuni­cații, la economia dezorganizată și clientelizată. În plus, cu un zgomotos aparat propagandistic, PSD-ul poate în­șela încă o dată electoratul, „demonstrând” că guver­na­rea PNL este incapabilă să rezolve promisiunile „ge­neroase” făcute de foștii săi guvernanți, de creșteri ale alocațiilor, salariilor și pensiilor, deși sacul bugetar lăsat de PSD este nu doar gol, ci și ciuruit de datorii. „Antici­patele” sunt, așadar, singura soluție rezonabilă de ieșire din „mlaștina” în care s-a regăsit guvernul PNL-ului după ieșirea PSD-ului de la conducerea administrației țării. Întrebarea este, însă, cum pot fi ele provocate? Cons­tituția, corectată și impusă de PSD la începutul ac­tualului secol, lasă puține șanse ca ele să fie impuse din afara Parlamentului. Anti­cipatele ar putea avea loc, fie dacă toate partidele s-ar pune în acord pentru realizarea lor, fie dacă propunerile pentru o nouă guvernare ar fi invalidate de două ori suc­cesiv în același Parlament. Or, în situația de față, majo­ritatea absolută a parlamentarilor sunt împotriva renun­țării la mandat, fie și din motivul individual că la viitoa­rele lor pensii nu sunt luate în calcul decât mandatele integrale. Cealaltă cale, a căderii succesive a două ca­bi­nete propuse de președinte, pre­zintă alte dificultăți. Mai întâi, guvernul în funcțiune ar trebui demis printr-o moțiune de cenzură. Am susținut și susțin în continuare că premierul Orban ar trebui să vină în fața Parla­men­tului cu asumări de răspundere și OUG-uri radicale și decise, pentru a provoca PSD-ul și sateliții săi să încerce „cenzura”. Desființarea SS (secția spe­cială din Justiție), reorganizarea administrației, cu eliminarea fără milă a birocraților paraziți, alegerile locale în două tururi de scrutin etc. ar fi decizii ce ar afecta clientela PSD-ului, obli­gându-l (pe fondul scă­de­rii masive a impactului său elec­toral) să încerce blocarea lor prin demiterea cabi­ne­tului. Temându-se de anticipate (pe care le agită și ei propagandistic), liderii PSD s-ar putea hotărî să accepte o parte din măsuri, ceea ce ar re­pre­zenta, oricum, o victorie pentru guvernul Orban. O de­misie voluntară a premie­ru­lui, menită să genereze două noi nominalizări – inac­cep­tabile pentru Parlament – în frun­tea guvernării este și ea o soluție, dar destul de în­doielnică, pentru că ar agita apele în interiorul PNL-ului, unde liderul aces­tuia, Ludovic Orban, și-ar vedea fra­gi­lizată poziția, mai ales dacă președintele Klaus Iohannis s-ar orienta spre alți aspiranți la conducere. Negociator foar­te bun, Ludovic Orban ar putea evita această „ie­șire”, dacă ar reuși să formeze o majoritate parlamentară ad-hoc, prin care să for­țeze autodizolvarea Parla­men­tului actual și convo­carea anticipatelor, odată cu loca­le­le. Problema care apare aici este însă aceea a com­pro­misurilor impuse de negocierile „la bucate”, compro­mi­suri ce ar duce la sal­varea politică a multor personaje du­bioase, cu cli­entela lor cu tot. Or, cât de puțin morală es­te politica, o ase­menea „mișcare” ar provoca diluarea elanului refor­mist al PNL-ului și ar impune părerea că, în fond, avem de-a face cu „aceeași mizerie”, cum sus­ținea o lozincă de pe vremea USL-ului de tristă amintire.

Cred în continuare că Ludovic Orban se va orienta spre cea mai bună strategie de soluționare a situației. Ța­ra are nevoie, pentru a putea fi „repusă pe șine” și gu­ver­­nată eficient, de o majoritate parlamentară stabilă și sigură, legitimată prin alegeri corecte. Marile proiecte nu se pot baza pe „soluții imorale”. Chiar și „micile com­promisuri” ce le-ar putea face posibile sunt riscante. Or­ban și PNL-ul ar trebui să cântărească efectele lor pe termen lung.