Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Cafeneaua Veche” din Iași

D-l Gheorghe Cojocaru, inventatorul de bucurii culturale

– Într-o clădire istorică din capitala Moldovei, un om generos și ingenios oferă mici bijuterii culturale –

Pe strada Lăpușneanu din Iași, acolo unde, „acum niște ani, scârțâind din pantofii de lac”, bunicii noștri, cu „melon, papion, manșete albe scrobite și frac, purtând elegant mă­nuși și baston”, ieșeau la promenadă „braț la braț, cu bunicile noastre, îmbrăcate în rochii prelungi, carouri și dungi”, pe cap cu pălării mari, din Paris, și se opreau uneori la „terase cu lună”, unde „mâ­nă-n mână, ochi în ochi îşi vorbeau de timp, de maşini, de cai, de tramvai, de mode, locuri, călă­torii, de lucruri mari, spectaculoase, cancanuri, amoruri şi bal…”, se află un loc aparte…

Într-o clădire istorică a Iașiului (fosta reședință a domnitorului Alexandru Ioan Cuza), acolo unde s-a semnat, în 1859, documentul care oficializa unirea Moldovei cu Țara Românească și unde și-au avut reședința Regele Ferdinand și Regina Maria, în timpul refugiului din Primul Război Mondial, se află Cafeneaua Veche a lui Gheorghe „Juju” Co­jocaru, un nos­talgic inimos și un mare iubitor de artă. Și asta se vede de cum intri: pereții sunt plini de tablouri, multe ale unor pictori și gra­ficieni, clienți fideli ai locului, iar în aer plutesc permanent, cu discreție, acorduri de jazz clasic sau rock. Într-o lume a zgomotului fără conținut, intrând aici și așe­zându-te la o masă, cu un ceai fier­binte în față simți cum gândurile în­cep să ți se reașeze în ordine… Dar locul nu este doar un paradis al singu­ra­ticilor, cum s-ar putea crede la prima ve­dere, ci și unul de întâlnire al scriitorilor, artiș­tilor, al oamenilor de cultură, dintre care unii de primă mărime. De altfel, mulți dintre aceș­tia sunt clienți atât de fideli, în­cât își au aici locurile rezervate, mar­cate cu câte o plăcuță metalică, pe care le este înscris numele. Domnul Juju explică: „După ani de zile în care au venit aici aproape zilnic, fie pentru a bea o cafea sau un ceai și a-și citi ziarul, fie pen­tru a se întâlni și a sta la povești, în seri lungi de iarnă, am considerat de cuviință să le rezerv aces­tor clienți, care sunt și prietenii mei, locurile pre­fe­rate. Un loc este rezervat domnului profesor Ale­xan­dru Călinescu, cel mai important critic și tradu­cător de literatură franceză din țară. A predat timp de trei ani la Sorbona și a fost de­corat de pre­șe­dintele Jacques Chirac. A făcut parte din grupul de dizidenți anticomuniști din Iași, îna­inte, dar și după „Revoluție” (!), după „Schimbarea la față a Ro­mâ­niei”, ca să-l citez pe Cioran… Un alt loc este re­zer­vat pentru domnul Florin Cîntic, ese­ist și istoric, director al Arhivelor Naționale Iași. Dom­nul Co­drin Liviu Cuțitaru, profesor de limba en­gleză la Universitatea din Iași, care are rubrică în „Dilema Veche” și scrie în mai multe publicații, are și el lo­cul său. În colțul acesta era locul rezervat maestrului Pe­tri­că Ciu­botaru, un mare actor al Teatrului Național din Iași, care din păcate ne-a părăsit recent… Ală­turi este locul rezervat poetului Emil Brumaru, care și el ne-a părăsit nu demult, așternând doliu peste li­te­­ra­tura română. Am aici, pe perete, câteva ver­suri pe care mi le-a dedicat… Brumaru iubea acest loc și venea foarte des aici. Plăcuța va rămâne în me­mo­ria lui.

Pisica Sisi are statut de invitat permanent și este uneori… un paznic intransigent

Revenind la clienții și prietenii fideli, un alt loc rezervat este cel al lui Manuel Mănăstireanu, un pictor ieșean tânăr, cu o evoluție remarcabilă. Lu­cră­rile lui sunt recunoscute nu doar în Iași și în țară, a avut expoziții la Bruxelles, în Germania și alte țări europene și pregătește acum o expoziție în SUA. Lângă dânsul este locul lui Vasile Leondar, un alt pictor ieșean, care locuiește în Belgia. A avut o expoziție la Muzeul Luvru din Paris, unde a fost invitat de președintele Franței. Lângă dum­nealui se află Grigore Bejenaru, grafician de excepție, tot ieșean…”.

Pasiunea pentru pictură a d-lui Cojocaru se reflectă și în întâlnirile organizate de el anual, sub genericul „Șevalet la cafenea”, în care tineri ar­tiști sunt invitați să picteze „live”, sub privirile trecătorilor.

Cafeneaua este și partener al Festivalului In­ternațional de Literatură și Traducere de la Iași, multe lansări de carte au loc aici, iar anul acesta, unul dintre invitații de marcă a fost scriitorul rus Mihail Șîșkin. „A venit aici cu familia, a fost o bucu­rie și o onoare pentru mine”, spune d-l Co­jo­caru.

Nu numai arta, dar și tehnologia își are locul său aici: „Pe toată perioada anului, am mereu aici tineri pasionați de tehnologie, care construiesc tot felul de roboți, elevi olimpici, unii au ter­mi­nat și au intrat la cele mai pres­ti­gioase uni­ver­sități din lume. Potențial de ma­­­terie cenu­șie e­xistă din plin în Iași. Chiar re­cent, elevii de la Liceul de In­for­matică din Iași au avut o întâlnire aici…”.

Alexandru Călinescu și poetul Emil Brumaru

Cu toate acestea, observân­du-și zilnic, cu ochiul său de ar­tist, clienții, domnul Juju a consta­tat într-o zi că ceva parcă nu merge…

„Am constatat că oamenii nu mai știu să cânte așa cum cântau pe vremuri, când se întâlneau. Și atunci am avut o idee. Am invitat aici o profesoară de muzică, Ra­mo­na Cojocaru se numește, e de aici, din Iași… Am tipărit texte ale unor piese cunoscute și le-am în­mânat clienților. Dânsa dă tonul și toată lumea cântă. S-au cântat aici «Andrii Popa», al celor de la Phoenix, cântecele Mariei Tă­na­se, «Ciobănaș cu trei sute de oi», «Sanie cu zurgălăi» și multe al­te­le. A fost o încântare pentru toți…

După părerea mea, astfel de locuri de întâlnire a artiștilor și a artei, în general, ar trebui să exis­te mai multe în țară, pentru că ele creează o anumită energie pentru elita orașului. Artiștii au nevoie de astfel de locuri, după modelul din Franța, de unde a plecat acest obicei, de a organiza cafenele în scopuri artistice… In­diferent cât ai munci, indiferent ce program ai avea, ai nevoie de re­laxare, de un loc unde să-ți întâlnești prietenii, să poți discuta în liniște… lumea a devenit prea zgo­motoasă, prea grăbită”.

L-am întrebat pe inimosul antreprenor dacă autoritățile îl ajută în vreun fel, măcar cu eveni­men­tele culturale pe care le organizează. „Nu am accesat niciodată fonduri… Am încercat să închid această terasă pentru perioada iernii, pentru că interiorul cafenelei e mic, dar nu am reușit, nu am primit aprobare. Poate cu recentele schimbări po­litice voi reuși să obțin acest spațiu, care este foar­te necesar pentru organizarea eveni­men­te­lor…”.

Am plecat de la Cafeneaua Veche din Iași cu ini­ma mai plină și cu gândul la rândurile pe care Vintilă Mihăilescu le-a scris odată, în „Dilema Veche”:

„Seară Cehov”, la Cafeneaua Veche

„Când a venit vremea, m-am îndreptat decis spre Cafeneaua Veche, am deschis ușa și, printr-un soi de tunel al timpului, am intrat în acel Iași des­pre care Ionel Teodoreanu spunea că «nu este aco­lo, ci atunci». Tihnă și sporovăieli culturale. După vreo jumătate de oră, eram acolo dintotdeauna. După încă o oră, eram de-al casei și m-am mutat la altă masă, ca să stăm puțin de vorbă, așa, ca între intelectuali. Nu ne grăbea nimic și nimeni nu se grăbea. «Știi, ceea ce îți mai poate oferi încă Ia­șiul este un timp de calitate» – mi-a explicat unul din­tre veteranii cafenelei. Mi-am adus aminte din nou de vorbele lui Teodoreanu: da, Iașiul a rămas «atunci», dar mai există și acum tuneluri ale timpului către acel atunci…”.

ȘERBAN GEORGESCU

Iași, noiembrie 2019

Foto: Ozolin Dușa, Șerban Georgescu, Facebook/Cafeneaua Veche

Nu există comentarii

Răspunde și tu

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian