Pe stradă cu „Formula AS”: Iarna nu mai seamănă cu „zăpezile de-altădată”

Vi se pare grav că anotimpurile se dau peste cap?

Florin Poenaș, 50 de ani, tehnician proiectant

„Vremurile se schimbă, ne schimbăm și noi’’

(Are o mustață pe jumătate albită și niște ochi mari, aproape negri. În ochii ăștia îl mai poți afla pe copilul despre care îmi poveștește.)

Am trăit în viața mea niște ierni superbe, cele din copilărie. Iernile alea mi-au ajuns pentru toată viața. Aveam o sanie făcută de un meșter de la uzina unde lucra tata, nea Ilie, Dumnezeu să-l ierte! Nimeni n-avea sanie mai bună ca aia, zburam cu ea! I-am dat și nume: Zambila. Ie­șeam la 9 dimineața cu Zambila, ne strângeam toți copiii din sat și mergeam la derdeluș. Abia seara ne mai întorceam acasă. N-o să uit niciodată bucu­ria aia de iarnă, cum umpleam ulița cu stri­gătele noastre! Și mirosul, domnule! Mirosul ăla de iarnă, de ger, amestecat cu mirosul de fum de la case, că pe vremea aia toți din sat făceau focul cu lemne. Și intram în casă ud leoarcă, mă schimbam, și bunică-mea îmi punea pe plita sobei pâine la prăjit. O ungea cu untură și mâncam cu ceapă roșie spartă-n pumn și frecată cu sare: cel mai bun sandviș din lume! În fine, v-am luat cu amintiri din copi­lărie, dar eu, azi, trebuie să ajung la birou. Cu mașina, că e mai comod, și pe Zambila n-o mai am. Și sincer, acum, nu-mi place să-mi dezgheț mașina, nu-mi mai place frigul, nu-mi place nimic din iarna de la oraș. Vremurile se schimbă, ne schimbăm și noi. Și poate n-o fi normal că am avut temperaturi așa de mari iarna asta, dar eu m-am bucurat. M-am bucurat de soare, de căldură, tonusul meu a fost unul mai bun decât în alți ani când a fost mai frig. N-o fi bine ce se întâmplă, dar, strict pentru mine, a fost mai bine. Înțelegeți?

Constantin Dumitra, 68 de ani, pensionar

„Nu realizăm ce am făcut cu planețica asta a noastră!”

(Are un palton lung, ține mâinile la spate. S-a oprit pe o alee dintre blocuri și inspectează copa­cii rupți de vijelia de săptămâna trecută.)

Asta e o ca-ta-stro-fă! Dom­nule, noi nu reali­zăm ce am fă­cut cu planețica asta a noastră! Și nu e vorba că s-au rupt niște copaci pe alei. E vorba de cum am ajuns să trăim pe pământ. Mi-a rămas în minte ce-a zis un om deștept într-un documentar, secretarul general al Organizației Meteorologice Mondiale, sau așa ceva. A zis că suntem prima generație conștientă de schimbările climatice și ultima capabilă să combată această evoluție. Ulti­ma! Arătau acolo un scenariu foarte plauzibil, din punctul meu de vedere, cum că stilul nostru actual de viață ar putea duce la dispariția civili­zației în următorii treizeci de ani. Cum am ajuns în halul ăsta, cum am putut să ne distrugem în halul ăsta eco­sistemele?! Cum am putut să neglijăm atât casa noas­tră?! O catastrofă! Mă sperie, oricât de alar­mist ar fi documentarul ăla, gândul că putem să dispărem ca specie, în 30 de ani! Vorbeam cu un văr de-al meu, care era mulțumit că iarna nu mai e iarnă, și îi spuneam, pe înțelesul lui, că natura are logica ei, și că la fel și creierul meu. Cum ar fi să văd copaci înfloriți în ianuarie sau pe nevastă-mea în rochie de vară, iarna, ieșind la piață?! Creierul meu refuză să înțeleagă așa ceva! Mă sperie! Și eu, la vârsta mea, nu mă mai sperii așa de ușor.

Carmen Necșoiu, 48 de ani, lucrător confecții

„Iarna să fie la oamenii care-și permit, că noi nu ne permitem’’

(E mică de înălțime, o bombă de energie. Vorbește iute și gesticulează mult. Nici nu termin bine întrebarea, că-mi răspunde. Aproape că nu se mai oprește.)

Ce să-mi fie dor de iarnă, domne? Ce discuție despre schimbarea climatică?! Păi n-a nins? A nins! Uite zăpa­dă, unde vă uitați e zăpadă! Aveți fes în cap?! Am fes în cap?! Aveți ghete de iarnă în picioare?! Am ghete de iarnă în picioare?! Păi, asta înseamnă că e frig, că e iarnă. Că dacă era cald, nu eram toți în haine groase! Vreți să v-o zic p-a dreaptă? O noapte a nins și a doua zi am ajuns după trei ore la serviciu! Că s-au blocat tramvaiele, stăteam ca proștii în stație și nu venea nimic, nici autobuz, nici nimic! Să nu vă mai zic că erau străzi blocate de copaci căzuți și gheață pe trotuare… Ce iarnă să ne mai dorim? Păi, știți că eu am avut colegi care săptămâna trecută au împins o namilă de autobuz blocat? E posibil?! Ce iarnă să mai fie la noi?! Lă­sați, domne, lăsați iarna să fie în țările alea civi­lizate, nu la noi, că noi nu ne permitem iarnă! La noi să fie cât mai puțină spre deloc, nu vedeți că ne iau ăștia apa caldă și gazele?! Iarna să fie la oa­me­nii care-și permit, că noi nu ne permitem, Mă ier­tați, vă rog, dar nu mă luați pe mine cu încălzirea globală, când eu îmi drămuiesc fiecare bănuț pe care-l câștig, să-mi ajungă de pe o zi pe alta. Să se gândească la încălzirea globală ăia care-și permit. Eu mă gândesc dacă mă îmbolnăvesc mâine, am sau nu bani de spital?! La asta mă gândesc. Că iar­nă, uite, a fost. A nins, n-am făcut față. Vai de noi, vai de noi…

Dalia Iacob, 15 ani, elevă

„Adulții de azi distrug ziua de mâine a copiilor lor!’’

(Are un hanorac pe care scrie „Pink Floyd” și o geacă pe care poartă multe insigne. Vorbește liniștit, ferm, afectat. E o asprime în ochii ei al­baștri, care te face s-o iei în serios.)

Mă bucur enorm că v-ați gândit să mă întrebați. De obicei, noi, tinerii, nu suntem băgați în seamă, nu ni se dă credit, iar asta e o greșeală! Pentru că viitorul e în fața noastră, e al nostru și îl putem schimba! Noi vom lupta, dar rămâne de văzut dacă vom mai avea pentru ce. Eu cred că adulții de azi distrug ziua de mâine a copiilor lor! Sigur, nu intenționat, adică nu fac acuzații exagerate, dar totuși… Ați auzit de Greta Thunberg? Este o activistă de mediu su­edeză, are doar 17 ani, și deja schimbă lumea. Prac­tic, în momentul ăsta, ea e simbolul luptei pentru salvarea planetei. Este foarte interesant, știți, la 11 ani, Greta a intrat în depresie și puțin mai târziu a fost diagnosticată cu sindromul Asperger, pe care, culmea, ea îl consideră o super-putere. Știți ce înseamnă sindromul ăsta? Înseamnă că Greta vor­bește doar când crede că e necesar. Și crede că e necesar să vorbească despre criza climatică acum! Șțiți, eu i-am arătat tatălui meu un filmuleț cu Greta. M-am gândit că o să-l ajute, măcar atât cât să stingă lumina, când nu e necesară, sau să arun­ce hârtia la coșul de hârtie. Dar tata n-a avut răb­dare să se uite la film. El e om mare și are pro­bleme mai mari de rezolvat… Dar ce problemă poa­te fi mai mare decât salvarea propriei tale planete?! Eu nu înțeleg! Și pe urmă, tot el îmi povestește de cum erau iernile când era el mic, ce zăpadă era atunci de Crăciun și cum ningea din decembrie pâ­nă în martie. Eu n-am prins iernile astea, dar voi lupta să fie iarăși posibile!

Simona Nicoară, 25 de ani, masterandă

„Am ajuns să avem iarnă de trei zile în loc de trei luni!”

(Are un păr lung, de culoarea frunzei îngăl­be­nite, cu care își tot face bucle imaginare, atunci când vorbește. Vorbește în șoap­tă, abia o aud.)

Mi-am dorit mult să fie ză­pa­dă de Crăciun, să avem iarnă ade­vărată, nu doar în calendar. Li­niștea aia de iarnă… Să-ți în­ghețe fața de ger, să sufli aer cald în palme… Să ți se afunde pașii în zăpadă… Nu știu, mi se pare că iarna simți cu adevărat puterea naturii. Iar mie îmi place asta! Când ninge, parcă și orașul ia o pauză de la agitația lui de toate zilele. Te liniștești cumva. Doar că în ultima vreme, e foarte clar, noi, oamenii, am rezol­vat și problema asta. E din ce în ce mai cald, am ajuns să avem iarnă de trei zile în loc de trei luni! E absurd, e anormal! Toată lumea e răcită în jurul meu, pentru că ba e frig, ba e soare! Nici gripa nu poate să-și mai ia o pauză, să mai înghețe și ea de frig! Faptul că avem o iarnă atât de scurtă arată clar ce dezechilibru e în natură și asta ar trebui să ne dea de gândit fiecăruia în parte. Chiar cred că tre­buie să avem infinit mai multă grijă de noi și de planeta noastră! Pentru că așa mi se pare: nu doar că nu mai avem treabă cu natura, dar nu ne mai in­teresează nici de noi. Bani, bani, bani și iar bani! Nu­mai despre asta se vorbește! Iar ăsta, părerea mea, e cel mai prost adevăr de pe pământ!