MALVINA CSERVENSCHI: „Ăsta e scopul meu. Să transform simboluri românești în bijuterii”

Un vis împlinit: „Malvensky”

– Ne-am întâlnit prima oară în urmă cu nouă ani, când popularitatea ta era legată de micul ecran. Erai una dintre cele mai apreciate ştiriste din România. Între timp „ai dat pagina”, cum se spune, ca să începi un nou capitol în viața ta: ai devenit creatoare de bijuterii…

– Într-adevăr, aveam o carieră frumoasă în TVR, se adunaseră aproape 10 ani de experiență, în care învăţasem foar­te multe lucruri despre mine, despre alții și des­pre puterea de a convinge. Dar, între timp, eu îmi desco­pe­risem o nouă pasiune, cu care am avut un suc­ces rapid: crearea de biju­terii. Comenzile de­veneau tot mai nu­meroase, ast­fel că, în­tr-o zi, mi-am dat sea­ma că nu mai puteam să mă împart echitabil între televiziune şi noul meu business. Balanţa a înclinat înspre „Mal­vensky”, numele afa­cerii mele, și pentru că mi-am dorit mai multă libertate. Avusesem „spa­țiu liber” și în te­levi­ziune, ce-i drept – și de exprimare, și de miș­care (pe lângă ştiri, prezentam şi alte emi­siuni, şi alte eveni­men­te, făceam campanii, mergeam pe teren, mon­tam…) – dar au fost și opreliști: am vrut să plec de ziua mea, la părinţii mei, care locuiau în New York, şi nu mi s-a acordat con­cediul soli­citat. În acea zi, m-am dus la secretariat şi mi-am de­pus demisia. Petrecusem deja prea multe sărbă­tori (Crăciunuri, revelioane, aniversări) departe de familie, iar pentru mine, familia e mai importantă decât orice. Aşa am încheiat acel capitol din viaţa mea. Simplu! Însă am rămas aproape de televi­ziune şi la propriu, şi la figu­rat. Magazinul meu, „Malvensky” se găseşte la două minute distanţă de se­diul TVR, iar în ceea ce fac azi, în do­meniul bijuteriilor şi al accesoriilor, îmi este de mare folos ce am învăţat în televiziune. Tot ceea ce re­prezintă promovarea „Mal­vensky”, pe so­cial media – produse, campanii, eveni­men­te – înseamnă, practic, un canal de ştiri pro­priu, pe care îl gestionez, împreună cu echi­pa mea, conform regulilor pe care le-am în­văţat în televi­ziune. Când facem o campanie e ca şi cum am face-o pentru TV – alegem câteva lucruri importante, le scoatem în evi­denţă, le „împachetăm” frumos şi le pro­movăm on-line şi off-line. În plus, eu şi fil­mez sau mă las filmată în ma­ga­zin, tot aşa, în scop de promovare. De-asta spun că, în fond, am rămas foarte aproape de televi­ziune și nu-i simt lipsa.

– Afacerea ta cu bijuterii a crescut repede, ca Făt-Frumos din basme…

– Dacă ar fi să-ţi desenez începutul, ţi-aş cre­iona o cutie de pantofi, o foarfecă, un şnur, câteva pandante, o brichetă, câteva cartoane şi câteva plicuri. Cu „arsenalul” ăsta a pornit „Mal­vensky” la drum, la el adăugându-se „sce­nariul” din mintea mea.

– Iar azi, „Malvensky” este un brand solid,şi foarte apreciat…

– Azi, „Mal­vensky” înseamnă magazinul, o echipă de 16 persoane, o mul­ţime de cola­bo­ratori din România, dar şi din străinătate. Este o structură foar­te bine aşezată, care înglo­bea­ză atât par­tea „de culise”, cât şi partea „de sce­nă” – tot ceea ce înseamnă colecţiile de bijuterii şi ac­cesoriile – şi este, neabătut, întru­chi­parea viziunii me­le.

– O viziune care presupune, pro­ba­bil, și mult efort.

– „Malvensky” a pornit dintr-o joacă, dar, odată cu înfiin­ţarea firmei, lucrurile au devenit serioase, iar asta a însemnat într-adevăr foarte multă muncă, foarte multă concentrare, foarte multă hotă­râ­re. În fiecare zi des­copeream şi învăţam ceva nou, pre­mierele se în­şiruiau. Era prima dată în viaţă când trebuia să achiziţionez o casă de marcat (să mă fi văzut când am învăţat cum s-o deschid şi cum s-o închid! (râde)), un POS şi un program de conta­bilitate, era prima dată în viaţă când trebuia să angajez nişte oameni, era pentru prima dată când trebuia să stabilesc nişte preţuri, să fac un website etc. Totul era nou pentru mine, dar nu m-am speriat – am desluşit fiecare necunoscută pas cu pas, având în minte o singură direcţie: înainte! Odată ce firma s-a dezvoltat, a trebuit să descopăr ce înseamnă să mă împart, în mod optim, între design, cum do­ream să cresc afacerea şi lucrul cu echipa mea. Ceea ce a reprezentat o nouă provocare esenţială, fiindcă un business fără o bază solidă şi sănătoasă nu poate să meargă, să fie profitabil.

De la șnurul roșu la diamante

– Ai spus că „Malvensky” a pornit dintr-o joacă. Ce te-a atras către domeniul bijuteriilor?

– Cărei femei nu-i plac bijuteriile?! (râde) Vă­zusem în străinătate brăţările cu şnur roşu cabala, brăţările cu şnur roşu şi pandante din Paris sau din Grecia şi mi-am dorit şi eu aşa ceva, numai că în România n-am găsit nicăieri. Aşa că m-am decis să mi le confecţionez singură. Apoi am început să le dăruiesc şi prietenelor brăţările făcute de mine şi… asta a fost scânteia: practic, am introdus pe pia­ţa din România aceste brăţări cu şnur roşu şi pan­dant, care şi azi reprezintă cel mai bine vândut produs „Malvensky” şi care au fost copiate în fel şi chip de diverse persoane. Ceea ce nu e neapărat rău. Deranjante sunt doar copiile unu la unu, după pro­dusele „Malvensky”: în cazul ăsta, luăm mă­suri legale. În afară de „bănuţ” şi de „inimioară”, sim­boluri clasice, modelele „Malvensky” sunt design original şi sunt înregistrate la OSIM. Însă, revenind la întrebarea ta, eu cred sincer că omul merge în viaţă pe drumul către care se simte atras dincolo de raţiune, prin specificul alcătuirii sale in­terioare, al chemării de care se simte atras. În mine se îmbină pasiunea asta de a crea lucruri frumoase și purtabile, simple şi rafinate, o pasiune pe care am moştenit-o de la mama, cu pragma­tis­mul, capacitatea de a mă descurca în orice situa­ţie, talent pe care l-am moştenit de la tata, şi cu spi­ritul organizat şi hotărât, în sensul de a duce totul la bun sfârşit, spirit pe care l-am moştenit şi pe care mi l-au cultivat bunicii mei, în vacanţele pe­trecute la Hunedoara. La toate astea, s-au adă­ugat lucrurile pe care le-am învăţat în facul­tate, în televiziune şi, în general, pe parcursul vieţii. Şi să ştii că eu continui să învăţ şi acum, nu doar din ex­perienţa de zi cu zi, ci şi într-o manieră organi­zată: pentru că am început să creez bijuterii mai structurate şi mai complexe, cât şi bijuterii cu dia­mante. Anul trecut am mers la „Gemo­lo­gical Institute of America” (N. red. – celebru institut american, dedicat cercetării şi educaţiei în do­meniul gemologiei şi al artei bijuteriilor, o or­ganizaţie care reprezintă cel mai ridicat standard în domeniu) şi am urmat un curs unde am învăţat tot ce înseamnă diamantele, pietrele preţioase, în general, şi perlele, urmând ca anul acesta să devin gemolog. Apoi „am fugit” pentru o vreme în Ita­lia, tot ca să mă şcolesc, ca să învăţ să desenez mai bine bijuterii, iar acolo am conceput o colec­ţie cu diamante, cât şi o colecţie cu pietre semi­pre­ţioase, pe care am intitulat-o „La Grande Bellezza”. În plus, învăţ inclusiv în fabricile unde produc colecţiile – îmi place să petrec mult timp aco­lo, la faţa locului, pentru că partea asta apli­cată, mult mai puţin fancy decât ar părea, îmi fur­nizează informaţii care mă ajută enorm, inclusiv în sfera designului.

Inspiratorul Brâncuși

– Așadar, designul produselor „Mal­vensky” îţi aparţine?

–Da. Şi, încă de la început, prin­cipala mea sursă de inspiraţie au fost simbolurile şi tradiţiile româneşti, iar creaţia lui Constantin Brâncuşi mi-a „dăruit” o întreagă colecţie, „Infinity”, care este pro­babil cea mai iubită dintre colecţiile „Mal­vensky”. Chiar zilele trecute stăteam de vorbă cu verişoara mea şi ea mi-a spus că dintotdeauna a fost îndrăgostită de operele lui Brâncuşi, dar că, din clipa în care a văzut bijuteriile mele, a început să le iubească şi mai mult, pentru simplul fapt că le are atât de aproape. M-au bucurat foarte mult cuvintele ei, pentru că, în fond, ăsta e scopul meu: să traduc şi să transform în bijuterii tradiţii, simboluri şi valori româneşti, astfel încât oamenii care dintr-un motiv sau altul s-au îndepărtat de ele, tinerii ori cei care sunt plecaţi din ţară să le (re)­descopere şi să se simtă mai conectaţi la ceea ce înseamnă cu-adevărat rădă­ci­nile şi valorile noastre româneşti, care sunt atât de importante în evoluţia noas­tră. Pe de altă parte, în această călătorie a tradiţiilor pe care am început-o, am explo­rat şi simbo­lurile altor popoare: am creat, de exemplu, o întreagă colecţie inspirată din tradiţiile orientale, „The Heart of Ori­ent”, o colec­ţie alcătuită din 20 de piese, care îmbracă trupul fe­meii din cap până-n picioare – există inclusiv o brăţară de glez­nă.

„Furnizor al Casei Regale a României”

– Designul tău simplu şi rafinat a dus și la colaborarea cu Casa Regală a României…

– Cu siguranţă a reprezentat unul dintre mo­tivele pentru care am primit onorantul titlu de „Fur­nizor al Casei Regale a Ro­mâniei”. Rolul acesta este cu atât mai important, cu cât eu şi echi­pa mea suntem responsabili cu crearea şi produ­cerea acelor cadouri care ajung la mai toate Casele Regale din lume, în numele Casei Regale a Ro­mâniei. Îţi dau doar un exemplu: cu oca­zia căsă­toriei Prinţului Harry cu Meghan Markle, Familia Regală a României le-a trimis mirilor un cadou de inspiraţie românească. Ma­jestatea Sa Margareta şi Principele Radu au ales mai multe bijuterii „Malvensky”, din aur alb, de 14k: pentru Prinţul Harry, o pereche de butoni, iar pentru Meghan, o pereche de cercei şi o brăţară, toate din colecţia „Infinity”. Mă bucură enorm orice eveniment de această natură, pentru că, prin in­ter­mediul acestor cadouri, ceva din mine îşi croieşte drum inclusiv către cele mai prestigioase comuni­tăţi aristocratice şi nobile!

– Malvina, cum arată lumea bijuteriilor de lux? E un domeniu în care puţină lume are acces. Exis­tă concurenţă, invidii, sabo­taje?

– Din experienţa mea – că­lă­toresc foarte mult la târguri de bijuterii internaţionale, din Italia şi până în Bahrain – designerii de bijuterii, indiferent de ţara din care provin, sunt foarte uniţi şi foarte dedicaţi. Evident că fiecare are „amprenta” lui, ceva special care îl individualizează şi pentru care e recunoscut, evident că şi în materie de bijuterii există trend-uri anuale, însă dincolo de aspectele astea, lumea designerilor de bijuterii este fru­moasă şi, cum spuneam, foarte unită. Impresia asta mi s-a confirmat inclusiv luna tre­cută, când am fost la Paris, cu oca­zia unui eveniment special. Să-ţi explic: în timpul „Pa­ris Haute Couture Week” (săptămâna modei pariziene), o jurnalistă reputată, spe­cializată în bijuterii, Muriel Piaser, organizează anual un eveniment de marcă, „The Precious Room”, la care invită designeri de biju­terii de lux din toată lumea. Anul acesta, întrucât „Malvensky” este deja un brand cunoscut pe tot globul (vindem on-line, la nivel internaţional demult și, apropo, americanii şi francezii sunt îndrăgostiţi de bijuteriile inspirate de Brâncuşi), am fost invitată şi eu şi am expus, în Palais Vi­vienne, noua colecţie „Mal­vensky” cu diamante, o colecţie high-end. A fost un preview, care să-i fa­miliarizeze pe jurnaliştii şi pe achizitorii inter­na­ţionali cu produsele „Malvensky”, colecţia in­trând oficial în magazin în curând. Ei, şi la acest eveniment am simţit acelaşi lucru: că lumea asta, a designerilor de bijuterii, are o energie foarte bună, există o solidaritate de castă, aș putea spune.

– O altă schimbare în viața ta este că ai divorţat. Ai gestionat greu ruptura?

– Oamenii apar în viaţa noastră cu un anumit scop şi trebuie să fii deschis să „vezi” de ce au apărut în viaţa ta şi să te bucuri de prezenţa lor, dar, în acelaşi timp, trebuie să înţelegi că, uneori, nu e nevoie ca un anume om să ră­mână alături de tine veş­nic, că, uneori, dru­murile voastre pot ajunge să nu se mai potrivească. Dacă înţelegi lucrurile astea, atunci un divorţ devine mai uşor de tole­rat, iar tu păşeşti mai senin pe dru­mul tău, separat de al celuilalt om. Psihologic vorbind, o despăr­ţire, un divorţ, ca și moartea unei per­soane dragi sunt per­cepute cam la fel şi toa­te sunt nişte mo­mente di­ficile, care necesită „o pe­rioadă de doliu”, după cum se exprimă psiho­logii. Trebuie să stai o perioadă ca să te refaci – e ceva ine­vitabil, trebuie neapărat să treci prin această perioadă, nu poţi să sari peste ea. Cam aşa s-au întâmplat lucrurile şi în cazul meu. Am trecut printr-o perioadă de refacere, în care am învăţat că era esenţial să nu rămân blocată într-un punct, că trebuia să mă poziţionez undeva, sus, „dea­supra mea” şi de-acolo să-mi privesc viaţa şi să mă gândesc cum îmi doream să arate ea în con­tinuare şi cu ce oameni voiam să mă înconjur – pentru că, aşa cum spuneam, oamenii apar în viaţa noastră, dar noi îi alegem pe cei pe care-i păstrăm alături de noi. După asta… s-a făcut lumină! A fost o pe­rioa­dă în care am descoperit multe lucruri legate de mine însămi şi în care am evoluat mult.

Un tablou în alb și negru

– Malvina, ai împlinit 40 de ani. Cum ai păşit în această nouă vârstă?

– Cifra asta m-a pus un pic pe gânduri, dar într-un mod plăcut. Mi-a revelat etapele pe care le-am parcurs şi starea mea interioară actuală: mai întâi a fost Malvina de dinainte de 30 de ani, care era mai visătoare şi mai superficială şi îşi dorea să facă lucruri dar amâna intrarea în acţiune, a urmat acea Malvina care, odată cu împlinirea a 30 de ani, parcă s-a trezit la realitate şi a început să acţioneze, iar acum „a apărut” Malvina de la 40 de ani, care s-a aşezat… s-a calmat. Totul în jurul meu e acum foarte clar şi liniștit. Mă simt foarte bine! Sunt în vervă, din toate punctele de vedere – și al profesiei și al stării interioare –, simt că am înflorit, iar baza pe care mă construiesc în continuare e senină, calmă, aşezată.

– Insist și te rog să-mi „desenezi” portretul Malvinei la 40 de ani. Cum ar arăta el?

– Ceea ce văd acum e un tablou foarte clar, în alb şi negru, un tablou în care silueta mea are o ţinută armonioasă şi e alcătuită din linii ferme şi echilibrate. Pentru mine, la vârsta asta, nu mai există nuan­ţe de gri, în mine s-a instalat o claritate care le eli­mină – de-asta tabloul e doar în alb şi negru. În mine şi îm­prejurul meu totul e acum cu­rat şi simplu. Brâncuşi spunea că simplitatea e cel mai greu de realizat şi asta simt şi eu: dacă drumul meu prin viaţă nu ar fi fost aşa cum a fost, şi cu sui­şuri, dar şi cu coborâşuri, nu aş fi ajuns azi să văd lumea din interiorul, dar şi din exte­riorul meu cu atâta claritate, să văd liniile pure şi simple ale vieţii. Iar simplitatea rămâne pentru mine un ţel şi în continuare: să păstrez lucrurile cât mai clare şi cât mai simple în viaţa mea. Complicaţiile, atât de prezente mai ales în­tr-un oraş aglomerat cum e Bucureştiul, ne în­depăr­tează de esenţa vieţii: să te bucuri de ceea ce faci în mo­mentul respectiv, să conştien­tizezi fiecare clipă – trezirea de dimineaţă, micul-de­jun, mer­sul la muncă, timpul de­dicat ţie şi celor dragi… – şi să ră­mâi foarte aproape de tine însuţi, in­clu­siv prin lu­crurile care sunt „plă­cerile mele”: o oră de sport, pre­gătitul cinei, lectura etc. Timpul trece atât de re­pede şi, dacă permitem tumultului vieţii să ne des­partă de noi înşine, deschidem poarta regre­telor.

– Prin înşiruirea aceasta mi-ai descris, practic, viaţa ta, de zi cu zi.

– Aşa e! N-am inclus călătoriile, pe care le ador – fie că sunt de afaceri, de studiu sau de creaţie, fie că sunt de plăcere. Sunt atât de fericită când merg la munte, să schiez, când stau în natură… Mă aşez în telescaun şi e aşa, o linişte împrejur, că până şi gândurile îmi amuţesc, brusc potolite! În rest însă, mie îmi place acasă – în casa mea, care e asemenea tabloului meu: întregul spa­ţiu e în nuanţe deschise şi senine, are foarte multă lumină… E o casă plină de o stare de bine.

– Sunt sigură că și spre viitor priveşti tot cu seninătate…

– Da! Şi cu poftă de viaţă. Şi am încredere că orice îmi imaginez, îmi pun în minte se va realiza. Cred că e esenţial să nu încetăm nicio­dată să visăm, fiindcă totul porneşte de la gândurile şi de la sentimentele cu care ne desenăm în minte viitorul.

Foto: RADU CHINDRIȘ (4)