SELECȚIA “FORMULA AS”

* Evgheni Vodolazkin, “Brisbane”, traducere și note de Adriana Liciu, Editura Humanitas, colecția “Raftul Denisei” (tel. 021/311.23.30), 370 p.

Evgheni Vodolazkin a început să scrie fic­țiune după 40 de ani, până atunci fiind cu­nos­cut doar într-un cerc de specialiști, ca filo­log și istoric al Evului Mediu rusesc. Din 2005 pâ­nă acum a publicat cinci romane; al trei­lea, “Laur” din 2012 a fost o revelație de ră­su­­net ce i-a adus traducerea în 30 de limbi și tiraje mari la următoarele două, “Aviatorul” (2016) și “Brisbane” (2018). Azi, când, în general, bestseller-urile sunt fabricate după scheme de asamblare a modulelor tematice populare, Vo­dolazkin reconfigurează epic, în tradiția asimilată a ma­rilor scriitori ruși din sec. XIX, teme filosofice pre­cum sensul vieții, credința, raportarea la veș­nicie, la valori etice înalte. Se pare că lumea are totuși nevoie și acum, când răul și binele sunt manipulate politic și fac mereu schimb de locuri, de asemenea povești cu bătaie meta­fi­zică, de vreme ce autorul lui “Laur” a căpătat ce­l­ebritate mondială deși e în afara curentului general și a legii comerțului ce triumfă și unde n-ar avea ce căuta. Sigur că, după o capo­do­peră ca “Laur”, așteptările sunt mari și perfor­manța artistică de acolo greu de egalat. În cele două ro­mane ulterioare, ne­do­rind să se repete, Vo­do­lazkin părăsește tărâmul cețos al Evului Mediu și se apropie de vremurile noas­­tre. Le folosește ca fun­dal pe care proiec­tea­ză istoria sufletului unui om, despre care a decla­rat că îl intere­sează mai mult decât istoria în ge­neral. Nu insul topit în ma­să, ci acela care ca­ută să ră­mână el însuși, chiar și în momentele când viața îi de­vi­ne penibilă. Într-un inter­viu, ro­man­cierul își numește poziția personalism creș­tin și afirmă că doar credința în Dumnezeu poate da sens vieții. Și în “Brisbane” (tradus admi­rabil, ca de obicei, de Adriana Liciu), cre­dința îl ajută pe Gleb Ianovski, personajul prin­cipal, să nu-și abandoneze vocația și să se pre­gă­teas­că pen­tru veșnicie făcând bine celor în su­ferință. Ro­manul e compus pe două planuri al­ternative. Unul în care Gleb – virtuoz inter­pret la domra (instrument popular ucrainean), chitară și voce, ajuns star mondial și a cărui carieră e pe cale de a se sfârși, fiind diag­nos­ticat cu Par­kinson – își ține la persoana I un fel de jurnal din prezentul anilor 2012-2014. Al doilea, la persoana a III-a, aparține lui Nestor, biograful lui, care îi reface parcursul începând din anii ‘70, povestind educația muzicală și sentimen­tală a artistului, așa cum a aflat-o de la Gleb și de la apropiații lui, și despre oamenii care i-au influențat gândirea, trăirile, arta. Vodolazkin ficționalizează în acest roman și ele­mente au­tobiografice. Ca și eroul său, s-a năs­cut și a cres­cut în Ucraina, a studiat la școa­la de mu­zică domra și chitara, știe ce înseam­nă ce­lebritatea, cu bunele și relele ei, e credin­cios ortodox și a părăsit cercetarea științifică pentru literatură, unde poate îmbina raționalul cu iraționalul. Pentru personajul lui, Gleb Ia­novski, polifonia vieții își arată și splendoarea ar­moniei și vocea lamentabilă, și vibrațiile iu­birii și frisoanele morții, până ajunge să ac­cepte vor­bele testamentare ale bunicului: “Prin pris­ma veșniciei, nu există nici timp, nici direcție. Așa că viața nu e momentul prezen­tu­lui, ci toa­te momentele trăite de tine. Iar vii­torul – o gră­ma­dă de fantezii ori, și mai rău, de uto­pii. Pen­tru realizarea lor se sacrifică pre­zen­tul”. Pre­gă­tindu-se de veșnicie, Gleb devine agent al bu­nă­tății în melodrama unui copil bolnav incu­rabil. Cu secvențe inspirate, de mare frumusețe, și altele mai de serie B, “Brisbane” rezonează în conștiința cititorului și deschide, inclusiv prin metafora titlului (veți vedea citind) pers­pec­tive de meditație.