Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Bolile greu vindecabile ale pielii – ERIZIPELUL

Foto: Shutterstock – 2

Prof. dr. IOAN NEDELCU – medic primar dermatolog: „Infecțiile cutanate nu sunt boli grave, nici de speriat, dar trebuie tratate de medici specialiști, pentru a nu recidiva la nesfârșit”

– D-le profesor, suntem asaltați de micro­organisme, iar pielea este prima barieră de apă­rare care ar trebui să facă față acestui atac con­certat. Ce se întâmplă de nu mai facem față aces­tor atacatori de tot felul?

– Într-adevăr, pielea, aflată la interfaţa dintre organism şi mediul extern, este agresată de o mul­țime de factori biologici. Iar aici vorbim de bac­terii, viruși și fungi, care produc la nivelul pielii infecții bacteriene, virale și micotice. De ce se întâmplă acest lucru? E destul de simplu de explicat: de-a lungul tim­pului, pielea a venit în con­tact cu tot mai multe substanțe toxice din mediul ex­tern (praf rezultat din con­strucții, particule de metale grele din aerul poluat, sol­venți, substanțe chimice in­dus­triale din produsele de cu­rățenie, din detergenți, chiar și din produsele cosmetice). Toa­te aceste „toxice”, pe lângă faptul că scad imunitatea spe­cifică a pielii, acțio­nează ne­fast și asupra sistemului imu­nitar general, deci nu e de mirare că pielea nu mai poate asigura funcția de „barie­ră” față de mediul extern. Din păcate, nu prea avem cum să contracarăm aceste efecte negative; ar trebui să trăim sub un glob de sticlă ca să nu fim deloc afectați de mediul încon­jurător!

– Una dintre cel mai des întâlnite infecții cutanate, banală în aparență, dar complicată pe fond, este erizipelul, un „nimic” care poate deveni letal. Care este povestea lui?

Prof. dr. IOAN NEDELCU

– Erizipelul este o suferinţă care poate să apară, teoretic, pe orice zonă a corpului, însă cel mai des o descoperim la nivelul gambei şi al feţei. Erizi­pelul este consecinţa infectării cu un streptococ agresiv, de obicei streptococul beta-hemolitic, dar nu numai… Acest streptococ determină ceea ce se numeşte limfangită. El intră în piele, colonizează canalele limfatice, se dezvoltă acolo şi blochează drenajul limfatic. Concomitent, apar fenomene inflamatorii de tip „tumor-rubor-calor-dolor”, adică pielea se umflă, se înroşeşte, este fierbinte local și doare. Dacă erizipelul apare la picior, evident că mergem cu dificultate; un picior umflat, roşu şi care doare ne va împiedica să ne deplasăm.

Erizipelul apare frecvent și la ureche, ca urmare a prostului obicei de a ne scobi în ureche cu unghia sau cu beţişoare. Se creează acolo o mică leziune şi streptococul pătrunde foarte ușor. Consecinţa: apar dureri locale, pavilionul auricular se umflă (urechea devine dublă), de culoare roşu viu, dure­ros, pacientului îi zvâcneşte capul şi vrea, nu vrea, trebuie să se ducă la medic, la infecţioase sau la derma­tolog, pentru diagnostic și tratament.

– Cum ia naștere boala?

Erizipel

– La examenul clinic, găsim mereu „poarta de intrare” prin care streptococul a pătruns în piele. La erizipelul gambelor e fie o leziune, fie o înţepă­tură de insecte (cel mai frecvent de ţânţari, dar şi alte insecte care ne ciupesc). Cert e că rămâne aco­lo un mic orificiu… care ne mănâncă, ne scăr­pinăm, prin grataj, orificiul se mărește, iar streptococul sau stafi­lococul din mediul extern vor penetra imediat bariera pielii. Dacă privești cu atenție, găseşti punctul de intrare; dacă nu există în zonă niciun punct de intrare, cercetezi spaţiile interdi­gitale de la picioare şi descoperi mici fisuri, cu piele albicioasă-rozalie, și îți dai seama că este o micoză, o epider­mo­fiţie inter­di­gitală care a macerat ţesutul, ceea ce în­seam­nă o altă poartă de in­trare pentru streptococ sau sta­filo­coc. În acest caz, trebuie tratate atât erizipelul (cu anti­biotice efi­ciente), cât și infecția micotică, pentru că dacă nu tratezi, ciu­perca va rămâne mereu poartă deschisă şi infecția va recidiva, iar la un moment dat, ne putem trezi cu un elefantiazis, un picior um­flat permanent – caz în care nu avem fenomene acute de infla­maţie, dar piciorul este foarte umflat, cu pielea modificată la culoare, apar şi mici vezi­cule pline cu lichid din cauza tulburărilor de drenaj limfatic, iar lucrurile se complică…

Dacă vorbim de erizipelul apărut pe faţă, tre­buie să-l deosebim de o cuperoză agravată sau o acnee rozacee (pot fi confundate cu ușurință), deci, diagnosticarea este mai complexă. De cele mai multe ori, însă, erizipelul este diagnosticat clinic. Evident că putem face şi teste de laborator, să identificăm tipul de streptococ și la ce antibiotic este sensibil. Din fericire, în prezent folosim anti­biotice cu spectru larg şi atunci când avem suspi­ciune de erizipel, recomandăm aceste antibiotice.

Bineînţeles, erizipelul poate să apară şi la nivelul mâinilor. Pentru că vorbim despre mâini, vreau să amintesc o infecţie mai rară, care apare la nivelul degetu­lui, mai ales la cei care curăţă peşte, dacă se înţeapă într-un os. Mulţi peşti sunt infectaţi cu un germene care pătrunde în piele şi apoi dă o le­ziune care mimează erizipelul – se nu­meşte erizipelatoid. Dacă nu dai un antibiotic cu spectru larg, care să omoare acest microb cu totul special, infecția tot trenează… Să pui un diag­nostic exact e destul de complicat; dacă pielea are o nuanţă particulară roz, trebuie să-ţi vină ideea să în­trebi pacientul: „Ai curăţat cumva peşte?”. Și, de cele mai multe ori, afli că a curățat acum ceva vreme… E o situaţie întâlnită destul de frecvent.

– Infecțiile streptococice pot da complicații majore?

Streptococul beta-hemolitic

– Desigur! O infecție streptococică din zona gambei poate să se transforme în tromboflebită, iar streptococul beta-hemolitic poate să provoace glo­me­rulonefrită, cu insuficienţă renală. Dacă e la ni­velul pavilionului auricular sau al extremităţii cefa­lice (pentru că oamenii au obiceiul să zgârme orice mică leziune de pe față și corp – lucru total greșit!), atunci infecţia poate să dreneze în interiorul craniu­lui şi ne trezim cu o tromboflebită de venă sagitală, cu consecinţe letale. Așadar, vorbim de complicații foarte grave! Și asta, deoarece capul are o drenare limfatică cu totul particulară: de la jumătatea nasu­lui în sus, nu mai există staţii ganglionare!

– Cum de este posibil ca o simplă bacterie să provoace atâtea nenorociri?

– Stafilococul este dotat cu capacitatea naturală de a-şi câştiga rezistenţă la antibiotice. Cel mai agresiv este stafilococul medicinal rezistent, care provoacă o mulţime de leziuni, infecții greu de tratat. În primul rând, provoacă foliculite – puncte care se dezvoltă în jurul firului de păr, pentru că acest stafilococ pătrunde pe lângă firul de păr şi colonizează în profunzime foliculul sebaceu, apare o mică papulă roşiatică, uneori cu un mic punct gălbui destul de dureros. Dacă se scoate conţinutul purulent și se foloseşte un antiseptic sau o cremă cu antibiotic, lucrurile se rezolvă. Dacă nu se face acest lucru, putem ajunge la un furuncul, care tre­buie drenat doar de către un medic sau de o asis­tentă, altfel microbul se poate lua pe unghii, apoi îl împrăştiem pe tot corpul. Furunculul este o infecţie în care microbul deja a depăşit limita unui folicul, intră în profunzime, produce o serie de enzime care distrug ţesuturile şi în felul acesta tot avansează… Le­ziunea este foarte dureroa­să, roşiatică, cu un cap alb, un burbion. La un moment dat, fie prin evoluţie na­turală (când se „coace” suficient), fie printr-o intervenţie de micro­chirur­gie, ţesutul necrozat se elimină. Uneori, lucrurile nu se opresc aici! Stafi­lo­cocul, odată pătruns în țesut, poate să depăşească pragurile de apărare şi apare infecţia profundă – flegmonul, o infecție foarte gravă, care necesită incizii largi de limitare, cu cicatrice urâte. O formă particulară de infecţie stafilococică este hidrosa­denita – o infecţie a glan­delor sudoripare de la axile sau din regiunea in­ghinală, care au orificii mai mari, deci stafilococul poate pătrunde cu ușu­rin­ță, se dezvoltă și creează o nodulitate dureroasă care aproape că blochează braţul sau piciorul. De asemenea, poate să pro­voace abcese septice pul­monare, cerebrale ori hepatice. Stafilococul dise­minează din aproape în aproape, pe cale hemato­genă sau pe cale limfatică, și colonizează organele vitale, iar atunci chiar pune viaţa în pericol, prin apariția septicemiei.

– Există vreun tratament ţintit împotriva acestor microbi?

Stafilococul auriu

– Tratamentul se face, de regulă, cu antibiotice adecvate tipului de microb şi sensibilităţii lui la un anumit antibiotic sau altul. Obligatoriu, la început, timp de 10 zile, se face tratamentul cu antibiotic – ceea ce ar trebui să știe toată lumea, pentru că mulți pacienți se opresc după 3 sau 5 zile, deoarece simptomatologia e mult mai ușoară. Porneşti cu un antibiotic cu spectru larg, apoi recoltezi probe, iar când vine rezultatul de la laborator vezi dacă trebuie să schimbi sau nu tratamentul. De multe ori nu este suficientă antibioterapia, trebuie să schimbi şi terenul pe care evoluează infecția: să controlezi diabetul, hepatita, insuficienţa renală, bronho­pneu­mopatia cronică obstructivă, pentru că toate aceste afecțiuni favorizează apariția infecţiilor. De ase­menea, trebuie să-i dai pacientului și un antiinfla­mator, să-i creşti imunitatea cu imunomodulatoare sau cu vitamine (Vita­mina C, în primul rând), în doze mari. Noi folosim şi ozono­terapia în ase­menea situaţii, care este foar­te utilă (sub for­mă de ozonoterapie majoră venoasă, in­jec­ţii intralezionale cu ozon, sau folosim cupe vidate care ex­trag mi­zeria de acolo și introducem ozon sau dăm o cremă cu ozon). Terapia cu ozon este complexă, dar foarte eficientă.

La hidrosadenită drenăm mai întâi, ca să iasă puroiul, facem apoi antibiogramă, dăm un anti­biotic de aşteptare până iese rezultatul, dăm antiinflamatoare, reco­mandăm și fizioterapie, ca să drenăm mai re­pede infecția, eventual ozonoterapie şi lasere, pentru calmarea dure­rilor, iar lucrurile merg bine de obicei.

Există și un mic „truc” în dermatologie, care vizează vizuinile stafilococice sau strep­tococice – locurile în care trăiesc bacteriile, chiar dacă n-au pro­vocat leziuni. De exem­plu, am avut un furun­cul, m-am tratat, numai că n-am distrus și sta­filococul; mi-a rămas în nas, în faringe, sub un­ghii sau în cicatrice. Peste două săptămâni îmi apare un alt furuncul, în altă zonă, și tot așa… Aceasta este furunculoza, cauzată de un stafilococ rezistent. În caz de fu­runculoză sau alte infecții recidivante, le recomand pacienţilor să facă dezinfecţia tuturor situsurilor (vizuinelor) bacteriene, pentru a nu ajunge infecția și pe alte porțiuni de pe corp.

În concluzie, infecțiile cutanate nu sunt boli grave, nici de speriat, dar trebuie tratate de medici specialiști, pentru a nu recidiva la nesfârșit…

D-l Prof. dr. IOAN NEDELCU poate fi contactat la cabinetul din Str. Veronica Micle nr. 15, Sector 1, București, tel. 021.310.79.42

Nu există comentarii

Răspunde și tu

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian