ANCHETĂ
MIHAI TACU, 35 de ani, manager financiar
„Am pierdut câteva ore din viață ca să mă informez responsabil”
(E genul de om care își ține mâinile în buzunare când vorbește. Și vorbește fluent, degajat, sigur pe el.)
Până o să ajungă virusul să ne omoare, ne omoară prostia, ne omoară dezinformarea, ne omoară panica. Îi îmbogățim pe marii producători de farmaceutice, doar pentru că ne e frică! Să nu mai vorbesc de producătorii de „cârpe” de pus pe nas, să nu mai vorbesc de lanțurile de hipermarket! Toate afacerile astea au câștigat enorm de pe urma virusului! Trăiască frica! Știi că am o cunoștință care nu-și mai ia mâncare chinezească, de când cu virusul? Te doare mintea! Recunosc, am pierdut câteva ore din viață ca să mă informez responsabil, dar acum sunt un om liniștit. Gravitatea infecțiilor cu Covid2019 este cam aceeași ca gravitatea unei gripe. Gripa aia sezonieră care apare în fiecare an și face victime. Am citit destul și am aflat că nu e cea mai gravă infecție: n-o poți compara cu ebola, nici cu gripa aviară măcar. Ambele au rată de mortatilitate mult mai mare! Ce e grav cu Covid2019 e faptul că niciunul dintre noi nu avem memorie imună la o astfel de infecție. Asta înseamnă că un număr mai mare de oameni e susceptibil să facă infecția, mai mare decât în cazul gripei. Adică, na, gripă avem de mulți ani, mulți dintre noi am făcut-o și avem deja memoria asta imună, care ne apără împotriva ei. Asta înseamnă că celulele din sânge, alea albe, în momentul în care întâlnesc un virus, înregistrează informația, astfel încât, data viitoare când se întâlnesc cu virusul ăla, acționează puternic, să-l elimine. E fabulos ce se întâmplă în corpul nostru! Sunt tobă de documentări pe tema asta! Concluzia ar fi că n-ar trebui să ne panicăm, dar nici să fim indiferenți. N-om avea noi încă memoria imună la coronavirus, dar o s-o căpătăm. Și mai e ceva: a venit primăvara și se pare că virusului ăstuia nu-i place căldura. O să scadă numărul de infecții, o să apară și vaccinul. Să ne calmăm, zic.
ILEANA BUZATU,
59 de ani, funcționar public
„Și în buncăr m-aș băga, dacă aș putea!”
(Când îmi aude întrebarea, chipul ei alb devine și mai alb. Își clatină capul și oftează.)
E foarte grav ce se întâmplă, sunt îngrozită! Oriunde mă duc, orice fac, se vorbește despre asta! Deschid televizorul, coronavirus, deschid ziarul, coronavirus, în oraș, afișe cu coronavirus, în autobuz, coronavirus! Nu mai pot!!! Și, domnule, înțeleg, mor oamenii pe capete în China, în Italia… Să fiu sinceră, cât a fost în China eram liniștită, dar când am aflat că a ajuns în Italia, am început să simt frica. Și acum a ajuns și în România! Mi-este frică, vă spun sincer! Și nu înțeleg de ce se râde de oamenii care și-au făcut provizii… Păi, nu e de râs, e de înțeles! Și eu mi-am făcut, să știți. Și în buncăr m-aș băga, dacă aș putea! Măcar să nu mai aud isteria din jur! Nu te joci cu lucrurile astea, nu te joci cu viața ta! Cred că suntem într-o criză majoră. Cred că și România va fi afectată destul de tare și mi-e frică că nu suntem pregătiți. Sistemul românesc de sănătate e de multă vreme în colaps, iar virusul ăsta e ca bomboana pe colivă. Să dea Dumnezeu să n-am dreptate și fricile astea să nu fie fondate. Nu știu, eu vreau doar să-mi duc viața mai departe, liniștită, și deocamdată nu pot. Sunt cu drobul de sare deasupra capului, orice aș face și oriunde m-aș duce.
GRIGORE DOROBANŢ, 64 de ani, pensionar
„Se întâmplă lucruri care țin de zona crepusculară”
(Un domn înalt, elegant, cu mustață. Mă ia de braț, facem câțiva pași împreună, în timpul ăsta îmi vorbește.)
Domne, dincolo de amenințarea care plutește și care, de bine, de rău, n-a lovit cu adevărat România, se întâmplă lucruri care țin de romanele SF, de zona crepusculară, așa. Adică, domne, e clar că nu e glumă. Nepotul meu, domne, am vorbit eu cu tac-su, tac-su e fratele meu, nepotul meu, deci, vă spun, a fost și el, mititelul, în Italia o săptămână, a fost cu treabă acolo și acum e în carantină, domne. A venit în țară și, pac, la carantină cu el! Domne, mi-a zis frati-miu, domne, zici că-s ciumați, așa se simt. Au devenit paria, sunt vânați, gata cu viața lor! Domne, copilul ăsta – ce zic eu copil, că are 28 de ani – a fost luat direct de la aeroport, l-au scanat și-n fund, mă iertați, și acum e în carantină și n-are voie să iasă din casă două săptămâni! Domne, îi face tac-su cumpărături, i le duce la ușă și n-are voie nici să sune, să nu se infesteze, îl sună pe telefon și pleacă repede. E groaznic! Asta nu e carantină, ăsta e arest la domiciliu! N-are voie băiatul să iasă din casă, că-l arestează ăștia. Și ce vină are el, domne, ce vină are copilul?! Că a fost și el în Italia la un curs de specializare? Păi ce-a făcut, domne, a dat în cap la oameni? A făcut trafic de droguri, ce-a făcut?! N-are voie să se vadă cu iubita, n-are voie să se vadă cu propriii lui părinți! Domne, cu propriii lui părinți! Să-ți fie frică să te vezi cu copilul tău, că ce?! Că a fost în Italia și acolo începuse gripa… Nu, nu, ceva e putred, eu vă zic. Nu știu, domne, nu știu, o fi, n-o fi, deja trăim un coșmar…
LUCIAN BOLDEA, 46 de ani, antreprenor
„Trăim pe o planetă de păreriști”
(E agitat, se grăbește. Îmi spune să mă țin după el dacă vreau să-i aflu răspunsul.)
E inflație de păreri! De la fotbaliști, jurnaliști, episcopi, arhitecți, numai și numai păreri! Dar în tot vacarmul ăsta, eu nu aud, cât ar fi normal să aud, părerea celor care contează mai mult: a cercetătorilor, a medicilor din domeniu, a celor care s-au îmbolnăvit și s-au făcut bine. Acum îmi cereți și mie părerea… Normal că am o părere ca toată lumea, dar cred cu tărie că e nesemnificativ pentru lume și viață ce crede Lucian Boldea despre coronavirus. Nu știu cum ar schimba asta lucrurile sau pe cine ar ajuta. Vedeți, trăim pe o planetă de păreriști. Toți ne simțim obligați să spunem sus și tare ce credem NOI. Iar ce credem noi nici măcar nu credem noi. Sunt idei preluate de la alții, tot felul de teorii ale conspirației sau inflamări. Când adevărul este că eu nu am cum să am o părere pertinentă despre coronavirus. Despre afacerea mea pot vorbi cu orele! Dar în cazul ăsta, stau în banca mea, vorbesc cu moderație și mă feresc să arunc teorii despre un subiect pe care n-am cum să-l stăpânesc. Evident că sunt îngrijorat și îmi doresc să fie găsit un antidot cât mai curând, ca să nu mai trăim cu spaimă. Dar în același timp, îmi doresc din tot sufletul să ne dăm cu părerea mai puțin, și când o facem, să fim pertinenți, nu isterici. Cam asta: să fim sănătoși!
CONSTANŢA VLĂDESCU, 76 de ani, pensionară
„Dacă am face o faptă bună pe zi, virusul ăsta s-ar mai duce de la noi”
(Are ochii mici, buni și albaștri. După ce termină de vorbit, mă binecuvântează.)
Toate sunt de la Dumnezeu, mamaie. Trecem noi și peste asta, cu credință în Dumnezeu, că fără El nu se poate, mamaie. Trăim vremuri grele, nu ne mai înțelegem om cu om, nu se mai înțeleg frate cu frate, soră cu soră, copil cu părinte, e greu. Ne îndepărtăm de biserică, suntem răi, parcă din ce în ce mai răi. Începutul sfârșitului, ca în Sfânta Scriptură. Vezi tu, mamaie, când omul e rău, pe lume vin molime d-astea. Dar Dumnezeu să știi că le îngăduie pe toate, ca să ne trezească, ca să vedem că am apucat pe o cale rea. Nimic nu e întâmplător, mamaie, toate au o pildă și, dacă se întâmplă vreun rău, e ca să ne întoarcem spre bine, să înțelegem unde am greșit. Că toți suntem păcătoși… Nu e om care să nu greșească, eu, tu, toți greșim. Numai Dumnezeu e fără de păcat și dreptatea lui este Adevărul, că așa stă scris în Biblie. Ce să zic, mamaie, să mai dăm jos din păcate, să ne mai întinerim sufletul, că și sufletul îmbătrânește, mamaie, face riduri și el, se usucă. Îmbătrânește de la păcatele pe care le cari cu tine și nu le dai jos. Uite, mămăică, eu merg acum spre piață, să-mi iau țelină și verdeață, să fac o supiță, și știu că lângă piață, la intrare, pe dreapta, stă Mărioara și vinde pe ziar una-alta. E o bătrânică, mamaie, leat cu mine, dar muuult mai amărâtă! Și vinde și ea acolo o cepșoară, un cimbru, un leuștean, e așa de amărâtă, săraca de ea, că i le cumpăr pe toate, dacă pot. Nu face mai mult de 10 lei ce are ea, dar eu îi dau 20, mamaie. Și parcă mă simt mai ușoară, parcă simt că s-a mai dus un păcat din sufletul meu, unul mic, acolo, de care poate am și uitat. Eu cred că, dacă toți am face o faptă bună pe zi, și virusul ăsta și bolile lumii s-ar mai duce de la noi. Eu așa cred, mamaie. Doamne ajută și luminează!
Romanian