Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Îngrijirea coatelor

Foto: Shutterstock

• Deși se spune că succesul depinde de “datul din coate”, când e vorba de frumusețe, nu există zonă a corpului mai uitată și neglijată decât ele. Dezastrul se vede primăvara, anotimpul hainelor ușoare și al brațelor goale, când pielea uscată și zgrunțuroasă, uneori chiar crăpată, din zona cotului oferă o priveliște groaznică. Vă numărați printre victime? Sfaturile care urmează vă vor fi de ajutor •

Cauze

În afara lipsei de îngrijire, problema coatelor constă, uneori, în diverse boli de piele, cum sunt psoriazisul și eczemele. De vină sunt și deficitul de vitamine (avitaminoză), disfuncțiile hormonale, purtarea hainelor din materiale sintetice, reacții alergice la cosmetice, consecințele muncii sedentare – când cea mai mare parte a timpului se stă cu coatele sprijinite pe masă.

Rețete

Înainte de aplicarea măsurilor cosmetice, trebuie să înlăturăm solzii de piele uscată. Pentru un rezultat bun, coatele se țin timp de 10-15 minute în apă caldă amestecată cu amidon (5 lingurițe la 500 ml de apă).

* Peeling cu cafea – strângeți zaț de cafea, uscați-l și păstrați-l în borcănele cu filet. Amestecați câte o linguriță de cafea, sare fină, miere de albine și smântână. Cu preparatul obținut se masează ușor coatele, timp de 3-4 minute, după care se spală cu apă caldă și se ung cu o cremă grasă.

* Peeling cu zahăr – amestecați 4 linguri cu zahăr și 2 linguri cu ulei de floarea-soarelui. Cu mișcări circulare, frecați fiecare cot, câte 3 minute. Se spală cu apă caldă și săpun.

* Peeling cu sare – se amestecă o lingură cu sare grunjoasă de bucătărie și suc de lămâie. Se masează pielea afectată câteva minute, se spală sub un jet de apă rece. Se aplică o cremă grasă.

* Aplicații cu orez – se fierbe jumătate de pahar cu orez până devine moale, se strecoară. Lichidul se păstrează. Orezul se amestecă cu 2 linguri cu lapte fierbinte și se freacă bine cu o lingură de lemn. În pasta de orez se adaugă și o lingură cu miere de albine. Se amestecă și se păstrează în borcănel cu filet. Se întinde un strat gros pe discuri de vată cosmetice și se aplică pe pielea uscată, 30 de minute. Se pansează ușor. După înlăturarea orezului, coatele se spală cu apa în care s-a fiert orezul.

* Aplicații cu cartofi. 1. Se rade jumătate de cartof pe răzătoarea cu orificii mici. O lingură rasă cu terci de cartof se amestecă cu o linguriță cu brânză de vaci. Amestecul se întinde pe un pătrățel de tifon împăturit și se aplică pe coate, înfășurate apoi cu folie alimentară, vreme de 30 de minute. După înlăturarea amestecului coatele se ung cu o cremă cu vitamine. 2. Fierbeți un cartof curățat de coajă, de mărime medie, pisați-l împreună cu o lingură cu lapte. Aplicați terciul fierbinte (cât puteți rezista), acoperiți-l cu celofan, puneți și un fular de lână sau un prosop flaușat, și țineți până la răcire. Spălați-vă coatele cu suc de varză proaspătă sau cu moare de varză, apoi cu apă călâie.

* Mască cu smântână – se amestecă câte o linguriță cu smântână grasă, peroxid de hidrogen (apă oxigenată), suc de lămâie și sare fină. Preparatul se aplică pe fiecare cot, și se lasă 30 de minute, acoperit cu celofan. După înlăturarea amestecului, pielea se unge cu suc de aloe sau cu cremă.

* Compresă cu măr – se rade pe o răzătoare cu orificii mici un măr mic, se amestecă cu o linguriță cu ulei de măsline și una cu smântână. Se aplică o compresă de tifon, se acoperă cu polietilenă, se pansează ușor și se lasă 2-3 ore. Se spală cu apă caldă și șampon pentru bebeluși.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian