Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Prof. dr. Bogdan Glăvan: „România are una dintre cele mai puțin competitive economii din Europa și, anul trecut, se situa pe locul 51 în lume”

Economia României – încotro?

Suntem la un ceas de cumpănă. Epidemia de coronavirus nu ne testează doar sănă­tatea, ci și sistemul economic. În astfel de momente, e mai necesar ca oricând să știm pe ce ne putem baza. Să aflăm ce puls au astăzi agri­cul­tura, serviciile, industria, adică sectoarele vitale care ne asigură pâinea de pe masă. Domnul pro­fesor dr. Bogdan Glăvan, de la Facultatea Ro­mâno-americană din București, este un macro­eco­nomist în stare să explice pe limba noastră com­pli­catele noțiuni și grafice de care se folosesc spe­cialiștii.

„Performanța unei economii este determinată fundamental de calitatea investițiilor”

– Domnule profesor, economiștii fac tot felul de ierarhizări ale țărilor, folosind o multitudine de indicatori, dar cel mai cunoscut și utilizat este „Produsul Intern Brut”, care în cazul României nu este prea grozav. Poate fi el interpretat ca un indice precis al stării economiei?

– Din capul locului trebuie făcută o precizare. Slăbiciunile și punctele forte ale unei economii cu greu pot fi apreciate în termeni cantitativi. Ele nu tre­buie căutate în mărimea PIB, nici chiar în mă­rimea PIB/locuitor, deoarece o țară cu un nivel foarte ridicat al PIB poate avea o economie fragilă. Tăria sau slăbiciunea unei economii nu stă nici în soldul schimburilor externe (al contului curent), adică în cât de mult exportă față de cât importă; aceas­ta, reflectă, de fapt, o viziune foarte veche, mer­cantilistă, din „preistoria” științei economice, care nu are în mod necesar legătură cu bunăstarea cetățenilor sau cu sustenabilitatea dinamicii eco­no­miei. O economie în bună stare este o economie via­bilă, care se dezvoltă sănătos și trainic, în be­neficiul tuturor cetățenilor. Putem încerca o pa­ralelă între sănătatea unei economii și sănătatea uma­nă, pentru a ilustra și mai bine observațiile fă­cute mai devreme. Așa cum sănătatea omului nu este exprimată de culoarea părului, înălțimea sau ma­sa lui corporală, tot așa viabilitatea unei econo­mii nu este surprinsă de mărimea unui anumit sector (IT, să zicem), de mărimea producției în ge­ne­ral sau de nivelul exporturilor.

– Și dacă PIB-ul nu ne poate răspunde la în­trebarea cum stăm cu economia, cine ne poate lă­muri?

– Performanța unei economii este determinată fundamental de calitatea instituțiilor sale: o eco­nomie cu instituții incluzive, care oferă șanse fie­cărui cetățean să își împlinească potențialul, să se educe, să lanseze afaceri, să colaboreze fără opre­liști cu cine dorește, este o economie care crește durabil și care surclasează în mod inevitabil eco­no­mii care sunt, poate, bogate în resurse, dar cu ins­tituții proaste, cu instituții extractive, care con­centrează beneficiile exploatării acestor resurse în mâna unui grup restrâns, în vreme ce majoritatea cetățenilor sunt împiedicați să se dezvolte, să înainteze în carieră, să acumuleze avuție.

„Administrația românească nu promovează oamenii capabili și, în consecință, în funcții de conducere ajung persoane nepotrivite”

– Înțeleg că vă referiți la competivitate. Poate ea defini performanța și viabilitatea unei eco­no­mii? Din ce puncte de vedere are România o eco­nomie competitivă, și ce anume trage în jos com­petitivitatea țării noastre?

– Slăbiciunile României sunt bine rezumate într-un studiu internațional anual, intitulat „Raport asupra competitivității în lume”, elaborat în cadrul Forumului Economic Mondial. Această analiză arată că România are una dintre cele mai puțin competitive economii din Europa și, anul trecut, se si­tua pe locul 51 în lume. Încercând o ordonare lo­gică a punctelor slabe ale României, așa cum sunt ele surprinse în Raport, aș începe cu calitatea ad­mi­nistrației publice și, în general, calitatea ins­ti­tuțiilor. Din perspectiva meritocrației și a stimulen­te­lor pentru o administrare profesionistă în toate do­meniile, România este abia pe locul 83 în lume. Putem spune că administrația românească nu pro­mo­­vează oamenii capabili și, în consecință, în func­­ții de conducere ajung persoane nepotrivite. Așa se explică, mai departe, avalanșa de legi proas­te, de hotărâri și decizii care se bat cap în cap și ca­re sunt modificate peste noapte. Să ne uităm, de exem­plu, la povara reglementărilor guver­na­men­tale, adică la barierele pe care aceste reglementări le pun în calea cetățenilor: suntem pe locul 102 în lume! Apoi, în ceea ce privește viziunea pe termen lung a guvernului, eram în 2019 pe locul 113 în lume! Lip­sa unei gândiri pe termen lung constituie o mare vulnerabilitate a României. De pildă, ideea creșterii abrupte a cheltuielilor publice, fără ca bugetul să aibă resursele necesare, a făcut ca deficitul bugetar să crească și, odată cu el, riscul ca România să ex­perimenteze din nou o criză precum cea din 2009. Cei care au implementat aceste chel­tuieli au ur­mărit doar un interes electoral imediat – mulțu­mi­rea clientelei politice sau a publicului vârstnic, care să îi voteze din nou; dar nu s-au gân­dit la cine va su­porta aceste cheltuieli, la gene­rațiile viitoare, care vor avea de plătit o datorie publică tot mai mare.

Calitatea slabă a educației este un alt punct nevralgic al României, de care bunăstarea noastră depinde, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Pe termen scurt, fiindcă nu oferă cetățenilor abi­li­tățile necesare dezvoltării personale, creșterii veni­turilor și implicit a nivelului de trai. Astfel, dacă judecăm după pregătirea forței de muncă, România ocupă locul 106 în lume, ceea ce răstoarnă mitul conform căruia România este o țară educată, cu o forță de lucru calificată. Pe termen lung, așa cum spuneam, educația precară a majorității cetățenilor deschide drumul către putere unor „elite de pradă”, care vor da legi proaste și vor guverna doar pentru propriul interes.

„Acolo unde România a avut reguli bune, care au permis inițiativa privată, efectul a fost dezvoltarea accelerată”

– Avem și puncte tari, cu care să ne putem lăuda?

– Efectul calității instituțiilor se vede și asupra structurii economiei. Acolo unde România a avut re­guli bune, care au permis inițativa privată și au lă­sat oamenii liberi să-și exprime preferințele, efec­tul a fost dezvoltarea accelerată. Cel mai bun exem­plu este sectorul IT. Această ramură a eco­no­miei a beneficiat de reglementări puține și, ulte­rior, de un nivel mai scăzut de impozitare. Nume­roși mici antreprenori au început să investească în domeniu, să extindă rețele, să înființeze firme producătoare de programe informatice. Așa am ajuns pe locul 5 în lume la viteza cu care putem na­­viga pe internet, iar sectorul IT și-a crescut pon­derea în PIB de la 1,5% la 6%, adică de patru ori mai mult decât la momentul aderării la Uniunea Europeană. Tot ca pondere în PIB a acestui sector, ne situăm peste media europeană.

„Industria românească, bazată acum pe firme private, este de o eficiență incomparabilă cu energofagii mamuți dinainte de 1990”

Alte sectoare și-au redus importanța. În primul rând, vorbim de agricultură. La Revoluție, agricul­tu­ra reprezenta peste 20% din PIB, astăzi este sub 5%. Ne-am îndepărtat din ce în ce mai mult de sta­diul economiei bazate pe sectorul primar, agri­col, în direcția unei economii cu un sector al serviciilor foarte dezvoltat. În viitor importanța acestui sector va continua să scadă (agricultura reprezintă azi 1-2% din PIB în țări precum Germania sau Franța). Industria și-a redus la rândul său ponderea în PIB, de la 45% în 1990 la sub 30% în prezent. Această tendință este în ton cu schimbările globale. Per ansamblu, ponderea industriei în PIB-ul global a tot scăzut. Industria s-a delocalizat către acele țări și regiuni unde mâna de lucru încă a rămas ieftină (de exemplu, China). În același timp, ca valoare, producția industrială a României este mai mare acum, decât pe vremea lui Ceaușescu. Dar poate cea mai importantă deosebire față de perioada comunistă este că industria românească, bazată acum pe firme private, este de o eficiență incom­pa­rabilă cu energofagii mamuți dinainte de 1990. Consumăm mai puțină energie, în special petrol, poluăm mai puțin, în timp ce producem bunuri mai sofisticate și de valoare mai mare. Secretul acestei evoluții favorabile sunt investițiile străine, com­paniile străine care au venit cu echipamente și cu­noș­tințe noi, care au permis creșterea producti­vității și integrarea industriei într-un lanț global de valoare adăugată, din ce în ce mai mare.

„Ar trebui să luăm lecții de la cele mai bune modele din lume”

– Și ce credeți că am avea de făcut pentru a fi mai performanți?

– În viitor, economia României are șanse să con­tinue procesul de convergență cu statele occi­dentale. Pentru a accelera acest lucru, este necesar să îmbunătățim calitatea instituțiilor, a regulilor din economie. Instituțiile și regulile sunt cele care atrag sau descurajează investitorii, spiritul antrepre­no­rial. Cu un sistem de educație mai performant, cu mai puțină corupție și mai multă meritocrație, Ro­mâ­nia ar deveni cu siguranță mai atractivă pentru toți cei care doresc să investească aici. Investițiile su­plimentare ar duce imediat la creșterea venitu­rilor și a nivelului de trai. Statul ar trebui să renunțe în a interveni în economie, în special prin impozite mari, reguli inegale sau birocrație împovărătoare. Aceste lucruri inhibă potențialul creativ al cetă­țenilor și ele explică de ce, în ciuda unor progrese consistente înregistrate în ultimii 30 de ani și la care am făcut referire mai sus, România are încă o economie puțin competitivă, în comparație cu restul lumii. Să nu uităm că în acești 30 de ani nici restul lumii nu a stat pe loc, ci și-a îmbunătățit ins­tituțiile și guvernarea. Ar trebui să luăm lecții de la cele mai bune modele din lume.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian