Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Sfrânciocul

De câtva timp observ o scenă: la mine în livadă, într-un trandafir sălbatic, cască pliscuri largi, din­tr-un cuib cenușiu și fin împletit, trei pui de sfrân­cioc. Mama lor, o păsăruică cu ochi de piper, aduce gâ­ze pe care le împarte delicat în clonțuri, în timp ce mă supraveghează neliniștită. S-a obișnuit însă cu mine și nu mai piscuie, țesând zig-zaguri de la o cracă la alta.

Sfrânciocul e o pasăre blândă. Îmi place, însă nu nu­mai pentru asta. Are multă sensibilitate și o pluralitate de apti­tudini care fac din ea o vietate cu talent: primăvara stă în salcâm, în răchiți sau în arini și imită fluierul grangurului, trilul ciocârliei și rân­dunelele. De când are pui, sfrânciocul e o păsărică se­ri­oasă și mută. Pe deasupra me­rilor, prinde câte un că­răbuș și vine în mar­ginea cuibului, ofe­rin­du-le pui­lor delica­tesa. Când plouă, pasă­rea se lățește pe cei trei pui, cu aripile desfăcute și cu ciocul întins în sus: în felul acesta, apa se scurge în afara cuibului, ca pe o pâlnie întoarsă. Ne stu­diem reciproc: eu din cerdac, cu curio­zi­tate și puțintică dragoste, ea din cuib, cu ochi­șori vii și oleacă înfricoșată: nu-mi suferă apropierea.

Aseară, am căutat cu fe­linarul o curcă. Ploua și, în trandafir, sfrânciocul ședea cu clonțul săgeată în sus. Eram aproape ca niciodată. Dar el a rămas nemișcat, cu inima cât vârful acului, apărându-și de potop pro­ge­niturile.

MARIA D. – Ploiești

Nu există comentarii

Răspunde și tu

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian