Cum, necum, România a trecut și de cea de-a treia și ultima analiză de rating din acest an fără a fi retrogradată la categoria „junk” (nerecomandată investițiilor). „Decizia agenției Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară confirmă cǎ România este un partener de încredere pentru investiții, iar economia noastră dă semnale de stabilitate. Acest rezultat este meritul întregii societăți și al politicilor de disciplinǎ financiarǎ. Nu este însă un moment de relaxare. Păstrarea acestei direcții depinde de responsabilitatea noastră de a pune stabilitatea economică și dezvoltarea pe primul loc, dincolo de mizele politice”, s-a grăbit să declare Nicușor Dan, după ce tocmai torpilase orice șansă de numire a unui cabinet serios, pro-european și pro-reformă, condus de Siegfried Mureșan. După cum ne-am obișnuit, meritele pentru menținerea României pe linia de plutire sunt generice, iar numele celui care a girat măsurile de „disciplină financiară” despre care vorbește președintele nu poate fi pronunțat.
Între timp, avem o nouă nominalizare la funcția de premier, în persoana lui Luca Niculescu, fost jurnalist, între timp diplomat. În spatele ușilor închise, cei de la PSD, principalii responsabili ai crizei politice, încep să își împartă ministerele. Planul strategic tocmit la Cotroceni a fost, de la bun început, forțarea unui „independent” cu imagine publică bună, care, precum Dacian Cioloș la vremea lui, să încaseze efectele măsurilor de austeritate, fără ca partidele ascunse în spatele său, care extrag uzufructul guvernării, să piardă prea multe puncte electorale. „Luăm opt ministere, dar ce ne facem cu ele, că nu sunt bani?!”, e una dintre replicile savuroase scăpate presei de la întâlnirile de taină ale PSD. La fel ca președintele, care laudă tocmai „disciplina financiară”, care i se reproșează, zi de zi, lui Ilie Bolojan și guvernului său, și PSD recunoaște, atunci când nu iese în public, că nu sunt bani sau, oricum, nu mai sunt bani de furat, ca pe vremuri. Și atunci, dacă e clar că nu sunt bani și stăm la mâna creditorilor externi și, implicit, e nevoie de „disciplină financiară” și de reforme serioase, ca să nu ajungem la „junk”, de ce a fost demis Guvernul Bolojan și de ce ne-am trezit în criza aceasta, de aproape jumătate de an?
Multă vreme s-a spus că România are nevoie, mai mult decât de orice, de predictibilitate. Tot ce s-a întâmplat de la începutul acestui an a fost perfect predictibil pentru un observator atent. Și încercările de demolare a Guvernului Bolojan, și modalitatea de operare prin alianța „informală” PSD – AUR, și sforțările de rupere în două a PNL, și intimidarea liderilor politici, care au mers până la anularea mandatului de primar al liderului USR, Dominic Fritz, și la plimbarea pe la DNA a lui Ilie Bolojan, și căutarea furibundă a unui premier care să încaseze loviturile în locul PSD-ului. Din păcate, tot acest joc politic va duce euro la 5,3 lei și va menține România în topul țărilor care se împrumută cel mai scump. La fel de predictibil, noul premier va deveni, în maximum 3 luni, ținta tuturor atacurilor, orchestrate tocmai de cei care, azi, își fac calculele economice și politice în spatele său…
