Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Primăvara la Demăcușa

Trăiesc în Bucovina și vreau să vă po­vestesc tot ce se petrecea în trecut, primăva­ra, la noi. Locul are numele Darieni, sat De­măcușa, și mai trăiesc aici puțini bătrâni, cu vârsta de 80-90 de ani. În cătunul nostru există opt case bă­trâ­nești, având 100-200 de ani. Există și case noi. Cu ani în urmă, cătunul nos­tru era numai pădure. Primul om care a venit în locul acesta a fost un refugiat din Polonia, adică mai exact din Galiția, și se numea Darie. Așa a luat și că­tunul denumirea de Da­rieni. După un timp, au apărut alți refu­giați, tot din Po­lonia, fiecare și-a ocu­pat câte un teritoriu și și-au fă­cut case din lemn de brad. Tăiau pădurea și clădeau case ma­nual, numai cu se­cu­rea. Oa­menii trăiau din vâ­nat și din creș­terea animalelor. În loc de pă­duri, fă­ceau livezi, ca să facă fân și să cultive car­tofi. După un timp, au apărut și evreii, care au făcut fabrici, un­de lu­crau oamenii. La noi, acolo, vorbim româ­nește, ru­sește și evre­iește.

Colaci și cărbuni aprinși

De Sfintele Paști, oa­menii duc pasca la bise­rică, iar după aceea se întorc acasă. Când ajung acasă, ros­tesc mai multe cu­vin­te, după cum cere datina, adi­că: „Noi ce mâncăm, azi, de Paști?”, întreabă bărbatul pe soție, iar soția răs­pun­de: „După cum este legea, azi mâncăm colaci și copturi”, iar bărbatul în­trea­bă din nou: „Dar vrăj­mașii noș­­tri ce mănân­că?”, și soția răs­punde: „Cărbuni aprinși”. După aces­te vorbe, bărbatul trage cu pușca de vânătoare de trei ori și rostește de trei ori „Hristos a înviat!”. Oamenii merg prin sat cu pasca, călare pe cai. După aceea, se intră în casă și se sărbătorește.

Duminica vrăjitoarelor

Duminica, pes­­te an, oa­menii mergeau la horă și la vânătoare. Cei mai bă­trâni spuneau po­vești, iar babele făceau vrăji. Să vă scriu niște su­perstiții inventate de ele și care sunt adevă­rate și aju­tă la toate.

1. Alungarea furtunii, a grindinei și a ploilor mari – femeile bătrâne pro­ce­dează în mai multe feluri: punerea toporului cu as­cuțișul în sus, pune­rea crengilor de fag sfin­țite din duminica mare de Paști pe foc, stropitul cu apă sfințită prin casă și pe afară. Toate acestea opresc furtuna.

2. Aducerea ploii: spă­larea vaselor la fân­tâ­nă, pu­nerea greblei în curte cu dinții în sus, îm­băierea copiilor mici cu apă ames­tecată cu rouă.

Năuca

Se povestește că de­mult, până la ve­nirea oa­menilor în satul nostru, exis­­ta Muma Pădurii. Noi denumim pe Muma Pădu­rii „nă­ucă”. Un om po­ves­tește că a văzut cu doi ani în urmă o năucă în munți. Povestește că era îm­brăcată în alb și nu putea să-i vadă fața. Cânta cumva, într-un fel, o jăla­nie. Se spu­ne că ea apare o dată la șap­te ani.

Cum a înnebunit Pavel

Mai există o po­veste spusă mie de un om pe care îl chea­mă Pa­vel. El um­bla singur la vâ­nă­toare. Într-o zi, s-a dus departe de casă. Spune el că a ajuns într-o pă­dure deasă, unde a auzit un copil că plângea. S-a apro­piat și a vă­zut un lea­găn făcut din crengi și din paie. Co­pilul era agă­­țat colo sus de o creangă, și omul nu ve­dea fața lui. A le­gănat leagănul și copilul a tăcut. Se uită mai încolo și ce vede Pavel? O fe­meie, ceva, mulgea o cerboaică. Era Muma Pădurii. Avea părul coborât pes­­te față, până-n pământ. De frică, omul scapă pușca și o ia la goa­nă prin­tre copaci. Nu se uită înapoi, fiind­că știe că Muma Pădurii îi va lua mințile. Totuși, el n-a mai uitat fe­me­ia aceea și umbla ne­bun prin păduri.

Omul-lup

La sfârșit, vă mai spun o poveste ade­vă­rată, despre Omul-Lup. Ea a fost po­vestită în sat de mai mulți mun­­citori care lucrau la pădure. Lu­crau de multă vreme în pădure și nu se întâmplase nimic pâ­nă atunci. Dar într-o seară de primăvară, după sfâr­șitul muncii și când s-au retras în ba­­racă, făcând la mijloc un foc, aud niște țipete. Spe­riați, stau și ascultă, dar dintr-o dată văd că intră un om acoperit pe jumă­tate cu blană, așa, ca la lupi. Chiar și se­măna cu un lup și avea în mână pe Muma Pădurii, prin­să de păr. Munci­torii spun că poate a fost o ceartă între ei. Dar atunci, omul acela cere niște opinci. De fri­că, unul dintre mun­citori i le dă pe-ale lui. Iar acel om îi mul­țumește și spune că până a doua zi dimineață va scoate toate lem­nele din pădure, la drum. Mun­ci­torii n-au crezut, dar când se scu­lară, pădurea era goală de lemne, iar lemnul era la drum. S-au mirat foarte tare: cum să facă atâta muncă pentru niște opinci? Mun­citorii aceia ar fi trebuit să lucreze o lună ca să scoată atâtea lemne la drum. De bu­curie, duminică s-au sco­borât jos, pe vale, și au pus pariu cu patronul, care are un joagăr, că și-au terminat trea­ba de pe o lună. „Pe-un butoi de vin”, au zis ei. Patronul nu a crezut, dar când a văzut, s-a făcut galben la față ca lu­mâ­narea și atun­cea oamenii au spus totul, cum s-a întâmplat. Credeți sau nu, dar de teamă că a fost necu­ratul, patronul acela a plecat de­par­te din sat.

Primul mâncat de urzici. Credințe

– Când mănânci prima da­tă ur­zici, spune în gând: „Mân­­care nouă în gură ve­che”. Urzica nouă va în­tineri gura și trupul celui care-și adu­ce amin­te.

– Prima oară când mă­nânci urzici, gân­dește-te la oa­rece. Pune-ți o dorin­ță în minte și se va împlini.

– Pentru urzici, pentru ori­ce fel de mâncare nouă de primăvară, se spune „Ta­tăl Nostru” și se adaugă: „Mulțu­mes­cu-ți, Doam­ne, că am ajuns să mă­­nânc mâncare no­uă”. Și-ți faci sem­nul Sfintei Cruci.

SORIN ILIEVICI

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian