Români care au reușit

• Povestea de azi e despre oale și ulcele… Dar nicio grijă! N-are nimic funebru în ea. Nu e vorba despre de unde venim și încotro ne ducem, ci despre oalele și ulcelele vesele, pe care le creează soții Olivia și Eduard Săvulescu. Obiecte de decor, menite să înveselească ochiul și sufletul •

Cu oalele la târg

Studenți la filosofie, apoi bursieri în Italia, în domeniul istoriei artei, Olivia și Eduard și-au amânat un timp visele, ca să poată trăi. Au lucrat o vreme în învățământ, dar preocuparea lor principală era să creeze obiecte din lut, pe care le dăruiau. Cumva, așa a început povestea Handmadeart, în urmă cu 20 de ani.

La început, au pictat căni cumpărate din comerț, iar prietenii care le-au primit în dar i-au încurajat să continue. Au urmat ghivece de flori, foarte apreciate și ele, și acesta a fost primul pas spre propria lor afacere. „Primul ghiveci de flori dăruit unei prietene ne-a adus câteva comenzi consistente, din partea firmei la care lucra. Doar că din ultima tranșă, nu le-au mai vrut pe toate. Ce să fi făcut noi cu ele? Le-am dus în Ploiești și le-am dat unei doamne, care avea un magazin în regim de consignație. Le-a vrut, dar cu factură, și, cum noi nu aveam, a trebuit să ne înființăm firma. Au fost primii bani câștigați oficial și a fost extraordinar, pentru că suma era cam jumătate din salariul de profesor. Noi eram foarte tineri, aveam 23, respectiv 25 de ani, așa că ne-am propus să continuăm, fără să ne lăsăm de profesorat”, își amintește Eduard.

Cu următoarele o­bi­ecte create, au luat drumul târgurilor și al festivalurilor din țară. La Sighișoara, au vândut absolut tot. Au refăcut stocul și, după o săptămână, s-au dus la Râșnov. „Nu sco­sesem bine marfa, când a venit cineva ca­re ne-a vorbit în engleză și ne-a spus că sunt proprietarii cetății și că nu putem să vindem acolo. În schimb, ne-au cerut un număr de telefon și au spus că ne vor contacta ei. Vezi să nu!, ne-am spus. Dar au sunat, o săptămână mai târziu. Ne-au cumpărat toată marfa, pentru magazinul lor din cetate, ceea ce a fost nemaipomenit pentru o afacere la început de drum. Nouă ne-au oferit un spațiu gratuit, pentru care am decis, ca răsplată, să organizăm ateliere de ceramică pentru copii. A fost cea mai bună mișcare de marketing, pentru că părinții întrebau cât costă participarea la atelier, iar când aflau că e gratis, toți cumpărau câte ceva de la noi. Un an de zile, am făcut asta, în fiecare weekend, iar bucuria clienților ne alimenta creativitatea. Am inventat modele noi, ne-am dezvoltat, dar niște probleme cu administrația locală au făcut ca proprietarii cetății să fie evacuați, și noi, la fel.”

Soții Săvulescu au încercat să închirieze un spațiu în Brașov, dar nu era vad tocmai bun, și au trecut prin primul faliment, pierzând tot ce agonisiseră până atunci. Au căutat să închirieze, sezonier, o căsuță de lemn, tot în Brașov, dar primăria nu le-a aprobat cererea. Le-au propus, însă, să participe cu vânzare, la festivalul „Cerbul de Aur”, ce urma să se organizeze. A fost un pas îna­inte. Au început să înțeleagă cum funcționează astfel de târguri, să cunoască organizatori, să stabilească relații cu proprietarii unor magazine de profil. Și-au făcut și site pe internet, iar afacerea a crescut.

„Libertatea e mai presus de orice”

– Cu ce bani ați pornit la drum? Ați apelat și la credite sau fonduri europene?

– La drum am pornit cu banii din profesorat. Fiind și studenți, în timp ce eram profesori, am ratat titularizarea în învățământ și am fost suplinitori un an de zile, iar cu banii de concediu, 1500 de lei, am pornit afacerea. Din fericire, amândoi fuseserăm învățați din familie că trebuie să fim chibzuiți, că așa cum vine bine după bine după bine, poate să vină și rău după rău după rău. Am reușit, așadar, fără credite sau împrumuturi. Iubim libertatea pe care ne-o oferă acest stil de viață și asta e mult mai valoros decât orice cont în bancă. Nu vrem să fim legați de nimic. Stăm, iarna, și câte-o lună întreagă la un târg de Crăciun.

– Aveți un site foarte bine pus la punct, unde cei interesați pot vedea și alege ce-și doresc. Aveți și comenzi din străinătate?

– Am avut colaborări în țară și străinătate, sub diverse forme, de la persoane care aveau magazine în Germania, Danemarca, Suedia, chiar și cu români stabiliți în străinătate. Ba chiar și în Franța, la Rennes, unde o româncă are un magazin cu produse create de artiști. În 2010, am fost invitați la un eveniment organizat de Ambasada României la Bruxelles, a fost una din întâlnirile care a contat. În principal, avem clienți din România, dar cum la târguri vin și turiști străini, sunt mulți și dintr-aceștia care au cumpărat produsele noastre. Pe site și pe pagina noastră de facebook, anunțăm din timp unde vom merge, astfel încât cei care ne cunosc deja să știe unde ne pot reîntâlni.

– Obiectele create de dumneavoastră sunt foarte frumoase, dar au și utilitate? Putem pune apă și flori naturale în vaze, sau sunt doar pentru ­decor…

– Piața e plină de produse chinezești, un fenomen ce afectează, din păcate, și centrele de ceramică tradițională din țara noastră. Sunt piese contrafăcute, de proastă calitate, vândute sub marca Horezu, Marginea sau altele. Noi ne-am luptat și ne-am încăpățânat să facem produse utilizabile, le tratăm ca să țină apa fără probleme. De asta ne și caută lumea, după ce au apucat să ia câte ceva de la noi. Le facem ca oamenii să se bucure de ele, să le aducă bucurie și culoare în casă, dar să le și poată folosi.

„Statul te ține treaz, mereu în alertă”

– O familie de artiști, mereu ocupați, mereu plecați. Mai e timp de familie, de copii, în tot iureșul ăsta?

– Avem două fete, când erau mici, mergeam doar eu cu vânzarea prin țară, acum sunt destul de mari și mergem împreună, când se poate. Am învățat, între timp, să avem grijă și de noi. Când am fost la Bruxelles, ne-am dat seama că noi tot munceam, tot munceam, dar nu apucam să ne bucurăm de locurile unde ajungeam. Așa că ne-am propus ca, măcar o dată pe an, să ieșim și să ne bucurăm, pur și simplu, unii de alții și de ceea ce vedem, fără să mai alergăm de dimineața până seara, pentru vânzări. Un concediu pe an e obligatoriu, iar de când fetele sunt mari, câteva zile avem grijă să ni le petrecem doar noi doi. Și e foarte bine așa.

– Ați avut și momente grele, în care să vă vină să renunțați?

– Da, de fiecare dată când avem de plătit impozite și taxe (râde). E greu, dar libertatea pe care o avem e extraordinară! Putem face ce vrem, când vrem, dacă vrem, dar și când zicem „Stop!”, e stop. Nu știm ce altceva am putea face, și suntem fericiți așa. Contează enorm să nu-ți dorești mai mult decât ai cu adevărat nevoie, și să fii cât mai mult timp împreună cu ai tăi.