Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Povești de dragoste în grădină

Foto: Shutterstock – 4

• Plantele se iubesc și se urăsc, la fel ca oamenii •

Simpatii și antipatii

Oricât ar părea de ciudat, și în lumea plantelor se în­tâmplă divorțuri. Fără să fie judecată în tribu­nale, nepotrivirea de caracter naște dra­me și printre zar­zavaturi și flori. Suferința lor e chiar mai mare decât a noastră. Dacă nu se potrivește cu partenerul său, un om poate să se despartă de el și să plece, dar săr­mana plan­tă este legată – prin rădăcini – de locul în care creș­te. Aflată în vecinătatea unei plante anti­pa­tice, care prin volum și înăl­țime îi „fură” lumina soare­lui, ea poate în­cer­ca cel mult să crească mai înaltă, ceea ce nu-i reușește întotdea­una. Iar dacă miro­sul și iradierea plan­tei vecine o sufocă, se ră­su­cește pu­țin, se îmbolnăvește și moare.

Avem și noi, uneori, câte-o plantă – în casă sau în grădină – căreia pur și simplu nu-i merge bine. Îi dăm apă, lumi­nă, temperatura potrivi­tă, îngrășămin­te, ba-i adresăm uneori și cu­vinte de alint, dar ea este neferi­cită, se ofileș­te și se usucă. Ce nu i-a priit? De ce nu s-a lăsat ajutată? Poa­te n-o să aflăm nicio­dată, dar ade­­vă­rații iu­bi­tori ai na­turii trebuie să se aplece cu mai mul­tă atenție asupra tainelor ei, pentru a reuși să le-nțe­lea­gă. Plantele au viață senti­mentală, au, ca și noi, simpatii și antipatii.

Există, firește, oameni care au „mâ­nă bună” la plan­­te, astfel că în gră­dina sau casa lor ele sunt să­nă­t­oase și prosperă. Dar în majoritatea ca­zu­rilor, lucrurile sunt împărțite: unora dintre plante le mer­ge bine, altora nu. Este vorba despre com­pa­ti­bilitate și respingere. Există flori care nu pot sta niciodată împreună în ace­eași vază – de exemplu, lalelele cu narcisele. Arată superb la un loc, dar narcisele se ofilesc foarte repede, pentru că nu supor­tă trufia lalelelor. Nici liliacul nu se po­tri­vește cu lalelele – se usucă imediat în preajma lor, iar trandafirii detes­tă pur și sim­plu ga­roafele și rezeda. Lă­cră­mioa­rele sunt încântătoare și umplu casa cu par­fu­mul lor, dar alte flori nu re­zistă lângă ele. Când vreți să faceți un buchet fru­mos colorat, nu prindeți în el maci sau omag galben, pentru că ele omoa­ră celelalte flori, iar ma­cul moare el însuși.

Respectați potrivirile

Cultivatorii au învățat din ex­pe­riență care sunt plan­tele com­pa­tibile și care se resping. Tran­da­firii, de pil­dă, sunt flori prin­ciare care au nevoie de spațiu și nu suportă în apro­pierea lor plan­te de calitate in­ferioară. Cu toate acestea, parfumul lor de­vine mai pă­trunzător când sunt plantați ală­turi de ceapă, us­turoi sau pă­trunjel. Vița de vie „strâm­bă din nas” când e vorba de varză sau de dafin, în schimb agre­ea­ză pre­zența ulmului și a macului. Măs­linul și ste­jarul au o per­sona­litate mult prea puternică și sunt prea diferiți pen­tru a se putea sim­patiza. Plantați unul lângă altul, își răsucesc și își îndoaie crengile în direcție opusă. Fa­vo­riții măslinului sunt mirtul și smochinul.

Mesteacănul și pinul se caută parcă pe pajiște, ei for­mând împreună cu iarba-nea­gră și cu ciupercile o ade­vărată comunitate, în care tuturor le merge bine. Dacă oamenii taie pinii, pajiștea nu se mai poate apăra și este năpădită de buruieni, iar ciupercile dispar fără urmă. Sub fagii roșii nu vrea să crească nicio plantă. În schimb, se spune despre ei că „sug” tot răul din preajmă, chiar și pe cel omenesc, astfel că sub frun­zișul lor oamenii se simt ocrotiți. Nucul și stejarul se detestă, la fel po­rum­barul și pă­­ducelul. În cazul lor, este vorba de o legătură de ru­denie în cadrul căreia una dintre plante o consideră pe cea­­laltă „dubioasă”. Și natura cu­noaște lupte aprige pentru moște­ni­rea blazo­nului nobiliar.

Există, de asemenea, și plante seci sau apoase care se resping. Tufele lem­­noa­se, precum levănțica, usucă, pa­re-se, castraveții, în timp ce plan­tele „reci” se simt bine în preajma celor „iuți sau fierbinți”, cum sunt hrea­nul sau ridi­chea.

Dar câte nu se în­tâmplă în această lume a plan­telor, o adevărată co­muni­ta­te cu legi nescrise, pe care, dacă nu le cu­noaștem, riscăm să in­trăm în conflict cu ar­mo­nia univer­sală! Nimic din ce e viu pe pământ nu e pus la întâmplare.

Prieteni și dușmani în grădina de zarzavat

Grădina de zarzavat este obiectul unei griji per­ma­nente din partea celor care se ocupă de cultivarea le­gu­melor, pentru că ea nu poate fi lăsată nesupravegheată niciun moment. Doar bu­ruie­nile cresc sin­gure, și aceas­ta fiindcă Mama Na­tură știe cum să combine plantele, în vreme ce oame­nii, ne­știu­tori, comit greșeli după gre­șeli. Ei cred, de pildă, că pli­vitul și greblatul straturilor în care au semă­nat inva­riabil aceleași plante înseamnă muncă mai pu­țină, dar se înșală amarnic: la fel ca și oamenii, plantele vor să aibă în ju­rul lor prieteni care să le ofere ceea ce le lip­seș­te, și nu duș­mani, care să le facă necazuri.

Iată câteva sfa­turi pentru cultiva­rea le­gu­melor:

Cartofii

Pentru a scăpa de in­secte, semă­nați bob prin­tre cui­bu­rile de car­­tofi și, pentru ca ei să fie sănătoși, plan­tați în fie­care colț al parce­lei câte o rădă­cină de hrean.

Cei mai buni pri­e­teni ai cartofului sunt: floa­rea-soare­lui, ur­zi­ca moar­tă, căl­țunașii, var­za, po­rumbul și mază­rea. Plan­tând al­ter­na­tiv car­tofi și fa­sole verde, evi­tați apa­riția gândacilor de Colo­ra­do, care se dau în vânt după… vi­nete, ast­fel că pot fi ușor stâr­piți plantând vi­ne­te în jurul car­tofilor.

Și loboda crește bine în preajma cartofilor, dar pre­zența ei nu le prea priește acestora. Dacă pe parcela cu car­­tofi răsar prea multă lobodă și tal­pa-gâștei, acest fapt trebuie privit ca o măsură luată de natură pentru ame­­liorarea solului, vlăguit oarecum de cultura de cartofi.

Căpșunile

Căpșunile cresc bine dacă sunt gu­noite și plan­tate alternativ cu boran­ță. Un așternut din ace de pin le în­tă­rește și le face mai gustoase – au gus­tul fra­gilor de pă­du­re. Salata verde, spanacul și fa­so­lea oloagă se numără printre „sim­patiile” căpșunilor.

Sfecla roșie

Se potrivește cu fasolea oloa­gă, ceapa și gulia.

Ceapa verde

Semănată sub meri, îi apără de rugină.

Fasolea

Fasolea se dezvoltă frumos da­că printre șiruri se plantează var­ză albă, conopidă, morcovi, sfe­clă, țelină, praz și castraveți. Și po­rum­bului îi merge bine în apro­pierea fasolei, pentru că ab­soarbe azotul cu care fasolea (ca toate le­gu­mi­noasele) îmbo­gă­țește so­lul. Fa­solea cățărătoare nu se cultivă lângă ceapă, sfeclă roșie și gulii.

Urzicile

Nu le distrugeți, ci mâncați-le zil­nic, până vara târ­ziu! Îmbo­gă­țesc pământul din grădină cu cal­car, spo­resc recolta pomilor fructi­feri și în­tă­resc aro­ma mi­ro­deniilor. Lângă ur­zici, menta pro­duce mai mult ulei ete­ric! Pe grămada de gunoi sau de mra­niță, urzicile gră­besc procesul de putrefacție și înde­părtează mirosul ne­plăcut. În plus, veți vedea în jur flu­turi fru­moși de zi, de culoare maro-roșcată, care se hră­nesc cu frunzele de urzici.

Mărarul

Mărarul umple gră­dina cu miro­sul lui plă­cut. Com­binați-l even­tual cu porumb, dar ni­ciodată cu morcovi. Și salata verde, ceapa și castraveții cresc bine în com­pa­nia mărarului.

Coada-șoricelului

Stimulează, de ase­menea, dezvol­tarea ier­burilor și a le­gu­melor.

Urzica moartă

Este o plantă care sti­mu­lea­ză toate legumele.

Gălbenelele

Un strat de gălbe­nele de jur îm­pre­jurul grădinii de zar­zavat ține la distanță furni­ci­le. Și trandafirii sunt mai sănă­toși în preaj­ma lor, iar ro­șiile tre­buie să le fie recunoscă­toare pentru că le apără de dău­nători.

Trifoiul

Este foarte bun pentru iar­bă și pentru toate zar­za­­vatu­rile, deoarece leagă azotul. Nu-i priesc păpă­diile!

Usturoiul

Usturoiul, ceapa și arpagi­cul asi­gură sănătatea po­mi­lor fructi­feri. În preaj­ma ustu­ro­iu­lui, par­fu­mul tran­da­firilor de­vine mai pă­trun­­zător. Cu infu­zii de ceapă sau de usturoi se stro­pesc cartofii și ro­­șiile, pen­­tru a le apă­ra de boli: sunt cele mai bune anti­bio­tice na­tu­ra­le.

Castraveții

Îngrășați cu baligă de cal, cas­tra­veții se dezvol­tă foarte bine. A­pre­ciază prezența în jurul lor a po­­rum­bului, a cartofilor și a flo­rii-soa­relui, dar nu le displac nici fa­so­lea sau șirurile de gu­lii, alter­­nând cu salată ver­de sau cu varză creață. Pentru că sunt mai buni zemoși, nu trebuie com­binați cu plante care usucă: le­văn­țica sau rozmarinul.

Varza

Cultivată alternativ cu salvie sau isop, varza este ferită de omi­zile flu­turilor albi. Fasolea se dez­­voltă foarte bine între șirurile de varză. (Se știe că frunzele de var­ză, aplicate pe orice zonă du­re­roa­să a corpului, ab­sorb tot răul.) Var­za și ma­ghiranul se distrug re­ci­proc.

Salata verde

Se simte foarte bine în compania căpșunilor și a mor­covilor, dar „în­moaie” iuțeala ridichilor plan­tate în ime­diata ei apropiere. Plan­tele lem­noase, uscate – de pildă le­vănțica – îi reduc sucu­lența. (Salata con­­ține brom și favorizează insta­la­rea somnului. Con­su­mați o căpățână mică îna­inte de culcare.)

Maghiranul

Alungă păianjenii, șo­pâr­­lele și fur­nicile.

Loboda

Cea sălbatică, de culoa­re verde roșiatică, este mult mai gustoasă decât cea găl­buie. Conține mercur. Nu tre­buie semănată lângă car­tofi, fiindcă îi împiedică să creas­că.

Hreanul

Datorită iuțelii sale, hrea­­nul cul­tivat în colțurile par­ce­lei apără car­tofii de tot felul de boli. Hreanul face frun­ze mari și are nevoie de spa­țiu. Pentru bucătărie, sunt suficiente câte­va plante. Rădăcina rasă parțial (pentru sosuri sau amestecată cu oțet) poate fi înfiptă din nou în pământ, chiar de trei ori. Toamna, rădăcinile de hrean trebuie scoase din pă­mânt, altfel se întind în toată gră­dina. Frun­zele me­rilor stropiți cu ceai di­luat în hrean (1:10) nu mai ruginesc.

Menta

Menta și izma creață, pentru ceai și sosuri, țin la dis­tanță – datorită aro­mei puternice – furnicile, mus­culi­țele și alți musafiri nepoftiți. Prezența urzi­cilor îi întă­rește mirosul. Mușe­țe­lul se dezvoltă bine în preaj­ma ei, în schimb menta își pierde din aromă. Menta se­mă­nată printre legume le apără pe aces­tea de păduchi, de purici roșii și de omizi de fluturi. Atârnat în du­la­pul cu haine, un buchețel de men­tă ține la respect mo­liile.

Micșunelele

Sunt un prieten de nădejde pen­tru meri.

Tătăneasa

Ajută morcovii împotriva insecte­lor dăunătoare.

Valeriana

Atrage râmele și pisicile, fiind idea­lă pentru îm­prej­mui­rea straturi­lor de zarzavat, pentru că râmele afâ­nează solul, fertilizându-l. Din rădă­cini se pre­pară o in­fuzie cu care se stropesc o dată pe lună toate plantele. Le face mai rezistente. Pentru oa­meni, ceaiul de valer­iană este un re­mediu calmant, antispastic.

Pătrunjelul

Le face bine trandafirilor și pătlă­ge­lelor roșii.

Rozmarinul

Ține la distanță insectele dăună­toa­re și se simte bine în compania salviei.

Ridichile

Stimulează dezvoltarea legumelor și cresc bine în vecinătatea mazării, a colțuna­șilor și a asmațuiului, dar nu lân­gă isop.

Roșiile

Com­pa­ti­bile cu roșiile sunt pă­trun­jelul și urzica, dar nu și gu­liile, ana­sonul (sau feni­culul), cartofii și cai­șii. Mirosul ne­plă­cut al vrejurilor alun­gă mulți dăunători (de exem­plu, omi­da flu­turelui de varză).

Anasonul (feniculul)

Dăunează tuturor plantelor, de aceea trebuie se­mă­nat într-un colț mai izolat al gră­di­nii de zarzavat. Dez­­­vol­tarea lui este de­ranjată de pre­zența corian­dru­lui. Dacă în a­propiere cresc cum­va pelinul sau lem­nul-dul­ce, ana­so­nul nu mai face se­­mințe.

Floarea-soarelui

În Rusia, floa­rea-soa­relui se plan­tea­ză întot­deauna îm­prejurul lanu­rilor de cereale, pen­tru că sperie roză­toa­rele. Cas­traveților le mer­ge foar­­te bi­ne în a­propierea flo­rii-soa­re­lui.

Plantele care atrag albinele

Atragerea albi­ne­lor este foarte im­por­tantă pentru fe­cun­da­rea pomi­lor fruc­tiferi și a ar­buș­tilor. Pentru a­pi­­­­cul­tori, pre­zența în grădină a plan­te­lor cu nectar este indis­pen­sabilă. Ast­fel de plante sunt: cimbrul, iso­pul, maghi­ranul, bu­su­iocul, menta, iarba-mâ­ței, pă­trun­jelul, măra­rul, floarea-soa­relui, spli­­nu­ța, socul, lem­nul-câi­nesc și tran­da­fi­rul sălbatic.

Rugăciuni pentru flori

Biochimiștii americani au desco­perit, în urma unor experiențe ului­toare, că sensibilitatea plantelor răs­pun­de nu doar la stimuli verbali, afec­tivi (simt dra­gos­tea omului fără cu­vinte), ci și la atingerea fizică. Tes­tată cu aparate sofisticate, roșia scoa­­te, de pildă, țipete de durere atunci când e tă­iată sau când ne înfigem din­ții în ea. Grea încer­care pentru adep­ții ali­mentației ve­ge­tariene, care de mila uci­derii ani­malelor re­nun­ță la carne! Vor re­nunța și la fructe și la legume? Pen­tru că nu se poate trăi doar cu aer și apă, așa cum se spune în po­vești, ei recurg tot mai des la vechile ri­tualuri pă­gâne, în care „uciderea” plan­telor e înso­țită de rugă­ciuni.

Culese cu mâ­na, spălate și con­su­mate cru­de, du­pă o rugăciune ros­tită din inimă, între om și plantă se creea­ză o re­lație bună, chiar dacă planta nu poate fi cruțată de chinul final.

Cu timpul, spun adepții naturis­mu­lui, oamenii vor învă­ța să re­nunțe la rădăcini, tulpini, frunze și inflo­res­cențe și să se mul­țumească cu fructele și semințele: boabe de ce­rea­le, nuci, fasole, ma­ză­re, fructe zemoase sau semințe mărunte – cea mai hră­ni­toa­re par­te a plan­tei, pentru că în ele se concentrează în­trea­ga ei energie. În sămânța crudă este încorporată vita­litatea uriașă care poate plăsmui un nou co­pac sau o nouă plantă care, la rândul lor, vor pro­duce milioane de semințe noi. Locuitorii Atlan­tidei se foloseau de puterea semințelor așa cum folo­sim noi astăzi gazul metan și elec­trici­ta­tea: ca energie pentru tot felul de sco­puri prac­tice.

Soldații romani, căliți în războaie, au cu­cerit aproape toată Europa, măr­șăluind pe frig sau căldură aproa­pe insuportabile și mân­când, zilnic, doar un pumn de boabe de grâu în­muiate peste noapte în apă. Oare noi n-am putea-o scoate la capăt cu un amestec de cereale, combinate iar­na cu nuci (bogate în albumină), iar vara cu fructe proaspete, zemoase? Mulți vegetarieni răspund la această între­bare cu „da”. Dacă ne-am putea re­pro­fila pe o astfel de ali­men­tație, la care este adap­tată, de fapt, și dan­tura noas­­tră, n-ar mai exista proble­ma foametei la ni­vel mondial. Ea este doar o consecință a limitării, a mio­piei și a lăcomiei noastre de bani. Plantele săl­ba­tice ne oferă vita­mine din belșug și chiar și ma­jo­ritatea substanțelor mi­ne­rale de care avem ne­voie. Albu­minele, hidrații de car­bon și grăsi­mile se gă­sesc în semințe. Fructele și se­mințele cele mai bo­gate în asemenea substanțe sunt culti­vate de mii de ani, ca plante nutritive. Boa­be­le de soia pot asigura protei­nele necesare în­tre­gii populații de pe glob, iar Ame­rica cultivă soia într-o cantitate din care s-ar putea hrăni toți lo­cuitorii săi, dacă ar vrea să tră­iască vege­ta­rian.

Din soia, în Orient se prepară de sute de ani o brân­ză, numită Tofu, care se găsește și în magazi­nele noas­tre alimentare. Este cea mai ieftină pro­teină ve­getală, cu o valoare nu­tri­tivă excepțio­nală și ușor de com­binat cu verdețuri sau plante aro­ma­te. Se poa­te mân­ca și așa, ca brânza de vaci, lângă fructe sau le­gume.

În privința grăsimilor, se știe că produsul cel mai sănătos este uleiul de plante presat la rece și putem ale­ge între cel de floarea-soarelui, de măs­line, de porumb, de nucă, de se­mințe de dovleac etc.

Dacă pășunile părăsite ar fi trans­formate în ogoare semănate cu cerea­le, cartofi, mazăre, fasole și, tempo­rar, le­gu­me, și dacă aceste ogoare ar fi în­conjurate cu pomi fructiferi și nuci în care să cui­bărească pă­să­rile care se hrănesc cu insectele ne­do­rite, atunci ar fi hrană suficientă pentru toată lu­mea. Sănătoasă și plăcută la gust. Fără toxine, fără în­grășăminte chimi­ce și fără să ucidem plantele și ani­ma­lele. Terenuri îngră­șa­te cu resturi de plan­te pu­tre­zite, așa cum o făcea și Mama Natu­ră, și ia­tă-ne re­venind la cir­cuitul ei firesc – spre binele și feri­ci­rea noas­tră, a tuturor. Un­de este voin­ță, există so­luții. Doar să fie voin­ță!

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian