Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Apel pentru Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș: „Medicii au nevoie urgentă de echipamente și materiale de protecție”

Foto: Shutterstock

Institutul de Boli Cardiovasculare și Trans­plant din Târgu Mureș face un apel la strângere de fonduri pentru echipamente și materiale de protecție, astfel încât medicii să își poată exercita corect profesia, fără să pună în pericol viețile celor mai vulnerabili pacienți – nou-născuții – și pe ale lor proprii. E nevoie urgentă de măști chi­rur­gicale, halate, mănuși de examinare, dezin­fectanți de suprafețe și tegument, table­te de clor și tunel de dezin­fec­ție.

„În contextul pande­miei COVID-19, Institutul Inimii are nevoie de donații pentru achizițio­na­rea de materiale de protecție pentru personalul medical. Operăm nou-născuţi practic în fiecare săptămână, pentru că suntem deocamdată singurul centru naţional unde se pot face aceste intervenţii pentru nou-născuţi. Orice ajutor ne este de folos în contextul în care asigurăm ur­gen­țele de cardiologie și chirurgie cardiovasculară din întreaga Transilvanie, iar personalul medical trebuie protejat și ajutat! A salva viaţa copiilor este, cred, cel mai frumos lucru, dar este şi o mun­că plină de responsabilitate”, a spus Prof. dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş.

Banii pot fi depuși în contul special RO43RNCB0071011434790083, unde vor fi centralizate contribuțiile companiilor și ale tutu­ror celor care pot să sprijine întărirea sistemului medical românesc. Pot dona și persoanele fizice care vor să ajute.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian