Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Ieșim din starea de urgență, intrăm în starea de alertă. Fără declarații prin oraș, liber la frizer, la dentist și la muzeu

Foto: pixabay.com

Starea de urgență decretată în România din cauza pandemiei de COVID-19 nu va fi prelungită după 15 mai, a anunțat, azi, președintele Klaus Iohannis. Din 15 mai, vom intra, însă, într-o nouă fază, în stare de alertă, pentru ca autoritățile să poată lua în continuare măsuri care să țină pandemia de coronavirus sub control.

„După 15 mai putem, în principiu, să ne mișcăm în interiorul localității. Dar e bine să nu exagerăm. Nu va mai fi nevoie să declarăm unde mergem”, a menționat președintele Klaus Iohannis.

Deplasările între localități vor fi permise însă doar în interes profesional, pentru probleme medicale sau pentru activități fizice individuale, precum mersul cu bicicleta. De asemenea, constituirea grupurilor mai mari de trei persoane va continua să fie interzisă.

Tot din 15 mai se vor redeschide cabinetele stomatologice, muzeele, frizeriile și saloanele de înfrumusețare, în condiții speciale de distanțare și igienă. De asemenea, purtarea măștii de protecție va fi obligatorie în spațiile publice închise, precum și în mijloacele de transport în comun.

Președintele a explicat că relaxarea se va face pas cu pas, iar măsurile vor reevaluate o dată la două săptămâni. „Epidemia nu a trecut. Trebuie să fim foarte responsabili și trebuie să avem foarte mare grijă în continuare”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian