Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Cum putem depăși urmările post-Covid – Oboseala cronică

• Mulți oameni care s-au confruntat cu coronavirusul trec în prezent printr-o experiență stranie: deși au depășit deja de o bună bucată de vreme faza acută a infecției virale, ei continuă să se simtă profund epuizați, chiar și în urma celor mai mici eforturi fizice și mentale. Motivele nu au fost încă pe deplin cercetate din punct de vedere medical. Terapia holistică, naturistă, ajută însă organismul să iasă din această stare, înlăturând obstacolele care stau în calea vindecării •

40% dintre persoanele care au avut Covid se confruntă cu probleme de sănătate pe termen lung

Foto: Shutterstock – 3

Infecția cu SARS-CoV-2 reprezintă mult mai mult decât o simplă răceală sau gripă. Este o boală multisistem complexă, pe care pentru a o depăși, organismul are ne­voie de multă forță și timp. Mulți pacienți consideră că acest proces durează uneori foarte mult timp. Deși apa­rent s-au vindecat de infecția acută, ei, pur și simplu, nu pot sta pe picioare vreme de săptămâni sau chiar luni la rând. În prezent, sunt cunos­cute peste 200 de simptome diferite ale acestei afecțiuni, grupate sub numele de Long Covid, Post Co­vid sau Post Vac (post vaccin). Ele pot varia de la dureri de cap și în corp, epuizare și probleme legate de somn, până la pierderea gustului, erupții cu­tanate și căderea părului ori anxietate și simp­tome psiho­logice. Conform stu­diilor, cel puțin 10% dintre toți oamenii infectați ajung să sufere de Long Covid, iar un studiu recent demons­trează că 40% dintre toți pacienții care s-au recuperat în urma bolii se confruntă cu probleme de sănătate pe termen lung, indiferent dacă au fost grav bolnavi, dacă au avut simp­tome ușoare de Covid sau au fost asimptomatici. Pacienții se plâng cel mai adesea de oboseală cronică. Ei se află într-o stare constantă de epui­zare, pe care nu reușesc să o curme prin somn, odihnă sau relaxare. În cazurile în care apar și probleme de concentrare și pierderi de memorie, așa-numita ceață cerebrală, precum și probleme de somn, dureri de corp sau de cap, se vorbește despre sindromul cronic de oboseală postvirală. El afec­tează în special persoanele cu vârste cu­prinse între 20 și 50 de ani. Femeile suferă de acest sindrom mai des decât bărbații. Oamenii de știință caută în prezent să afle de ce se pre­zintă situația în acest fel și ce deter­mină produ­cerea acestor schimbări pe termen lung, în corpul celor care s-au confrun­tat cu Covid-19. Există multe dovezi care sugerează că boala este declanșată de sistemul imunitar, fie pentru că acesta rămâne activ după ce infecția a fost depășită, și nu se reglează singur, fie pentru că declanșează în creier procese inflamatorii cro­nice, care cau­zează respectivele simptome. Aces­­ta este mo­tivul pentru care naturopatia holis­tică func­țio­nează concomitent pe mai multe pla­nuri: ea sprijină organismul să scape de re­zidu­u­rile virusului și dă sistemului imunitar im­­pulsuri menite să-l deter­mine să reintre în normal. În ace­lași timp, combate in­flamația și asigură un mediu propice în țesuturi și intes­tine, făcând astfel tot posibi­lul pentru a crea condițiile care să-i permită organis­mului să se recupereze mai ușor.

Reducerea inflamațiilor ascunse

Dacă organismul reacționează exagerat când se luptă cu virusul, apare o reacție imunitară crescută sau direcționată greșit și astfel putem ajunge să ne confruntăm cu o infla­mație ascunsă. În asemenea cazuri, după combaterea infecției acute cu co­ronavirusul, organismul rămâne într-o stare permanentă de inflamație. Sis­temul imunitar continuă să fie în aler­tă, deoarece îi lipsesc puterea și impul­sul de a iniția încheierea procesului inflamator.

* Acizii grași omega-3

Inițiază reducerea inflamației. De­oarece s-a constatat că nivelurile de omega-3 la bolnavii cronici sunt ade­sea prea scăzute, mulți medici natu­ropați ne recomandă să luăm zilnic 10 ml de ulei de pește sau alge, bogat în omega-3.

* Uleiurile esențiale aromatice

Și-au dovedit de mii de ani efi­ciența în combaterea bacteriilor, viru­surilor și fungilor. Se recomandă o combinație de ulei de cuișoare, cu ulei de lămâie, ulei de coa­jă de scorțișoară, de eucalipt și ulei de roz­marin, o rețetă veche de peste 500 de ani, care a fost redescoperită într-o arhivă medievală. Ule­iul de cuișoare este foarte bun la neutra­lizarea radicalilor liberi de oxigen, în timp ce uleiul de lămâie sporește, între altele, concen­trarea și reduce ceața cerebrală. De asemenea, uleiul de scorțișoară are efect anti­septic, euca­liptul alungă oboseala persistentă, iar uleiul de rozmarin poate reduce epuizarea mentală și emoțională, readucând o stare de echilibru. În plus, toate substanțele amintite au puternice proprietăți antiinflamatorii. În fazele acute și cronice ale Covid-19, puneți o dată pe zi o picătură de amestec de uleiuri pe vârful lim­bii și presați-o pe cerul gurii. Ingredientele intră direct în fluxul sanguin și ajung prin intermediul acestuia la celulele corpului. Acolo activează sisteme de apărare ale organismului, ajutându-le să combată infecția în mod activ. Utilizat ast­fel, acest amestec de uleiuri aromatice a ajutat mulți pacienți să pună capăt cercului vicios.

Întărirea sistemului imunitar

Multe probleme din timpul și de după Covid-19 apar după cum am mai spus, deoarece sis­temul de apărare a organismului suferă un deze­chilibru și reacționează în mod exacerbat. Dacă sistemul imunitar este întărit, capacitatea lui de a funcționa normal se îmbunătățește. Putem atinge acest obiectiv adoptând un stil de viață sănătos, caracterizat printr-un somn de calitate, su­ficientă mișcare, pa­u­ze regulate și o die­tă echilibrată, boga­tă în substanțe nutri­tive. Însă în tim­pul convalescenței și, de ase­menea, atunci când ne confruntăm cu Long Covid, se întâmplă adesea ca asta să nu fie su­ficient. În asemenea situații, ne poate ajuta să ne repunem pe picioare administrarea de vitamine și oligoelemente. Un impact semnificativ îl pot avea de asemenea plantele medicinale.

Recomandări:

* Vitamina D a jucat un rol uriaș în pan­demia cu coronavirus. Unii medici chiar au ajuns la concluzia că există o legătură între Covid-19 și deficitul de vitamina D. Cu cât această vitamină, care este produsă de piele, la contactul cu lumina soarelui, este prezentă în organism în cantități mai reduse, cu atât mai mare este riscul infectării cu SARS-CoV-2. Dar administrarea de vitamina D nu reprezintă un sprijin important doar în prevenirea, ci și în tratarea Covid-19. Reco­man­dabil este ca adulții să ia 4000 UI pe zi sau cel puțin 2000 UI, de preferință la prânz sau seara, îm­preună cu un aliment gras. Ab­sorbția vitaminei D în or­ganism se îmbunătățește astfel de cinci ori. Dacă diagnosticele de labo­rator relevă valori inițiale foarte scăzute pentru pacienții Long Covid, medicii recomandă ade­sea doze deosebit de mari, de 10.000 de unități de vitamina D, care ar trebui administrate întotdeauna împreună cu vitamina K2.

* Vitamina C este implicată în 15.000 de procese metabolice. Ea activează, între altele, puterea de apărare a organismului și susține în mod direct celulele de apărare ale sistemului imu­nitar. De aceea, este recomandabil ca în cazul unei infecții, să consumăm cantități mari de vitamina C. Diverse studii au arătat că sti­mularea sistemului imunitar în timpul și după o infecție cu SARS-CoV-2 se realizează cel mai efi­cient cu ajutorul unor infuzii cu doze mari de vitamina C. Alternativele dovedite sunt: fie să luați zilnic un comprimat efervescent, care con­ține 1000 mg, fie să luați de mai multe ori pe zi comprimate care conțin 300 mg de vita­mina C. Acest lucru se poate face cu ușurință timp de trei până la patru săptămâni, fără efecte secun­dare, cu condiția să nu aveți probleme la rinichi.

* Zincul – al doilea cel mai frecvent oli­goelement din organism, este, de asemenea, activ în multe sfere ale sistemului imunitar. Îm­preună cu cuprul, controlează linia de apărare a organismului în cooperare cu macrofagele (fagocite). În plus, carența de zinc poate duce la perturbări ale metabolismului energetic și, prin urmare, la o pierdere a performanței și la o lipsă de energie – ambele simptome tipice ale oboselii asociate cu Long Covid. În astfel de situații pot fi de ajutor tabletele de zinc (20 până la 30 mg de zinc pe zi).

* Seleniul activează numeroase enzime importante, pe care celulele le folosesc pentru a elimina produsele metabolice finale. În cazul unei carențe de seleniu, infecțiile pot provoca reacții inflamatorii mai puternice, iar din acest motiv reacțiile imune pot slăbi. Consumați zilnic trei nuci sau luați o pastilă cu 200 μg de seleniu pe zi.

* Plante medicinale. Medicii naturiști recomandă pentru tratarea oboselii post-Covid și a altor sindroame ale Long Covid o cură cu suc proaspăt din ovăz. Sucul de ovăz este un tonic cu eficiență dovedită. El conține din bel­șug calciu, fier, zinc, mangan și vitamine B, care favorizează transmiterea impulsurilor ner­voase. În timpul curei de recuperare, luați timp de șase până la opt săptămâni, de preferință înainte de masă, 15 ml de suc de ovăz diluat într-un pahar cu apă. Pentru efecte maxime, evitați în această perioadă zahărul.

În ceea ce privește Echinacea, una dintre cele mai cunoscute plante medicinale utilizate pentru susținerea sistemului imunitar, se reco­mandă ca ea să fie administrată cu prudență, dacă suferim de Long Covid. Motivul este acela că Echinacea are un puternic efect imuno­mo­dulator, stimulând celulele sistemului imunitar să devină deosebit de active, pentru o lungă pe­rioadă de timp. “Echinacea nu trebuie folosită în cazurile de Long Covid și boli autoimune, de­oarece sistemul imunitar este în aceste cazuri com­plet scăpat de sub control și atacă propriile structuri ale organismului”, avertizează specia­liștii.

* Okoubaka este cel mai important medicament homeopat folosit în perioada de recuperare de după bolile infec­țioa­se. Acest remediu nu doar că rezol­vă tot felul de blocaje metabolice, dar este totodată principalul agent de detoxifiere folosit în medicina na­tu­ristă și ajută organismul să eli­mine orice reziduuri de virus care ar putea fi încă prezente în corp. Or, atunci când reacția imună din organism este pertur­bată, se în­tâmplă adesea ca ea să nu fie finalizată și să nu fie transmise suficiente celule imunitare pentru a elimina reziduurile de viru­suri și deșe­urile celulelor distruse de acestea. Se ține o cură care durează câteva luni: la început se ia Okou­baka D4 timp de trei luni, câte cinci granule de trei ori pe zi, apoi Okoubaka D6, timp de trei luni, tot câte cinci granule de trei ori pe zi și, în final, cinci granule de Okoubaka D12, de două ori pe zi. Medicii au observat că uneori este ne­voie de multe luni până se produce reglajul, dar mulți pacienți constată că se simt mult mai bine după utilizarea D4 vreme de doar trei luni. To­tuși, pentru vindecarea completă a unei afecțiuni cronice nu trebuie să întrerupem administrarea după primele semne de amelio­rare, ci trebuie să continuăm tratamentul, ducându-l până la capăt.

Pe lângă remediul homeopat Okoubaka, și Acidum phosphoricum D6 și-a dovedit eficiența în combaterea oboselii persistente cauzate de Co­vid. În plus,    acidul fosforic este util și în căderea bruscă a părului, după infecția cu SARS-CoV-2.

* Preparatele pro­du­se prin me­toda fer­men­tării nu furni­zea­ză orga­nis­mului doar vita­mine și mi­ne­rale, ci și substanțe vege­tale se­cundare, enzime și com­ponente ale bac­teriilor lactice sănă­toase (post­bio­tice). Acest lucru es­te im­por­tant pentru pro­te­jarea endo­teliului, adică peretele interior al va­selor de sânge, care este adesea grav deteriorat de acțiunea coro­navirusului.

Un mediu mai bun

Naturopații pun preț pe îmbunătățirea stării generale de sănătate a organismului. “Dacă am parte de un mediu sănătos, am un metabolism sănătos – dacă am “germeni sănătoși” care nu sunt patogeni, atunci am un microbiom echilibrat nu doar în intestine, ci la nivelul întregului or­ganism”, spun ei. Concentrarea atenției asupra echi­librului acido-bazic și microbiomului intes­tinal vine în cazul Long Covid în completarea con­ceptului de terapie holistică. Deoarece stresul, lipsa exercițiilor fizice și obezitatea, stimulente precum cafeaua, alcoolul și nicotina, dar și o alimentație incorectă, constând în mare măsură din produse de tip fast-food sunt, de asemenea, otrăvitoare pentru organism, ar trebui să facem tot ce ne stă în puteri pentru a evita exact aceste lucruri.

Cele 3 faze ale bolii Covid-19

Simptomele Long și Post Covid pot debuta în faza acută a bolii. Totuși, nu este neobișnuit ca ele să se dezvolte cu întârziere, după ce infecția acută a trecut.

* Faza acută a bolii: simptome de până la 4 săptămâni.

* Long Covid: simptome persistente de Covid-19, de la aproximativ 5 până la 12 săptămâni de la debutul simptomelor.

* Post Covid: dacă simptomele sunt încă prezente la 12 săptămâni după boală.

* Post-vacinare: simptome care sunt similare cu cele ale Long Covid pot să apară după ce facem vaccinul anti-Covid, caz în care ne confruntăm cu așa-numitul sindrom post-vaccinare.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian