Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Caut un tratament pentru sicozis” (Răspuns pentru ANONIMĂ, F. AS nr. 1053)

Foto: Shutterstock

În urma imobilizării la pat, de peste patru ani, mama mea, în vârstă de 95 de ani, a avut o iritație inghinală, ca tăiată de un fir de păr care-i produ­cea, periodic, mari mâncărimi. Fără a-i fi anali­zată boala, am tratat-o cu tot felul de unguente, spray-uri, tincturi – toate aducându-i ame­liorări, fără a o vindeca. După o perioadă oarecum liniș­tită, mâncărimile au revenit puternic. Am recurs la ștergerea locurilor cu vată îmbibată în tinctură de coada-șoricelului, apoi am uns-o cu ulei de cimbru. În circa zece zile s-a vindecat, dar trata­mentul trebuie continuat încă o perioadă, pentru o mai mare siguranță. Cred că aceste pro­duse le găsiți la Plafar sau farmacie. Eu mi le-am pre­parat singură, încă din cursul verii, când plan­tele sunt proas­pete, în momentul maturizării.

– Tinctura de coada-șori­celului: planta mărun­țită, pusă la macerat în rachiu de 40°, la căldură, 14 zile, agitată din timp în timp. Decantată, se păstrează la rece și întuneric.

– Uleiul de cimbru: partea verde și înflorită, mărunțită, pusă în sticlă, neîndesată, acoperită cu ulei de măsline presat la rece (se găsește în en-gros-uri și în magazinele mari). Macerat 14 zile la căl­dură.

– O altă măsură ajutătoare este consumarea ceaiurilor de urzici, păpădie, ciuboțica-cucului, rostopască, gălbenele, coada-calului, din fiecare câte 1-2 căni pe zi, opărite scurt, băute înghițitură cu înghițitură, fierbinți, eventual neîn­dulcite, în loc de apă, dar și cu o jumătate de oră înaintea meselor și după mese, fiind puternic depu­ra­tive. Sursa de inspirație: „Sănătate din farmacia Dom­nului”, de Maria Tre­ben. Sănătate!

EUGENIA M. – București

„Am o problemă: musculiţele din câmpul vizual” (Răspuns pentru AURELIAN D. – Calafat, jud. Dolj, F. AS nr. 1061)

În timpul unei cure interne cu argilă obținută de la d-l Mircea Bocan din Alba-Iulia, am aplicat o mască de argilă și în jurul ochi­lor, precum și pe sinusurile maxilare. În urma unei inter­venții cu laser, aveam la ochiul drept un flocon mare în corpul vitros, care mă deranja foarte tare. Am observat că, după câ­teva zile de măști cu argilă, flo­conul dispăruse. De asemenea, mi-am tratat și sinuzita maxilară supurată, obținând vinde­carea fără antibiotic. În concluzie, vă recomand cu toată încrederea cura internă cu argilă a domnului Bocan și aplicarea de măști în jurul ochilor, de două ori pe zi, timp de 30-40 de mi­nute. Men­țio­nez că apa cu care se face masca trebuie să fie ușor călduță, iar când se curăță masca, apa să fie, de asemenea, tot călduță.

ANA T. – București

„Nu mai suport simptomele provocate de spasmofilie” (Răspuns pentru MIHAI – Bacău, F. AS nr. 1235)

În mod cert aveți un blocaj al glan­delor paratiroide care influențează metabolis­mul fosfo-calcic, ceea ce deter­mină spasmofilia. De aceea nici nu asimilați calciul admi­nistrat. Cau­zele favorizante ale spasmofiliei sunt multiple: vârsta (tânără), sexul (predominant feminin), frigul, oboseala, emoțiile, consumul excesiv de cafea. Puteți folosi următoarea rețetă naturistă: 10-15 lămâi, 10 ouă proaspete cu coaja albă, 360 g miere și un pahar de coniac bun. Ouăle întregi și crude se pun într-un borcan, se adau­gă sucul lămâilor (sucul să acopere ouăle). Borcanul se înve­lește în hârtie neagră, se acoperă și se lasă la răcoare (în cămară) până se dizolvă coaja de ouă (una-două săptă­mâni). Se adaugă mierea și coniacul, se amestecă bine și se pune borcanul la loc cald și întunecos. Periodic, se înde­păr­tează spuma, amestecând conținu­tul cu o lingură de lemn. Con­­ținutul poate fi folosit din momentul în care nu se mai formează spumă. Se stre­coară, se pune în borcane închise la culoare, se păstrea­ză la rece. Se administrează câte un păhărel de trei ori pe zi, după mese, timp de 21 de zile. Rețeta se poate repeta după o lună.

CARMEN S.

„Fetiţa mea este balonată şi nu are poftă de mâncare” (Răspuns pentru GEANINA D., F. AS nr. 1329)

Cauza acestor probleme poate fi de natură nervoasă sau poate fi urmare a unor obiceiuri alimentare greșite, cum ar fi graba în timpul mesei, când se înghit cantități supli­mentare de aer, mestecarea insufi­cientă a alimen­telor, consumul de lichide în tim­pul mesei sau constituirea unei mese prea bogate, compuse din mai multe tipuri de alimente. Dacă acesta este cazul fetiței dvs., atunci schimbarea obiceiurilor alimentare poate ameliora consi­derabil sufe­rința. Dacă există alte cauze, cum ar fi suprasolicitarea nervoasă sau lipsa activității fizice etc., acestea trebuie abor­date în funcție de situație. În toate situațiile discutate, homeopatia vă poate fi de mare folos.

LAURA D. – București

„Nepoţica mea are o infecţie la urechi” (Răspuns pentru IOANA – Suceava, F. AS nr. 1362)

Uleiul de usturoi este foarte util în infecția ure­chii ex­terne. Puneți câteva pică­turi din acest ulei direct în ure­che, din opt în opt ore. Astupați ca­nalul cu un tampon de vată. Îna­inte de a pune uleiul, ștergeți cu grijă urechea cu câțiva stropi de amestec de oțet de mere cu alcool. Șter­gerea urechilor împiedică uleiul să blocheze în interior ex­ce­sul de umezeală și să înrăută­țească astfel situația. Pu­teți extra­ge ulei de usturoi pisând sau zdro­bind trei căței de usturoi în două-trei linguri ulei de măsline. Puneți ames­tecul într-un bor­can curat, cu gura largă, acoperiți-l și scutura­ți-l. Lăsați-l să stea la tempe­ra­tura camerei câteva zile și apoi stre­cu­rați-l prin tifon. Urechea reacțio­nează mai bine la pi­că­turi de lichid cald decât la cel rece. O moda­li­tate simplă este de a încălzi flaconul cu ulei într-un pahar cu apă fierbinte, timp de câteva mi­nute. Încercați uleiul pe încheie­tura mâinii, pentru a vă asigura că nu fri­ge. O altă metodă simplă este de a intro­duce un cățel de usturoi proaspăt curățat în canalul urechii externe (nu-l împingeți prea tare, încât să nu mai poată fi scos). Aco­pe­riți apoi urechea cu o cârpă umedă fierbinte, pentru a face un fel de compresă caldă. Reîn­călziți cârpa la fiecare câte­va minute. Sper să reușiți astfel să vă vindecați nepoțica.

RADU F.

„Caut un leac eficient pentru varice” (Răspuns pentru MARIA R. – Făgăraș, F. AS nr. 1413)

Am 86 de ani și mi-am rezolvat varicele cu un unguent făcut în casă din: miez de castane sălba­tice tocate mărunt și fierte în untură de porc + gălbenele. Se fierb, se lasă să se răcească și se strecoară în borcănele mici. Se unge zona afec­tată, seara și dimineața. Efect ga­rantat!

MARIA RAICAN – Deva

„Caut un regim alimentar pentru colită de fermentație” (Răspuns pentru LUIZA D. – Reghin, F. AS nr. 1413)

În colita de fermentație, ali­mentele predigerate incomplet în stomac, din cauza subacidității sau a hiperacidității, ajung în re­giunea cecumului, unde intră în putrefacție patologică. Astfel, to­xinele absorbite în sânge sunt transportate în restul orga­nis­mu­lui. Usturoiul, leac biblic, omoară germenii de putrefacție, curățind și purificând organismul.

Vă recomand să vă tratați cu capsule cu ulei de usturoi Garlicaps (Parapharm), de la farmacie. Vă sfătuiesc să renunțați la consumul de lapte și dul­ciuri.

Pentru dietă, consultați un terapeut dietolog.

Dana – București

„Sufăr de diverticuli colonici” (Răspuns pentru ANIȘOARA S., F. AS nr. 1413)

Pentru constipația cronică de care suferiți de mulți ani și, implicit, pentru crampele abdomi­nale, vă propun să folosiți tinctura de leurdă (de la Plafar). Se iau 10-15 picături, în puțină apă, de 4 ori pe zi. Astfel veți elimina și scaunele cu sân­ge.

Cât despre diverticuli, atenție la modul în care mâncați. Vă recomand să consumați un singur fel de mâncare, din 3 în 3 ore, până la ora 18.30, in­clusiv. De exemplu: supă de legume, pește fiert în abur cu legume, salată orientală, compot de mere fără coajă. Nu consumați dulciuri, lapte, sucuri concentrate.

Dana – București

„Din cauza incontinenței urinare, am ajuns să port pampers” (Răspuns pentru CORINA C., F. AS nr. 1413)

Vă recomand un tratament verificat deja de mai multe ori:

– Baia de șezut cu coada-șori­celului: 100 g coada-șoricelului (rădăcini, frunze și flori) se lasă peste noapte în 2 litri de apă rece. A doua zi se dă în clocot aproximativ 10 minute și se toarnă în 2-3 litri de apă caldă (de preferință într-o cădiță de copil). Fa­ceți baia de șezut (cât suportați de fier­binte) timp de 10-15 minute, apoi vă ridicați, nu vă ștergeți, ci vă îmbră­cați imediat în halatul de baie și intrați în pat, bine acoperită.

– În paralel, veți bea zilnic 2 căni cu infuzie de coada-șoricelului.

– Dacă se poate, din 3 în 3 ore, zilnic, luați câte o înghițitură dintr-o cană cu ceai de mătasea-porumbului (infuzie 3 minute). Mult succes!

Dana – București

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian