
– O invenție românească dă speranță în lupta cu cele mai grave boli ale omenirii –
Alături de in, cânepa a făcut parte din viața tradițională a satului românesc. Topită și trasă în fire, din ea s-au țesut „cămeși” purtate la muncă și sărbătoare, care luminează și astăzi din fotografiile vechi. Cânepa a fost prezentă mult timp și în rețetele populare de sănătate, până în ziua când, brusc, a fost trecută pe lista stupefiantelor strict interzise, într-o campanie agresivă dezlănțuită în Statele Unite și, după aceea, în toată lumea. Devenită pericol, sub numele de Marijuana, cânepa a dispărut multă vreme din memoria colectivă, până când s-a întâmplat o minune: „comoara” aproape pierdută a revenit în forță în atenția lumii științifice, care descoperă în cannabis numeroase virtuți medicale, absolut remarcabile. S-a certificat, de pildă, faptul că doar una dintre componentele sale – THC (Tetrahidrocanabinol) are efecte psihoactive (stupefiante), restul canabinoidelor – mai ales CBD-ul sau Canabidiolul – dovedindu-se extrem de valoroase în lupta împotriva durerilor și a unor boli greu tratabile, precum Alzheimer, Parkinson, epilepsie, hipertensiune arterială, diabet sau cancer.
De scurt timp, există și în România un producător pentru preparate naturiste pe bază de cânepă: „Hemp Med Pharma” din Buzău, care a fost premiat anul acesta la cel mai important eveniment din Europa al producătorilor CBD, care a avut loc în Anglia, la Birmingham, drept cel mai inovativ producător. Distincția a fost acordată pentru o invenție brevetată care crește de 10 ori efectul CBD-ului: ozonarea. Studii realizate în Israel arată deja rezultate de excepție cu CBD ozonat, în terapia contra cancerului. Și în țara noastră, clinicile specializate pe tratamente naturiste au implementat CBD ozonat în schemele lor de terapie, cu rezultate promițătoare. Despre invenția, semnificația și perspectivele în tratament ale acestui produs naturist, l-am rugat să ne răspundă pe d-l DANIEL HANGANU, fondatorul Hemp Med Pharma.
„CBD ozonat se absoarbe în organism până la 95%”

– Pe piața mondială există multe oferte de ulei de cânepă cu extract CBD. Care este noutatea în produsul dvs., CBD ozonat?
– Brevetul nostru de invenție, care înseamnă ozonarea CBD-ului, crește absorbția lui în organism în mod semnificativ, de la 30-40 la sută, până la 92-95 la sută.
– Vorbim despre absorbția prin piele sau prin tubul digestiv?
– Există două tipuri de aplicare: prima este aplicarea externă, pe piele, cu penetrarea până la 2,5 centrimetri sub piele, care se folosește pentru managementul durerii (dureri reumatice, arsuri, lovituri). Uleiul se aplică pe zona dureroasă, cu un efect imediat în ameliorarea sau chiar dispariția durerii. Există și un efect pe termen mai îndelungat – o regenerare celulară, urmată de un fenomen de vindecare ce apare după minim șase luni de folosire.
A doua aplicare este sublinguală. Preparatul se ține timp de 3-5 minute în gură, după care se poate înghiți. Rata de absorbție este între 92 și 95 la sută. Avem produse care pot fi folosite și extern, și sublingual.
„Ozonul este componenta cea mai eficientă în combaterea virușilor”

– Ozonarea uleiului cu CBD mai aduce și alte beneficii decât mărirea absorbției?
– Vă explic întâi principiul ozonului înmagazinat în ulei: ozonul este un gaz. În anumite condiții de presiune și concentraţie, obținem ozonita, molecule de ozon care sunt pulsate în jurul moleculei de ulei. Ozonita este cea care asigură o absorbție foarte bună, ea trece prin bariera pielii și intră în organism. Acolo se transformă, prin disociere, din nou în gaz. Asta este foarte important, pentru că ozonul este componenta cea mai eficientă în combaterea virușilor! Noi folosim și generatoare de ozon pentru sterilizarea încăperilor, ele distrug 99 la sută din virusuri într-un sfert de oră. Dar CBD-ul ozonat mai are un mecanism foarte interesant: distruge ADN-ul sau ARN-ul virusului (materialul genetic, memoria virusului). Aici avem două momente importante în lupta cu virusul: creșterea imunității și eliminarea ADN-ului sau ARN-ului acestui virus, pentru a produce anticorpi. Anticorpii se creează în momentul în care materialul genetic al virusului este distrus. Sunt două momente diferite de acțiune și două momente diferite în timp, înainte de îmbolnăvire și după.
– Cine mai face CBD ozonat?
– Suntem singurii producători din lume care au reușit ozonarea CBD.
– Cum se obține CBD-ul din planta de cânepa?
– Materia primă este foarte greu de obținut (vorbim de CBD). Uleiul de cânepă se obține prin presarea la rece, dar CBD se obține din floarea de cânepă, la temperatură foarte scăzută, o tehnică complexă, care necesită o cantitate de floare foarte mare. Produsele noastre au concentrația de CBD de la 250 mg până la 2000 mg. Cu cât boala este mai agresivă – cancer, Parkinson, Alzheimer – cu atât mai mare trebuie să fie concentrația de CBD.
– Folosiți CBD ozonat și în compoziția cu uleiuri esențiale. În ce scop?

– Avem un produs de bază în patru variante, toate cu extract de ciupercă Magic Agaricus Blazei Murill, care crește, și el, imunitatea. Prin uleiuri esențiale se potențează efectul în anumite zone: ulei de portocale (calmant) pentru afecțiuni neuronale, ulei de tea tree pentru afecțiuni respiratorii, ulei de tămâie pe zona cancerului.
– Unde se practică tratamentele cu preparatele dumneavoastră?
– Sunt deja câteva zeci de clinici care cunosc produsele noastre și cu care lucrăm, obținând rezultate bune pe sute de pacienți: Clinicile ScienceMed, Clinicile de ozonoterapie conduse de profesorul Ștefan Tiron, care este și președintele societății mondiale de ozonoterapie, dar lucrăm și cu doctori, medicul Costin Militaru și medicul Mircea Dogariu, din Oradea. Avem în momentul acesta studii foarte interesante, de exemplu cu „ScienceMed”, pe tratamentul diabetului, cu rezultate remarcabile. Produsul nostru cu CBD ozonat este inclus într-o schemă mai amplă, cu regim alimentar și homeopatie. Fiecare clinică include produsele noastre în schema proprie de tratament. Așa cum au făcut cei din Israel, cu CBD-ul 1500 mg și cu ciuperca Magic Agaricus Blazei Murill cu tămâie, pe care le-au folosit în cazuri de cancer de sân în stadiile doi și trei, cu rată de succes de sută la sută.
– S-au vindecat toți, fără chimioterapie?
– Fără nicio chimioterapie! „ScienceMed” deja a inclus rezultatele studiilor de cercetare din Israel în schemele proprii de tratament.
„Scenariile antiCBD n-au reușit”

– Discuția publică legată de CBD, ca tratament naturist, a prins viteză de câțiva ani, dar munca de convingere asupra autorităților ca CBD să fie scos de pe lista de stupefiante a fost destul de dificilă…
– CBD-ul nu este o invenție de azi, de ieri. A fost studiat destul de puternic în perioada interbelică. Studiile s-au făcut pe cancer și epilepsie (rezultatele sunt spectaculoase pe epilepsie). A fost inclus pe lista stupefiantelor printr-un scenariu în care presa a avut un rol foarte important. Rezultatele foarte bune obținute prin tratamentul cancerului în Statele Unite, cu CBD, a alarmat gigantul de medicamente Big Pharma, care începuse să piardă foarte mulți bani. În același timp, fibra de cânepă naturală începuse să aibă mare succes pe piața textilă și punea în pericol industria de fibre sintetice. Atunci, trustul „Du Pont Petrochemicals”, împreună cu „Big Pharma” și un director adjunct de la FBI, au organizat un complot. Le-au facilitat deținuților din închisori pedepse mai mici, cu condiția să afirme că au folosit cannabis înainte de a comite infracțiuni, și așa, cannabisul a ajuns pe lista de stupefiante și a fost interzis.
Culmea este că acum vreo zece ani, CBD-ul revine pe piață, tot prin presă. A fost un caz celebru. Fata directorului CNN a avut epilepsie la un stadiu foarte grav, vreo 50 de crize pe zi. El a găsit un medic care și-a asumat riscul unui tratament cu CBD (atunci era considerat drog) și, după două săptămâni, fetița era vindecată. Drept urmare, tatăl fericit a început o campanie de presă foarte puternică pentru a scoate cânepa de pe lista de stupefiante. Au fost finanțate studii, s-a arătat cum componenta halucinogenă este, de fapt, THC, nu CBD.

– Există și CBD artificial?
– Da, chinezii au. Au inundat piața medicamentelor. Nu știu cum și din ce este făcut chimic. Noi folosim doar CBD din cânepă cultivată ecologic.
– De unde știe clientul diferența?
– Cred că este foarte dificil de gestionat, nu cred că există o lege care obligă producătorul să indice originea uleiului. Și analizele sunt foarte costisitoare. Nu avem laborator de analize în România pentru CBD. Analizele noi le facem în Spania. Sunt trei laboratoare în toată Europa care au capacitate să facă analizele complete pe CBD.
– Dvs. unde produceți și de când?
– Noi avem tot lanțul de producție în România, inclusiv cânepa. Cu „Hemp Med Pharma” am început în noiembrie 2018.
– Să vorbim puțin și despre lupta contra virusurilor…
– Pe site-ul firmei noastre avem două promoții antivirus, un pachet Ozonvirus cu CBD cinci la sută, și alt pachet, cu trei produse care conțin și ciuperca Magic Agaricus Blazei Murill.
„Gradul de vânzare al produsului este de 73%”

– Ce feedback primiți din partea clienților și a medicilor?
– Am făcut o analiză despre livrările online, gradul de vânzare este de 73%, care mi se pare foarte important, fiindcă este un produs scump pentru puterea de cumpărare în România. Dar oamenii se orientează după efecte. Avem pacienți care după câteva luni de folosire a produselor au rezultate spectaculoase. Avem și multe cazuri foarte grave tratate. Avem cazuri de Parkinson și de epilepsie, cu rezultate uimitoare și foarte rapide. După câteva săptămâni deja apar vindecări totale. Iar primele efecte se văd aproape pe loc. Am primit relatări de la medici referitor la epilepsie. Unul a trimis o înregistrare filmată, un pacient care suferă o criză primește un puf sublingual, și în 20 de secunde a ieșit din criză. Dar, suntem la început cu studiile pe aceste produse. Studiile costă foarte mulți bani și nu avem alte soluții decât să ne alăturăm unor universități foarte mari din afara României. Le dăm produsele noastre și beneficiem de studii.
– Cât de deschiși sunt medicii în România?
– Noi încercăm să colaborăm cu medici care au deschidere spre inovație. Am avut bucuria să participăm, în Canada, la o conferință, și 90% dintre cei prezenți acolo (circa 800 de medici) știau ce este CBD și sistemul endocanabinoid. Când am participat la un congres la noi (și existau deja, în România, medici deschiși pentru medicina alternativă), circa 60% erau avertizați în legătură cu CBD. Dar există și o categorie de medici negativiști, care neagă cu vehemență efectul produsului. Degeaba le trimiți studii și material informativ, pur și simplu refuză medicina alternativă. Însă deschiderea crește. În clipa de față, colaborăm cu vreo 300 de medici în România. După cum v-am mai spus, colaborăm foarte mult cu profesorul Tiron, care este și președintele societății mondiale de ozonoterapie. Pe plan internațional, colaborăm cu dr. Silviu Brill, profesor de origine română, care este președintele societății internaționale de management al durerii din Israel. Folosește produsele noastre și a spus că rezultatele sunt uimitoare! Mai avem câteva personalități pe plan mondial care folosesc uleiurile ozonate cu CBD, de exemplu Dr. Francesco Menichelli – Președinte al Asociației de Medicină Chineză și Acupunctură. Sunt oameni care au o foarte mare deschidere către noi. Și din India am fost contactați, pentru studii de cercetare. Lumea se mișcă foarte serios în zona asta!
Cei care doresc informații suplimentare pot accesa site-ul: www.hempmedpharma.com
Am o eczemă in tălpi si în palme care se manifestă prin îngrosarea pielii, mâncărime si crăpături .
Ca sa pot suporta, în fiecare seara înmoi tălpile si palmele si răzui pielea îngroşată. Apoi ung o cremă recomandată de medic.
De ani de zile mă chinui asa si nu văd nici o îmbunătăţire. Cu cât înaintez în vârstă e mai rău.
Vă rog, puteţi să-mi dati un sfat sau să-mi recomandaţi vre-un tratament?