„La începutul lui august, vom putea reveni la o viață cvasi-normală”, afirma, la începutul săptămânii, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Motiv să încercăm să ne imaginăm cum era viața noastră înainte de pandemie, înainte de aceste ultime trei luni, care par mai degrabă trei ani. Cum era România înainte de starea de urgență? Care era marea noastră grijă la vremea aceea? Se vorbea și pe atunci de iminența unei crize economice, dar în niciun caz la dimensiunile generate acum de blocarea cvasi-totală a activității a numeroase firme și de închiderea unor domenii întregi de activitate. Dar marea discuție din societatea românească era legată de iminența alegerilor anticipate. Mulți le-au reproșat președintelui și liderilor PNL obsesia pentru preluarea în pripă a puterii înainte de alegerile la termen. Iar venirea pandemiei nu a făcut decât să le întărească argumentele criticilor. Întrebarea e dacă Guvernul Dăncilă, cu Carmen Dan ministru de Interne (și cu puteri discreționare pe duratata situației de urgență), s-ar fi descurcat mai bine, dacă ar fi gestionat mai bine criza, decât felul remarcabil în care au reușit să o facă președintele Iohannis și „guvernul său”. Relaxarea Uniunii Europene în materie de deficit bugetar și planul de revenire care se discută deja la Bruxelles pot fi și ele atuuri importante pentru guvernanți, în vederea viitoarelor alegeri. Numai că timpul e un mare dușman al PNL-ului, iar alegerile sunt strâns legate de stârpirea cât mai rapidă a epidemiei de COVID-19. Deocamdată, PNL-ul face un joc încăpățânat de așteptare: nu a atacat niciuna dintre marile reforme, nu s-a atins de niciun bănuț al aparatului bugetar.
Parte din răspunsul la șansele PNL-ului ține, desigur, de concurență. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a remarcat în ultima vreme doar printr-un leșin teatral, în plină conferință de presă, acuzând stresul provocat de atacurile președintelui. La USR, Dan Barna s-a remarcat doar prin acceptarea invitației la interviu, adresată de Ion Cristoiu, care nu i-a căzut deloc bine propriului grup de susținători. Cu adversarii scindați de propriile lupte interne, PNL pare tot mai convins că tragerea de timp e soluția cea mai bună. Problema este ca timpul de care trag să fie suficient de elastic, pentru ca partidul să-și păstreze șansele la măcar o treime din voturi, ca să poată forma noul guvern. Orizontul lunii decembrie e suficient de lung, iar la guvernare orice greșeală costă.
