Omagiu marilor doctori români: Prof. dr. CARMEN DOROBĂȚ – Manager general al Spitalului „Sfânta Parascheva” din Iași

„Energia mea vine probabil de la părinți și de la bunicul meu, Petru Grigoraș, care a fost preot la Huși și care a murit împărtășind un bolnav în vremea tifosului exantematic”

– A fost și a rămas în primele rânduri ale luptei cu pandemia. Profesiona­lismul și spiritul de organizare au transformat-o într-o autoritate medicală a Moldovei. Generoasă și solidară, și-a pus pecetea pe stingerea mai multor focare de infecție, blocând pandemia, înainte de a deveni pericol comunitar –

„Noi, aici, la Iași, ne-am făcut meseria”

– Sunteți unul dintre specialiștii cărora ro­mânii trebuie să le mulțumească pentru încre­derea suverană pe care le-ați dăruit-o, dovedind concret că boala poate fi stăpânită. În compa­rație cu Sucea­va, ca­re de­ve­nise un in­fern, Iașul era alb, curat, cu spitale bine orga­nizate, cu me­dici la datorie, o ima­gine a profesionalis­mului medical. Sun­teți doc­tor, dar și ma­nager. Ce înseamnă asta în plus, în me­se­ria pe care o fa­ceți?

– Este prea mult spus că aș fi unul din­tre specialiștii cărora românii ar trebui să le mulțumească pentru încre­dere… Noi, aici, la Iași, ne-am făcut meseria, iar eu, ca experimentat conducător de spital de boli infecțioase, am căutat să fac tot ce cred și știu că e bine, atât în privința organizării, cât și în plan medical. Am început cu organizarea, pentru că prima perioadă a declarării acestei pandemii, începând cu jumătatea lunii martie, a fost grea, ne-a luat prin surprindere, era ceva care se des­fășura ca o premieră, cu o bruscă ridicare de cortină peste un spectacol necunoscut. Prima măsură a fost să asigurăm materiale de protecție, o luptă ca în filmele de aventuri. Toată lumea se bătea pentru ele. Nu se găseau, ori se găseau în cantitate prea mică, eram nevoiți să stăm până noaptea târziu pe internet, ca să putem găsi vreun distribuitor care să ne poată livra cererea. Fără aceste materiale, cadrele medicale nu puteau intra la pacienți! Ne-a ajutat Dumnezeu să trecem cu bine peste această perioadă, după care a venit vremea medicației. Am avut tot ceea ce înseamnă paletă de medicamente indicate, conform proto­colului dat de Ministerul Sănătății, pentru infecția cu Sars-Cov 2. Apoi a fost vorba de partea de comunicare și relaționare, în primul rând cu cole­gii din teritoriu, pentru a prelua cazurile cu risc și cazurile grave, și, bineînțeles, comunicarea cu pa­cienții. Vorbiți de „o încredere suverană”. Ei bine, această încredere suverană, pe care eu acum o deslușesc, amintindu-mi de modul în care ur­mează să te comporți la patul bolnavului, repre­zintă acea energie pozitivă pe care trebuie să i-o insufli în momentul când ești în fața lui, când îți dai seama că, poate, chiar dacă are factor de risc, trebuie să aibă toată încrederea că lucrurile vor merge bine, că el va fi bine și se va întoarce în familie. Au fost și cazuri în care am avut internate familii, cu amândoi soții bolnavi, poate unul din­tre ei la terapie intensivă. Atunci, drama medi­cului nu mai este de ordin strict medical, este și de ordin psi­ho­logic, ca să spun așa. Nu întâmplător avem trei psihologi care-și desfășoară ac­tivitatea în spital, în sensul că stau de vor­bă cu a­cești pacienți. Este limpede că inter­ven­ția medicu­lui este ca­pi­tală, în spe­cial în mo­mentul când faci vizita, adică contac­tul fizic, făcut mai mult din ochi. Du­pă cum știți, noi sun­tem îmbrăcați precum astronauții.

„Am întâlnit o solidaritate a populației cum nu credeam că poate exista”

– Credeți că stăpânirea pandemiei în Ro­mâ­nia se datorează în mare parte și bunei organi­zări?

– Măsurile luate la nivelul Ministerului Sănă­tății, sub coordonarea Grupului pentru Situații de Urgență și a echipei de consultare științifică de la nivelul ministerului, sunt cele care au făcut ca Ro­mânia să poată stăpâni pandemia, care, după cum știți, a făcut rava­gii în SUA, Italia, Spa­nia, Franța sau Anglia. Deci, s-au luat măsuri bune și la timp la Bu­curești. A­cestea au avut rol be­nefic în limitarea in­fec­ției la nivelul Ro­mâniei. În acest con­text, și Iașul a avut re­zultate bune. Am avut întâlniri repetate, atât cu autoritățile locale, cât și cu direcția de să­nătate publică a Iașului. Grație acestei situații, Iașul fiind un centru spita­licesc cu caracter regional, am putut să ajutăm județele din nord-estul țării. Pe lângă activitatea medicală, tot ce a însemnat aprovizionare, tot ce a însemnat organizare, a fost o muncă de echipă, atât cu administrația locală, cât și cu consiliul județean. În cele din urmă, am primit și ajutor financiar de la consiliul județean, astfel încât lucrurile să meargă ireproșabil. Dar în toată această activitate de aprovizionare, trebuie să vă spun că am întâlnit o solidaritate a populației cum nu am crezut că mai poate să existe în aceste zile. Financiar vorbind, am primit circa 500.000 de lei, plus multe materiale de protecție. Mitropolia Mol­dovei și Bucovinei, prin Înalt Prea Sfințitul Teo­fan, ne-a trimis, pe toată perioada stării de ur­gență, o masă caldă la prânz pentru 100 de per­soane, adică pentru întreg per­sonalul medical. Cu sprijinul financiar al Înalt­preasfinției sale, am achiziționat un aparat de ulti­mă generație, ca să putem testa personalul din spital. În acest fel, i-am testat pe toți cei 480 de salariați pe care-i avem. Nu am găsit probleme deosebite! Ne-am simțit sprijiniți, societatea ci­vilă ne-a ajutat cu cât a putut, cu mult suflet.

– Care sunt specialiștii care v-au impre­sionat cel mai mult în perioada grea pe care am traver­sat-o?

– Sunt medicii epidemiologi care au lucrat în prima linie, la realizarea unor anchete epidemio­logice deosebit de grele, în special în prima pe­rioadă, când veneau un număr mare de români din afara țării. Sunt apoi colegii noștri de la camerele de gardă, de la serviciile de ambulanță, UPU și SMURD, precum și medicii din spitale, care nu erau infecționiști, dar au căutat pe cât posibil să tragă un semnal de alarmă în momentul în care au avut de-a face cu posibili suspecți. Pe scurt, con­sider că întreg corpul medical a fost pus în fața unei situații pe care a trebuit s-o surmon­teze. Dacă nu am fi fost organizați toți într-o echipă, dacă nu am fi fost „mână de mână”, ca să zic așa, ar fi fost greu să trecem peste unele mo­mente. Având la con­­ducere personalități din domeniul medical, minis­trul sănătății, domnul Nelu Tătaru, și colaboratorii săi, precum domnul se­cretar de stat Raed Arafat și domnul pro­fesor A­drian Streinu-Cercel, am obținut rezul­tate pe măsură.

– Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a avut un rol important în combaterea pandemiei. Se bucu­ră de mare apreciere și simpatie printre români.

– Adevărat! În această perioadă, la nivelul acestui Minister, am avut reprezentanți care au reușit să comunice foarte bine cu țara. Este foarte important ca oamenii de la vârful ministerului sănătății să comunice tot ceea ce se întâmplă în teri­toriu, ori, domnul ministru Nelu Tătaru a fost prezent în toate zonele fierbinți. Mai mult decât atât, și dumnealui și colaboratorii săi au răspuns permanent la tot ceea ce însemna vreun semnal de alarmă din partea noastră, a medicilor întregii țări, chiar și la o mică nelămurire, și la o cerere care tre­buia să ne ajute într-un domeniu sau altul. Cu si­guranță, echipa care a coordonat măsurile de blo­care a pandemiei, atât științific și medical, cât și administrativ, a făcut-o la cel mai înalt nivel. Nu a fost ușor, am văzut cum președintele Iohannis, de multe ori a ieșit în fața populației și a întărit toate aceste recomandări, toate aceste sfaturi pe care oamenii își doreau să le afle, pro­babil, de la perso­nalitatea cu funcția cea mai mare în stat. Trebuie neapărat să spunem și că Prea Fericitul părinte Daniel a coordonat mersul bise­ricii fără greș, împreună cu factorii de decizie adminis­tra­tivi și politici. Făcând un arc peste timp, am văzut că la slujba Sfintei Liturghii care a avut loc dumi­nica tre­cută, era o respectare, aș spune eu, aproape de perfecțiune, a modului de organizare a credin­cio­șilor în fața Patriahiei din București. Dacă lu­crurile se vor petrece și în con­tinuare așa, dacă va fi o bună înțelegere, o bună comunicare, sperăm că vom putea stăpâni și în viitor provocările pan­demiei.

„Mi-am propus să depășesc modelul bunicului meu”

– Moldovenii sunt, mai degrabă, oameni bla­jini. De unde ați moștenit energia asta, spe­cifică, mai degrabă, „sudiștilor”?

– Energia mea vine probabil de la părinți și de la bunicul meu, Petru Grigoraș, care a fost preot la Huși și care a murit împărtășind un bolnav în vre­mea tifosului exantematic. Am avut acest exemplu permanent în fața ochilor, ba aș spune, chiar, că am vrut să îl depășesc. Mi-am spus mereu că voi face tot ce îmi stă în putință pentru ca pacienții noștri să beneficieze și ei de spovedanie, lângă patul de su­fe­rință. Am mers personal, la cât de mulți am putut, pentru a le oferi, pe lângă competență me­dicală, și încredere spirituală, speranță. Privind înapoi, aș spu­ne că de aici îmi vine ener­gia, din bucuria cu care îmi fac me­seria, din știința de carte pe care am acumulat-o în ani și ani, din experiență, din credința în bine și din zestrea morală pe care o moștenesc de la cei care au fost înaintea mea.

– În aparițiile dvs. la tele­vizor, v-ați exprimat tot timpul convingerea că boala poate să fie învinsă. Pe ce vă întemeiați afirmația?

– Am crescut ca medic în lu­mea agenților infecțioși, pe care vă mărturisesc că eu îi respect. Întreaga mea activitate a însem­nat lupta cu aceste mici ființe pe care nu le vezi, dar care îți creează atâtea și atâtea surprize și-ți oferă în orice moment, iată, o altă situație inedită. Ni­mic nu este la fel în lumea agen­ților infecțioși, după cum și acest nou coronavirus nu este la fel cu alți viruși, ne pune atâtea și atâtea probleme, ne face să ne punem atâtea și atâ­tea întrebări. Acest exercițiu al luptei cu virusul, după lupta cu infecția HIV, pe care în prezent o tratăm, defi­nește lumea în care m-am for­mat ca infecțio­nist. Experiența îmi dă, deci, dreptul să cred că și infecția cu coro­navirus va fi învinsă. La boli infecțioase, avem pacienți care își desfă­șoară o acti­vitate absolut nor­mală, avem mămici in­fectate care nasc copii perfect sănătoși, vindecăm azi infecția cu virusul hepatitic C, ținem sub control infecția cu virusul hepatitic B și cunoaștem și stăpânim mult mai bine lumea bacteriilor. Aceasta este, deci, lumea în care am crescut, în care am învățat să câștig bătălii și în care m-am obișnuit să mă mișc (câteodată și pier­dem).

– Din cuprinsul acesta atât de profund al meseriei de medic, face parte și cre­dința în Dumnezeu?

– Știu dintotdeauna că Dumnezeu este în interiorul meu, în interiorul sufletului meu, în interiorul faptelor mele, în interio­rul des­tinului… Acel dram de lumină care îți arde în suflet și pe care poți să-l dai mai departe celui aflat în nevoie, în suferință. Dumnezeu este în sufletul fiecăruia dintre noi, așa aș putea eu sinte­tiza încrederea unui medic în tot ceea ce face. După o viață de 30 de ani de activitate, pot spune că în sufletul meu există această încredere, această bună credință. Iar dacă buna credință există, atunci ce e val ca valul trece, și pot s-o iau de la capăt mereu.

„Rata de vindecare la boli infecțioase la Iași este mai mare decât media de pe țară”

– Stimată doamnă doctor, oare profesio­na­lismul excepțional al medicilor pe care-i coor­do­nați se datorează și universității ieșene? Își mai păstrează și astăzi strălucirea care a consa­crat-o?

– Universitatea de me­dicină și farmacie din Iași este o universitate se­rioasă, a dat oameni deosebiți, care lucrează în țară sau în străinătate. În ultima vreme, lucrurile s-au schimbat, au intrat pe făgașul modern, ca să spun așa, iar întâlnirile științifice care au loc în țară sau în străinătate, modalitatea de comunicare au făcut posibilă apdatarea cunoștințelor științifice, pentru că, așa cum știți, medicii trebuie să învețe per­manent. Se spune că un medic învață în fiecare zi. Cam așa stau lucrurile: fie că învață citind într-o carte, fie că ascultă ceea ce se spune undeva, într-o comu­nicare online, important este să cu­noască și să comunice. Iată, dând peste această pande­mie, ne-am făcut timp să comunicăm și să facem și știință, pentru că altfel n-am fi putut să obținem rezultate bune. Să știți că rata de vinde­care la boli infecțioase la Iași este foarte bună. Este aproape 60% (58,2 %), un procent mai mare decât media pe țară.

– V-au modificat sufletește aceste luni de campanie anti-coronavirus? Credeți că ar tre­bui să ne schimbăm modul de a trăi? Cum anume?

– Aceste luni, precum și perioada care va urma, pot să vă spun cu siguranță că ne vor reseta mult viața. Nouă, medicilor, poate cu atât mai mult cu cât am fost obligați să lucrăm într-un ritm cu care nu am fost în­vățați, un ritm impus de evenimente. Rar s-a întâm­plat, înainte, să învă­țăm ceva ca acum, din mers. Noul corona­vi­rus ne-a obligat ca în fiecare zi să mai învățăm câte ceva. Ne-a în­vățat să evaluăm oa­menii de lângă noi, am învă­țat să vedem cât de important este să te întorci teafăr acasă, să fii alături de-ai tăi. Eu fac parte dintr-o familie de medici, soțul meu, dr. Gheor­­ghe Dorobăț, este profe­sor, iar fiul meu, Victor Doro­băț, este și el me­dic. O familie aflată în linia întâi a luptei cu pandemia.