Politica după „urgență”

Relaxarea indusă de trecerea de la starea de urgență la cea de alertă i-a făcut pe mulți cetățeni să revină cu totul la obiceiurile lor antepandemice. Terasele s-au umplut ime­­diat, drumurile spre mare sau munte au (re)devenit neîn­căpătoare, bulevardele și parcurile sunt iarăși aglo­me­rate. Doar mall-urile mai așteaptă puțin. Este, desigur, de înțeles această „sete de libertate” a majorității oame­ni­lor, obligați de virusul invizibil să se claustreze timp de două luni, să renunțe la „socializările” cotidiene, la micile fes­tinuri cu amicii sau rudele. Primejdia, totuși, nu a tre­cut. Guvernul și sistemul administrativ de sub el a încer­cat să limiteze această „bucurie a revenirii la normalitate”, stabilind o serie de reglementări specifice „alertei”. Puțini le respectă însă. Mai ales că, alimentând – în stilul nostru balcanic – teoriile conspiraționiste, guvernanții înșiși par a nu le respecta. În mediile online a făcut furori o foto­gra­fie cu premierul Orban și colaboratorii săi, la o petre­cere (de ziua acestuia), în care niciunul nu purta mască și nu păstra „distanța socială”. Dezvăluirea a fost imediat exploatată politic și, ne putem chiar întreba, dacă nu cum­va „scăparea” documentului în presă nu a fost inten­țio­nată. Vârful infectărilor cu Covid 19 pare a fi depășit și lupta politică – pusă oarecum în surdină de „grozăviile” epi­demice – a reizbucnit cu putere. Totuși, în ciuda unor bâlbe sau „relaxări intime” (precum mica sărbătoare a lui Orban), guvernul a gestionat eficient criza sanitară și se pregătește să ia toate măsurile pentru preîntâmpinarea și atenuarea efectelor crizei materiale, generată de oprirea forțată – pe plan mondial – a motoarelor economiei. Gu­vernul PNL, sprijinit de președintele Iohannis, a reușit să obțină peste treizeci de miliarde de euro din fondul pentru „relansare” al UE, ceea ce – în situația unei țări cu bugetul devalizat, de iresponsabilitatea guvernărilor anterioare – nu e deloc puțin. Bine administrați, acești bani, la care se vor adăuga cei din împrumuturile contractate de pe piața financiară, ar putea face ca șocul economic declanșat de pandemie să fie mai puțin dur decât se așteaptă unii. În­tr-un an electoral, cum este 2020, gestionarea cât mai co­rec­tă a resurselor poate fi „un punct alb” pentru guver­nul minoritar și partidul ce-l sprijină, PNL-ul.

Cu o asemenea perspectivă nu se poate însă împăca, „partidul” majoritar în Parlament, PSD-ul. Alungat de la guvernare după eșecul celor trei administrații (Grindeanu, Tudose și Dăncilă) pe care el le-a propus și demis, aco­perit de rușinoasa imagine a unei grupări ce, neglijând to­tal interesele țării pe care pretinde că o reprezintă, s-a trans­format în „preșul” unui individ corupt și egolatric, fostul „tătic al partidului”, Liviu Dragnea, PSD-ul suferă o profundă criză de identitate. Cea mai mare parte a elec­toratului a realizat că el este un fals partid de stânga. Doctrina social-democrată nu mai poate cauționa orga­nizația celor mai bogați oameni din țară, baronii locali – adevărați stăpâni feudali ai teritoriului României, care alcătuiesc coloana vertebrală a „partidului”. Lupta dusă de Dragnea (interesat personal), împotriva Justiției a fost susținută de toți, pentru că „sub poalele” lui își asigurau imunitatea și impunitatea pentru modul în care și-au dobândit (și își sporesc) averile. Mituirea electoratului (prin creșterile masive de salarii și pensii) s-a dovedit destul de repede o măsură fără acoperire, pentru că, fără contribuția (prin taxe și impozite) unei economii func­ționale, ea nu putea fi susținută concret. PSD-ul a urmărit capturarea rapidă și totală a statului în ansamblul său, tocmai pentru că știa că, pe termen mai lung, celelalte promisiuni electorale ale sale nu pot fi îndeplinite. Infra­structura sistemelor sanitar, educativ, de transporturi și comunicații a fost împănată cu promisiuni mincinoase, care și-au vădit caracterul pur-propagandistic la declanșa­rea neașteptată a crizei epidemice. Succesorul PNL-ist al guvernărilor PSD-iste a trebuit să constate că bugetul țării e gol și că, până și „fondul de rezervă”, necesar în situații catastrofale, a fost „risipit” pentru a umple „găuri buge­tare”, provocate de lăcomia susținătorilor și incompetența administratorilor PSD-iști. Cei din urmă plănuiau să le umple jefuind „legal” sectorul privat al economiei, sin­gurul realmente viabil. Căderea farului călăuzitor, Liviu Dragnea, a impus formațiunii un interimat asigurat de Marcel Ciolacu, al cărui rol era, mai ales după pierderea guvernării, să ducă intactă corabia PSD la mal. Cu spri­jinul „baronilor” (că­rora a trebuit să le garanteze conser­varea pozițiilor lor de „stăpâni teritoriali”), Ciolacu și-a propus să refacă imagi­nea partidului, grav deteriorată, la europarlamentarele și prezidențialele din 2019. A vrut „să șteargă păcatele trecutului” (politicile dragniste) și să „reconstruiască par­tidul”. A abandonat formal demersul antijustiție, asumat de PSD, și a reafirmat atașamentul „partidului”, la valorile UE și NATO. Ciolacu este con­știent că la alegerile locale și parlamentare din acest an, PSD nu va mai putea obține „victoria uriașă” din 2016. Totuși, el urmărește realizarea unui scor cât mai bun, care să ofere partidului, pentru următorul mandat parlamentar, posibilitatea unei opoziții constructive, prin care „achi­zițiile” (în bunuri și poziții administrative) din man­datul ce se încheie să fie con­servate. Considerat „defetist”, Ciolacu este contrat, în in­te­riorul formațiunii, de gruparea PRM-ist-dragnistă (re­pre­zentată de Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu și „ju­riștii” fostului lider, Șerban Ni­colae, Nicolicea, Iordache și alții), care susține că în mo­mentul politic actual trebuie adoptată o politică ofen­sivă, mergând până la dărâmarea în Parlament a guver­nului Orban. O revenire la puterea executivă a PSD-ului, cu aliații săi din ALDE și PRO România, i-ar putea per­mite „organizarea” alegerilor și posibilitatea de a mai mi­tui propagandistic populația, deja traumatizată de anunțata criză economică postpandemie. Nu întâmplător, Olguța Vasilescu leagă moțiunea de cenzură posibilă (PSD, ALDE, PRO România având, cu UDMR-ul, majo­ritatea parlamentară necesară) de creș­terea cu 40% a pensiilor, legalizată sub trecutele guver­nări. Ciolacu tem­po­rizează, mi­zând pe obstacularea efor­turilor guvernului PNL-ist de depășire a crizei și pe acu­mularea de greșeli în ad­mi­nistrație; Vasilescu vrea acțiune imediată, de pre­luare a pu­terii, și specularea, dură pro­pagandistic, a limi­telor obli­gatorii ale acțiunilor guver­na­mentale. Ambele grupări depind însă de sprijinul „baronilor”, care vor tranșa, la Congresul intermediar din iunie sau iulie, în fa­voarea une­ia sau alteia din direcțiile propuse de ele. PSD-ul nu se va rupe însă, pentru că șefii săi sunt legați între ei, nu prin con­vingeri doctrinale, ci prin interese. Aceste interese tre­buie înțelese de electorat și susținute sau respinse de el.