„Ne străduim să avem o relație bună cu toți vecinii. Ultimele săptămâni au fost mai puțin despre respect reciproc în relația cu România, și mai mult despre încrucișări de săbii”, spunea ministrul de Externe al Ungariei, Szijjártó Péter, înaintea recentei sale vizite în România. Că Ungaria ultimilor ani una zice și alta face nu mai miră pe nimeni. Nu degeaba diplomația românească insistase ca întâlnirea să aibă loc după momentul marcării a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon: experții noștri așteptau să discute cu ultimele „grozăvii” ale premierului Orban Viktor în mapa de lucru. Așa a și fost. După ce Szijjártó a fluturat steagul „păcii” prin regiune, n-a trecut mult, iar Orban a scos din nou sabia din teacă, într-un discurs șocant chiar și pentru un om al extremelor, ca și el.
„Occidentul a violat graniţele şi istoria milenară a Europei Centrale. Pe noi ne-a înghesuit între graniţe pe care nu le puteam apăra, ne-a deposedat de comorile noastre naturale, ne-a îngrădit accesul la resursele noastre, ne-a transformat ţara în Culoarul Morţii. Au redesenat Europa Centrală fără remuşcări morale, întocmai cum au redesenat şi graniţele din Africa şi Orientul Apropiat. Polonezii, cehii şi slovacii au primit drept recompensă ce ni s-a sortit nouă drept pedeapsă. Mulţi s-au arătat dispuşi să înhumeze Ungaria. Am rezistat oraşelor vagon, lagărelor naziste, gulagului sovietic, deportărilor, Cehoslovaciei, Iugoslaviei şi lui Ceauşescu. Astăzi nu mai există nici Cehoslovacia, nici Iugoslavia şi nici Uniunea Sovietică. Nu mai există nici imperiu britanic şi nici imperiu francez. Adevăr s-a grăit acum o sută de ani: noi vom fi aici la înmormântarea celor care ne-au dorit îngropaţi. Noi, maghiarii, rămânem pe loc, din orice direcţie ar bate vântul. Apărăm cu demnitate Bazinul Carpatic, acest lucru fiindu-ne menirea. Fiecare nou-născut maghiar este în acelaşi timp un nou post de pază”.
În cel mai dur mesaj din carieră, Orban Viktor se ia la luptă, de-a valma, cu marile puteri și cu țările vecine, râde zgomotos de problemele occidentului, serbează nonșalant destrămarea unor țări după căderea comunismului și propovăduiește îngropăciunea adversarilor Budapestei. Depășește ultima graniță a politicianismului și a demagogiei. Deja nu mai putem vorbi de oportunismul unui om politic, care zice lucruri în care crede mai mult sau mai puțin de dragul de a strânge niște voturi, ca să se poată agăța în continuare de putere. Discursul lui Orban – în linia acțiunilor pe care le întreprinde programatic în regiune și despre care am scris în ediția trecută a revistei noastre – reprezintă un atac direct la liniștea din regiunea noastră. Europa Occidentală îl lasă să se manifeste, tratându-l ca pe un cavaler nebun, în luptă cu niște mori de vânt. Numai că „morile de vânt” sunt chiar țările din jur, care și-au câștigat dreptatea acum 100 de ani, la Trianon. Inutil de spus că, în afara unui text rostit la Academie, de președintele Ioan Aurel Pop, Bucureștiul nu a suflat o vorbă nici despre Trianon, nici despre ultimul atac al lui Orban. Singura „acțiune” demnă de remarcat e blocarea suspectă, chiar înainte de lansare, a ediției filatelice dedicate centenarului Trianonului, de către Romfilatelia. Orban scoate sabia la marile puteri, iar nouă ne e frică să tipărim niște timbre!
