Niciun cuvânt despre Trianon

„Ne străduim să avem o relație bună cu toți vecinii. Ultimele săptămâni au fost mai puțin despre respect reciproc în relația cu România, și mai mult despre încrucișări de săbii”, spunea ministrul de Externe al Ungariei, Szijjártó Péter, înaintea recentei sale vizite în România. Că Ungaria ulti­mi­lor ani una zice și alta face nu mai miră pe nimeni. Nu degeaba diplomația româneas­că insistase ca întâlnirea să aibă loc după mo­men­tul mar­că­rii a 100 de ani de la Tra­tatul de la Tria­non: exper­ții noștri așteptau să discute cu ultimele „grozăvii” ale pre­mie­rului Orban Viktor în mapa de lucru. Așa a și fost. După ce Szijjártó a fluturat stea­gul „păcii” prin re­giune, n-a trecut mult, iar Orban a scos din nou sabia din teacă, într-un discurs șocant chiar și pentru un om al extremelor, ca și el.

„Occidentul a violat graniţele şi is­toria milenară a Europei Centrale. Pe noi ne-a în­ghesuit între graniţe pe care nu le pu­team apăra, ne-a deposedat de comorile noas­tre naturale, ne-a îngrădit accesul la re­sursele noastre, ne-a transformat ţara în Culoarul Morţii. Au redesenat Europa Centrală fără re­muşcări morale, întocmai cum au re­de­se­nat şi graniţele din Africa şi Orientul Apro­piat. Polonezii, cehii şi slovacii au primit drept recompensă ce ni s-a sortit nouă drept pedeapsă. Mulţi s-au arătat dispuşi să în­hu­meze Ungaria. Am rezistat oraşelor vagon, lagărelor naziste, gulagului so­vietic, de­por­tărilor, Cehos­lo­vaciei, Iu­gos­laviei şi lui Ceauşescu. Astăzi nu mai există nici Ce­hos­lovacia, nici Iu­gos­lavia şi nici Uniunea So­vietică. Nu mai există nici imperiu britanic şi nici imperiu francez. Adevăr s-a grăit acum o sută de ani: noi vom fi aici la înmor­mân­tarea celor care ne-au dorit îngropaţi. Noi, maghiarii, rămânem pe loc, din orice di­recţie ar bate vântul. Apă­răm cu demnitate Bazinul Car­patic, acest lucru fiindu-ne menirea. Fie­care nou-născut maghiar este în acelaşi timp un nou post de pază”.

În cel mai dur mesaj din carieră, Orban Viktor se ia la luptă, de-a valma, cu marile puteri și cu țările vecine, râde zgomotos de problemele occidentului, serbează non­șa­lant destrămarea unor țări după căderea co­munismului și propovăduiește îngropă­ciu­nea adversarilor Budapestei. Depășește ul­tima graniță a politicianismului și a de­ma­gogiei. Deja nu mai putem vorbi de opor­tu­nismul unui om politic, care zice lu­cruri în care crede mai mult sau mai puțin de dra­gul de a strânge niște voturi, ca să se poa­tă agăța în continuare de pu­tere. Dis­cur­sul lui Orban – în linia acțiunilor pe ca­re le întreprinde programatic în regiune și despre care am scris în ediția trecută a revistei noastre – reprezintă un atac direct la liniștea din re­giu­nea noastră. Europa Oc­cidentală îl lasă să se manifeste, tra­tându-l ca pe un cavaler nebun, în luptă cu niște mori de vânt. Numai că „mo­rile de vânt” sunt chiar țările din jur, care și-au câș­tigat dreptatea acum 100 de ani, la Tri­anon. Inutil de spus că, în afara unui text rostit la Academie, de președintele Ioan Aurel Pop, Bucureștiul nu a suflat o vorbă nici despre Trianon, nici despre ultimul atac al lui Orban. Singura „acțiune” demnă de re­mar­cat e blocarea suspectă, chiar înainte de lan­sare, a ediției filatelice dedicate cente­narului Trianonului, de către Romfilatelia. Orban scoate sabia la marile puteri, iar nouă ne e frică să tipărim niște timbre!