
Comunicarea începe să șchioapete pe parcursul acestui weekend, din pricina lui Mercur în Rac, care începe a doua sa retrogradație din acest an. Până și aceia dintre noi care se bucură de reputația de buni povestitori pot să îl încurce pe Făt Frumos cu balaurul cu șapte capete, zăpăcind audiența. Dar cel mai important eveniment al intervalului este eclipsa de Soare, care se petrece tot în Rac, în dimineața zilei de duminică. Ca orice eclipsă de Soare, ea afectează în primul rând bărbații și persoanele aflate în poziții de autoritate, care se pot trezi că această autoritate le este contestată și să intre în criză de personalitate. Provocarea noastră va fi să continuăm să ne exprimăm libertatea personală, în ciuda unor restricții și limitări aflate în continuă schimbare. Țările vizate cel mai rapid de această eclipsă sunt China și India. România este afectată mai puțin, deoarece eclipsa nu va fi vizibilă în țara noastră. Marți, stăpânitorul mărilor și al oceanelor, Neptun, care este deosebit de puternic în semnul Peștilor pe care-l guvernează, intră în mișcare retrogradă și el. Dat fiind că este încă în apropierea lui Marte, planeta accidentelor, ne putem aștepta la fenomene ciudate, legate de mediul marin. Pe plan personal, putem avea parte de vise răvășitoare sau de reluarea unor conflicte din urmă cu circa două săptămâni.
Semnele cardinale:
BERBECII trec prin oarecare crize casnice sau familiale. Mercur retrograd că poate pune în situația de a vă apuca de urgență de niște reparații, posibil legate de instalații. Evitați însă ziua de marți.
RACII sunt profund legați de trecut, dar întoarcerea în urmă nu este productivă pe perioada acestui weekend. Mercur retrograd vă poate trezi amintiri legate de traume din copilărie, în timp ce eclipsa de Soare din semnul dvs. vă poate modifica imaginea de sine.
BALANȚELE își pun întrebări cu privire la carieră. De vină este Mercur retrograd în Rac. Eclipsa din același semn vă determină să vă schimbați atitudinea față de autorități, pe care nu ezitați să le provocați.
CAPRICORNII, care până acum au auzit cu plăcere ce avea de spus partenerul de cuplu sau de afaceri, încep să nu mai înțeleagă ce vrea acesta să spună, odată cu intrarea lui Mercur în mișcare retrogradă. În urma eclipsei, raportul de putere în cuplu sau asociere se schimbă.
Semnele fixe:
TAURII care aleg să socializeze în weekend sau să întreprindă un drum, nu fac alegere cea mai fericită. Asta deoarece retrogradația lui Mercur vă poate pune la propriu bețe în roate. Nici discuțiile cu apropiații nu sunt plăcute. Evitați să le contestați autoritatea.
LEII sunt mari amatori de discuții pe teme mondene. Din momentul în care Mercur intră în retrogradație, acestea pot degenera în bârfe. Mai rău, ele pot ajunge la urechile celor vizați, care vor ține minte ofensele aduse și vă pot taxa multă vreme, fără ca dvs să știți măcar.
SCORPIONII, de regulă atenți la vorbele pe care le rostesc, pot fi incitați de Mercur retrograd să comită gafe, mai ales vineri. Efectul acestora poate să fie deosebit de lent, costându-vă mare parte din prestigiu. Corectați pe cât se poate imediat greșeala comisă.
VĂRSĂTORII care au probleme cu încheieturile brațelor sau cu inima și coloana, ar trebui să evite cu strictețe orice solicitări ale acestora. Riscul cel mai mare pentru brațe este vineri, iar pentru inimă și coloană, în preajma eclipsei de Soare de duminică dimineață.
Semnele mutabile:
GEMENII se pot trezi cu niscaiva contracte revocate sau condiții contractuale modificate în defavoarea lor, începând de vineri. De vină e șeful dvs., Mercur. Gândiți-vă bine înainte să vă luați la harță cu cei care au avut suficientă autoritate încât să determine schimbările.
FECIOARELE, abile în comunicare, își pot antagoniza prietenii încă de vineri, când Mercur o pornește de-a-ndoaselea. Feriți-vă să îi criticați, căci puteți călca pe teren minat, fără măcar să știți.
SĂGETĂTORII n-ar trebui să umble la economii, mai ales vineri. Chiar dacă oameni a căror competență și autoritate o respectați exercită presiuni. Pe marți, în familie ar putea să reizbucnească niște certuri, pe care ați crezut că le-ați închis acum două săptămâni.
PEȘTII sunt un amestec de iritare și deprimare, care se va adânci, din păcate, marți. Până atunci, nu vă pierdeți răbdarea cu odraslele sau persoana iubită, cu care comunicați alandala. O eventuală criză de autoritate nu v-ar folosi la nimic.