
Sunt orășeancă get-beget și locuiesc la bloc. Iubesc mult copiii, florile, păsările și animalele. În decursul timpului, în casă am ținut tot felul de făpturi, una mai drăgălașă ca alta: un iepure, un cățel, hamsteri, pisici, peruși și o broască țestoasă. Într-o primăvară, după zile calde, a venit o furtună cu ploaie și zăpadă. Pe 30 aprilie, dimineața, mergând cu mașina, am văzut pe câmp o barză căzută, acoperită cu zăpadă. M-am apropiat de ea încetișor. M-a privit cu ochi mari și triști. Am luat-o în brațe și am dus-o acasă. Era atât de înghețată! Nu se putea mișca. Ciocul și picioarele i se decoloraseră. Am așezat-o la căldură în bucătărie. Era o situație deosebită, căci nu știam ce mănâncă și cum se comportă berzele. Ne studiam în tăcere, apoi i-am vorbit liniștit. Spre seară, barza s-a ridicat și a început să se plimbe prin bucătărie. Am luat-o în brațe. Cât de ușoară era! Am privit-o și când am vrut să o mângâi, am observat sute de păduchi pe capul și gâtul ei. Ieșiseră spre căldură. Ce era de făcut? Un duș călduț, ca o ploaie de vară, i-a îndepărtat pe invadatori. Berzei i-a plăcut și peste noapte a dormit în cadă. A doua zi dimineață s-a plimbat tacticoasă prin toată casa. N-a vrut să mănânce nici pâine, nici mămăligă, nici pește congelat, nici cărniță. În schimb, a început să facă în bucătărie exerciții de zbor. Când își întindea aripile, parcă sufla uraganul. Am rugat-o să stea liniștită, iar ea își umfla penele de pe piept, își ciugulea aripile, se înfoia, arătându-mi cât este de frumoasă. Îi plăcea să stau cu ea, să-i vorbesc. Parcă înțelegea ce spun…
A treia zi, barza era fierbinte, cu ciocul și picioarele viu colorate. Afară era liniște, soare, cald. Am luat barza în brațe, am dus-o la Dunăre. Pe plaja pustie, am așezat-o pe nisip. O clipă m-a privit cu atenție, și-a întins aripile și în zbor planat a plecat în drumul ei. Regret că nu am putut s-o fotografiez. După nouă luni de la această întâmplare, în familia noastră a venit iarăși barza, de data aceasta aducând în cioc un copil, pe mult așteptata și dorita Sabina-Ioana.
DOINIȚA BOLOHOV – Brăila