Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Dr. RADU ȚINCU (Șef de lucrări UMF Carol Davila) – „Alunecarea în spațiul virtual mi se pare mai periculoasă decât pandemia”

Încet, restricțiile impuse de pandemie se ridică. Nu numai în România, ci și în alte țări. Există însă un pericol: ca viața încă­tușată de coronavirus să ne bântuie și după ce vi­rusul va fi învins. Mai ales viața virtuală, pen­tru că izolarea în casele noastre a impus ca so­cializarea și munca să se mute cu totul în mediul virtual. Acolo, în rețelele de socializare, am plâns și am râs, acolo ne-am descărcat amarul și am ținut, cât am putut, vii contactele cu semenii. Riscul este ca acest model să se permanentizeze. Un model profund antiemoțional și antiuman. Și nu e vorba numai de noi, oamenii maturi, ci, mai ales, de generațiile viitoare. Ne avertizează dr. Radu Țincu, șef de lucrări în cadrul UMF Carol Davila din București.

„Baza evoluției umane sunt sentimentele”

Foto: Shutterstock – 4

– Printre limitările im­puse de pandemie s-a nu­mă­rat și folosirea spa­țiu­lui virtual. Acolo am so­cia­li­zat, am ascultat mu­zică, am urmărit piese de teatru și filme, ba chiar și slujbele bisericii. Ce im­pact credeți că a avut asupra românilor?

– Să știți că eu am fost fră­mântat de această pro­blemă pe timpul pan­demiei și încă sunt frământat, deși in­tensitatea pro­pagării viru­sului scade acum. Am citit opi­niile unor socio­logi, dar și ale unor figuri publice care susțin această transpunere a vieții oame­nilor în mediul online, o transpunere a vieții reale într-o realitate virtuală. Asta mi se pare o alunecare mai peri­culoasă decât pandemia în sine, pentru că este un fenomen relativ incontro­labil. În mo­mentul în care ne transpunem aproape toată viața în lumea virtuală, apare un amestec între rea­litatea umană, pe care o trăim după regulile naturii, și realitatea virtuală, care se transformă într-o lume alternativă. Gândiți-vă că nu vorbim doar despre adulți care au apucat să se formeze psiho-emo­țional în lumea reală, ci și despre copii, ado­lescenți și tineri, care trăiesc scufun­dați în lumea virtuală. Noi știm că rela­ționarea umană este baza societății, omul este o ființă socială, care trebuie să relaționeze cu semenii, să împărtă­șească sentimente, trăiri, iar acestea nu pot fi preluate în mediul online. Baza evo­luției umane sunt sentimentele. Pe ele s-au clădit operele de artă, de aceea admirăm fru­musețea și urmăm binele. Riscul major este ca generațiile care acum se formează prin in­teracțiuni virtuale să fie private de relații reale, iar asta să ducă la o abrutizare a umanității, la, dacă pot să îl nu­mesc așa, un asentimentalism. Dacă mergem tot înainte pe această cale, vom avea în viitor o ge­ne­rație de oameni incapabili să își exprime sau să își înțeleagă sentimentele, incapabili de trăiri, persoane care vor relaționa prin intermediul unui calculator, într-o realitate incapabilă să le răs­pun­dă emoțional.

„Din ce observ, cred că se conturează ideea unui mediu virtual care să facă parte din viața noastră reală”

– Nu credeți că există și posibilitatea unui recul? Oare perioada de izolare, care i-a silit pe oameni să stea în case, n-o să-i facă să-și re­cupereze cu furie „omenescul”, empatia, îm­brățișările?

– Mi-aș dori să se întâmple asta, însă, din ce observ, cred că se conturează ideea unui mediu virtual care să facă parte din viața noastră reală. Gândiți-vă că pe perioada pandemiei, mulți oa­meni au lucrat de acasă, iar acum, după ce apar măsuri de relaxare, există mari corporații multi­naționale care au declarat că toți angajații lor vor continua să muncească de acasă. Nu temporar, ci pentru totdeauna. Or, această muncă de acasă alte­rează conceptul de cămin. „Acasă” repre­zin­tă în mintea omului locul în care te reîntorci, te detașezi de toate problemele de la serviciu, pen­tru ca să intri în sânul familiei. Dacă vom munci de acasă, vom socializa de acasă și vom partici­pa de acasă la spectacole sau chiar la slujbele bisericii, prin mediul on­line, atunci această ins­ti­tuție a casei își va pierde sensul pe care îl are din­totdeauna. Ca­sa va de­ve­ni o instituție po­li­va­lentă, în ea se vor desfă­șura via­ța de zi cu zi, dar și acti­vi­tatea noastră pro­fe­sio­nală și, în plus, toată viața noas­­tră socială, iar asta cred că va perturba echi­librul familiei.

„Ar trebui să ne luptăm ca, după pandemie, viața oamenilor să se reîntoarcă în matca ei firească”

– Domnule doctor, dumneavoastră sunteți un om credincios. Ce loc ar putea avea biserica în tot acest scenariu pesimist, în care virtualul ne copleșește?

– Dacă vă puteți închipui, am avut o discuție recentă, în spațiul public, cu un sociolog care mi-a spus că și viitorul credinței este tot în me­diul online. Adică, în viitor, oamenii vor putea urmări liniștiți, așa cum au făcut-o și în timpul pandemiei, slujbele bisericii la un computer, pe internet. Nu mai e nevoie să fie prezenți la liturghie, în carne și oase. Ba chiar s-a afirmat, la un moment dat, că și spovedania ar putea fi fă­cută la telefon, că nu e un ritual care să ne­cesite neapărat prezența fizică a credinciosului în fața duhovnicului său. Vă spun sincer că m-am îngrozit de asemenea perspective. Aici văd riscul pandemiei cu care am început discuția noastră. El pleacă de la ce vom face după ce ea va trece. Este foarte posibil ca acele măsuri de distanțare socială, care au avut ros­tul lor într-o si­tua­ție excep­țio­nală, să dea naș­tere la o nouă „nor­malitate”, așa cum i se spune în ulti­mele zile. Ar tre­bui să ne lup­tăm ca, după pan­­de­mie, viața oa­me­nilor să se reîn­toarcă în mat­ca ei firească. Da­că vom rata această re­așezare, so­cie­tățile noastre vor involua.

„Nicio o formă de tehnologie digitală nu este capabilă să emită sentimente și trăiri. Omul are nevoie de iubire”

– Și ce credeți că e de făcut pentru ca so­cietatea să intre în normal? Care ar fi soluțiile contracarării avansului lumii virtuale? Cine și în ce fel ne-ar putea reda firescul, naturalețea?

– Pentru ca societatea să reintre în normal, ea trebuie să revină la toate elementele care au definit-o înainte de pandemia de coronavirus. Oamenii au nevoie de socializare autentică. Nicio o formă de tehnologie digitală nu este ca­pa­bilă să emită sentimente și trăiri. Omul are nevoie de iubire. Sentimentele pozitive și fru­moase acționează atât asupra creierului, cât și asupra sufletului nostru. Fără sentimente și emo­ții pozitive, creierul va fi afectat prin eliberarea unor substanțe nocive, cu potențial distructiv, iar sufletul va fi prizonierul unei realități alter­native. În această realitate falsă, sufletul își va pierde vitalitatea și strălucirea divină. Oamenii se vor robotiza și vor fi incapabili să simtă. O­mul a evoluat, sub toate aspectele, doar prin con­tactul interuman. Ființele umane înzestrate cu suflet, iubire și emoții nu au cum să trăiască prin intermediul tehnologiei în spațiul virtual. Este firesc să fo­losim tehno­logia în viața noastră, cu scopul de a ne ușura ac­ti­vitățile co­ti­diene, dar acest lucru trebuie să aibă o limită. Limita este generată tocmai de sensul ființei uma­ne, în care iubirea și sufletul reprezintă te­melia omului de la începuturi până în prezent. Așa­dar vom obține firescul prin simplitate, iu­bi­re și interacțiune socială.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian