Vârstele Racului

Nașterea

Racul este însuși semnul maternității. Regina nopții, Luna, corpul ceresc aflat cel mai aproape de Pământ, este cea care determină ciclurile na­turale ale vieții, dintre care unul dintre cele mai importante este, fără îndoială, momentul nașterii. De multe secole, în popor se spune că pruncul vine odată cu Luna plină. Oamenii de știință s-au apucat să pună la încercare puterile Mamei Lună și au efectuat o serie de studii în acest sens, dintre care cel mai concludent a fost cel întreprins de dr. Walter Menaker, care s-a apucat să studieze faza lunară în care se petrec cele mai multe nașteri. A luat în evidență circa un milion de nașteri care s-au întâmplat în orașul New York. Rezultatul a fost concludent, demonstrând că cele mai multe nașteri s-au petrecut în preajma Lunii pline. De altfel, ajunge să ne uităm la Luna plină, în toată strălucitoarea ei rotunjime, ca să ne dăm seama cât de ușor putem s-o comparăm cu o femeie gata să nască. Probabil că din această cauză, sufletul care se pregătește să se întrupeze într-un prunc născut sub semnul Lunii îi inspiră viitoarei sale mame acea bucurie lăuntrică, ce o face să radieze. Această mămică nu va face foamea pentru a-și re­câștiga cât mai curând silueta, ci va da curs cla­sicelor pofte asociate cu sarcina. Și bine face, căci copilul ce va să vie va fi cineva capabil să apre­cieze mâncarea de calitate. Satisfacerea acestor „pofte” nu este un moft, căci organismul îi cere alimentele necesare pentru a produce laptele cel mai potrivit pentru micuț. Poate într-o bună zi, oamenii de știință vor descoperi că și această ne­voie acută a gravidei de-a mânca ceva anume, în­tr-un moment anume, are un fundament științific. Credința că aceste pofte nu trebuie refuzate sub nicio formă femeii însărcinate e răspândită peste tot în lume.

De cele mai multe ori, această sarcină decurge ușor, deoarece organismul mamei și cel al fătului sunt sincronizate. La fel și nașterea, care se produce, cel mai probabil, în preajma Lunii pline.

Sugarul

Legăturile invizibile între bebe Rac și mama lui rămân la fel de puternice și după ce cordonul ombilical a fost tăiat. Se poate observa potrivirea ritmurilor celor doi, cum ar fi că mamei îi vine laptele chiar când cel mic se trezește și scoate pri­mul scâncet. E ușor de trăit așa, pentru că orele de alăptare le convin, evident, amândurora. Dar nu e vorba numai despre potrivirea ritmurilor bio­logice ale celor doi, deși asta le creează amân­durora un avantaj considerabil, ci și de felul în care micuțul reacționează la stările sufletești ale mamei. Ei îi revine responsabilitatea de a-și păstra o stare de calm și de bună dispoziție, dacă dorește, cum e de altfel și firesc, să i-o transmită și copi­lului. Altfel, el poate deveni mârâit, agitat, plân­găreț, fără vreun motiv fiziologic anume. Se li­niștește însă de îndată ce primește o porție de iubire maternă. Sau pa­ternă. Se vede imediat cum reacțio­nează la o mângâiere, la un semn de tandrețe. Simte și nevoia să audă glasul mamei. Și, apropo de prefe­rințele sale privind ascultatul, se prea poate să nu-i placă sunetele ce vin din cutiile muzicale, mai ales da­că melodiile sunt simplificate și re­petitive. În loc să-l adoarmă, mai mult îl enervează. În cazul în care ma­ma nu are timp să stea cu el sea­ra, înainte de culcare, să-i vorbească puțin sau să-i cânte, ea poate alege să-i dea să asculte sunete naturale, cum ar fi cele ale valurilor, că tot guvernează Racul mările.

Înfățișarea copilului Rac seamănă cu cea a pruncilor rubiconzi din pictura renascentistă, cu obrăjori dolofani și ochi rotunzi. Deși nu prea obișnuiesc să țipe, sunt totuși copilași vocali, care pot gânguri minute în șir, ca și când răspund con­știent la sunetele din jur. Nu agreează schimbările, nici pe cele din camera sa, și nici în privința per­soanelor cu care intră în contact. Aici se văd deja semnele firii sale timide.

Preșcolarul

Îi trebuie ceva timp să se obișnuiască cu ideea că trebuie să împartă atenția educatoarei cu alți copii. Pentru început, preferă să stea retras, dar pentru că are o dulceață anume, de cele mai multe ori vin ceilalți copii la el. El însuși rareori va căuta compania cuiva, înainte de-a se fi familiarizat cu respectivul coleg de grădiniță și de-a ajunge să se simtă relaxat în compania acestuia. Timiditatea nu este, în cazul Răcușorului, un semn de slăbiciune, pentru că în situații mai dificile știe să se impună. Doar că preferă să nu o facă, de fapt, caută adesea prietenia copiilor mai exuberanți, care să aibă față de el un sentiment pro­tector. Un prieten extravertit îl ajută, de asemenea, să intre în contact cu ceilalți, căci timiditatea Racului nu se menține multă vreme după ce a ajuns să comunice. Are un fel de deli­ca­tețe și politețe naturală, indife­rent de mediul social din care provine. Aceste calități țin de zodie, nu neapărat de educație, și sunt un atu important care-l fac pe micuț să-și atragă simpatia celorlalți.

După ce a înțeles regulile de la grădiniță, în­cepe, cu toată timiditatea, să-și arate firea de con­ducător (că doar se numără printre semnele cardi­nale), dând tonul la jocuri sau chiar inventând unele noi, deoarece are o imaginație bogată.

E posesiv atât cu prietenii săi, cât și cu lu­crurile sale, în schimb, e generos. De multe ori, când are acasă vreo delicatesă, cere să ducă din ea și celorlalți copii. Și jucăriile și le mai împarte, dar nu cu oricine, iar cei care-i strică vreuna nu vor mai avea acces altă dată la celelalte.

Are nevoie de încurajare pentru a-și arăta calitățile, dar când simte că ceilalți îl plac și îi dau atenție, le poate oferi un adevărat spectacol, căci încă de la această vârstă fragedă dă dovadă de o memorie bună și s-ar putea să știe mai multe poezii și cântece decât orice alt coleg. Mai mult, are adesea o răbdare de-a dreptul înduioșătoare să îi învețe pe cei mai mici.

În anii de școală

Din pricina prudenței sale dublate de timi­di­tate, Racul nu e prea sigur pe el atunci când începe ceva, cum ar fi mersul la școală. Tatonează terenul și, de multe ori, se retrage mai întâi, înainte de-a se avânta cu adevărat într-un proiect nou. De aceea se spune că face un pas înainte și doi pași înapoi. Cel de-al doilea pas înapoi îl face ca să se lanseze, asumat de astă dată, în provocarea care-l așteaptă. Îi prinde bine și un pic de încurajarare.

La școală, durează un timp până ajunge să se acomodeze cu noul mediu, noile reguli și noile persoane cu care are de-a face. Noul nu e ceva incitant pentru el. Să nu uităm că el e strâns legat de trecut, de mamă, de familie, de toate cele pe care le știe deja și pe care simte că se poate baza.

Așa cum se întâmplă cu toate semnele de apă, Racul este motivat, în primul rând, de sentimente. Distincția între „îmi place” și „nu îmi place” este deosebit de pronunțată, ceea ce se vede și din felul în care abordează diversele obiecte de studiu. La unele ajunge să exceleze, mai ales dacă și cadrul didactic pică în categoria „îmi place”. La cele mar­cate cu „nu îmi place”, rezultatele sunt mai slabe, totuși, în majoritatea cazurilor, nu lasă de dorit. Cum de se poate așa ceva? Motivul îl cons­tituie o memorie performantă. Numeroși nativi născuți sub semnul Racului vin pe lume cu me­morie eidetică (căreia i se spune și „memorie foto­grafică”). Ochii și mintea rețin practic paginile citite, cuvintele de pe tablă, notițele luate, iar în momentul în care este chemat să răspundă, Racul nu are nevoie decât să acceseze aceste informatii. Din același motiv, performanțele sale școlare tind să crească cu timpul, deoarece ceea ce este odată reținut și fișat poate să fie recuperat destul de ușor.

Chiar dacă pe masa lui de studiu e vraiște, pă­rinții n-ar trebui să se apuce să facă ordine și, Doam­ne ferește, să-i schimbe mobilierul fără ști­ința și acordul său. Altfel, o vreme măcar, rezul­tatele sale școlare ar putea să scadă. De asemenea, n-ar trebui să se îngrijoreze în cazul în care din camera copilului răzbat muzică sau sunete de jocuri pe calculator – el are nevoie de pauze destul de dese pentru a-și putea relua concentrarea maximă.

În adolescență

Fără îndoială, Racul a fost cel care a inspirat prototipul de „ado­les­cent timid”. Toată lumea cunoaște tipologia: roșește ușor, lasă privirea în jos, evită să fie privit, se bâl­bâie… pardon, aici Racul deviază de la portretul clasic, pe care tocmai l-am evocat. Racul NU se bâlbâie. În toată timiditatea sa, aceasta este arma care-l salvează. Faptul că nu se bâlbâie, ci știe să se se folosească de cuvinte în multe și măiestre forme. Este chiar un artist al vorbitului convingător. Vorbește fără agresivitate, de altfel rareori ridică tonul și, de multe ori, are o voce plăcută, de povestitor.

Dacă modul discret prin care încearcă să atra­gă atenția obiectului afecțiunii sale nu are efect și își dă seama că are nevoie de forme mai radicale de-a atrage atenția, va profita, de exemplu, de simțul său muzical (adesea pronunțat) și va intra într-o trupă, că pe scenă devii mai vizibil, nu-i așa? Am vorbit, desigur, despre băieții zodiei, fiindcă pentru fetele Rac, în schimb, viața de ado­lescentă nu prezintă asemenea probleme. Acestei tinere timiditatea îi vine bine, subliniindu-i farme­cul feminin. Îi place să fie populară, are acea capriciozitate feminină pe care i-o insuflă fazele Lunii și care-i face pe cei care-i fac curte să nu știe de unde să o apuce. Misiune cu atât mai pro­vocatoare, cu cât ea știe să-i țină la distanță, fără să devină nesuferită. Își exprimă nemulțumirea prin gesturi simple, un ridicat din umeri, o bo­sumflare, o lacrimă. Și nu face asta pentru că nu ar ști ce să spună, căci știe să folosească vorbele la fel de bine ca băieții zodiei. Aceasta este vârsta la care Racul începe să se se mobilizeze. Cu toată sensibilitatea, accentuată de vârstă sau în pofida acesteia. Asta se întâmplă deoarece popularitatea e mai importantă pentru Rac decât timiditatea, iar dacă reușește să o cucerească acum, restul vieții se va desfășura cu totul altfel decât dacă se lasă descurajat în adolescență și se refugiază într-un con de umbră.

Tânărul adult

Unul dintre clișeele care se vehiculează pe seama Racului este cum că ar fi influențabil. Dar cum și clișeele astea vin de undeva, hai să vedem despre ce este vorba, de fapt. Am văzut cât de importante sunt pentru el relațiile de familie și că, pe măsură ce crește, dorește să stabilească legături de tip familial și cu cei alături de care își petrece momente bune din viață, cum ar fi colegii de muncă. Iar cum cu toții ne dorim să avem relații de familie calde și sănătoase, așa și Racul își do­rește să creeze același tip de relații în viața lui socială și profesională. Din acest motiv, el perso­nalizează relațiile, nu îi tratează pe cei din jur cu indiferență, ci încearcă să și-i apropie. Îi vine greu să evolueze în situații în care raporturile cu cei din jur sunt neutre și încearcă să le dea o tentă mai caldă, mai umană. Faptul că face eforturi în sensul acesta nu îl face influențabil, pentru că, atunci când își propune să atingă un scop, este cât se poate de hotărât, își pune carapacea cea inexpug­nabilă și se avântă în luptă. După ce, evident, tatonează mai întâi terenul și face cei doi pași înapoi, care sunt de fapt meniți să-l propulseze înainte, după cum am văzut deja.

Una dintre problemele majore cu care se confruntă tânărul Rac constă în a găsi un echilibru convenabil între carieră și viața familială. Familia este sacrosanctă pentru Rac, dar ce te faci dacă reușești să creezi o a doua familie în jurul tău, în plan profesional? Cum le împaci? Prin firea sa, Racul este protector cu toți cei pe care-i percepe ca fiind „ai lui” și din această cauză îi vine greu să-și împartă timpul și afecțiunea între acești doi poli ai vieții sale. Ca să nu mai vorbim de familia de proveniență. Că dacă mama are nevoie de niște pantofi de casă comozi, pentru că i-a rătăcit pe cei vechi, Racul caută pe net cele mai confortabile încălțări și i le trimite în regim de urgență, chiar dacă în sala de ședințe îl așteaptă personaje importante.

Nevoia și capacitatea sa excepțională de-a se ocupa de ceilalți îi poate da bătăi de cap în tinerețe, mai ales în perioada în care este proaspăt căsătorit și are copii mici (nu poate rezista copiilor mici, mai ales alor săi), mai ales că, nu știu cum se face, tocmai în acest răstimp i se deschid niște uși către promovare. Aceasta este cea de-a doua mare provocare din viața Racului, care, dacă își împarte timpul și efortul cu înțelep­ciu­ne și nu are prin preajmă persoane care să-l critice constant, ci care-l susțin, le poate împăca pe ambele.

În floarea vârstei

Ajuns la maturitate, Racul cel timid în adolescență a rămas dacă nu timid, mă­car sensibil, doar că s-a obișnuit atât de bine să-și poarte carapacea, încât cei din jur de-abia dacă mai pot distinge mo­mentele sale de nesiguranță. E adevărat că și acestea devin tot mai puține, pe măsură ce Racul capătă experiență și își dă seama că poate duce mai multe. Iată de ce întâlnim un număr semnificativ de Raci în funcții publice, de exem­plu în primării sau în diplo­mație, deoarece sunt pricepuți mediatori, capabili să asculte și să simtă și intențiile din spatele cu­vintelor interlocutorilor săi. Dar latura sa fa­milistă extinsă asupra altora se poate manifesta și asupra persoanelor pe care le adăpostește în ho­telurile conduse de el și le hrănește în restaurante, în care mâncarea chiar are gust. Însușirile sale îi pot aduce renume în profesiile medicale, dată fiind înclinația sa naturală de a-i îngriji pe ceilalți, în timp ce în învățământ face același lucru cu mințile celor tineri, care-i trezesc în cea mai mare măsură tendințele protectoare.

Racii devin cu ușurință populari, alt dar care le-a fost pus în leagăn de stăpâna lor, Luna, iar această popularitate îi poate împinge către cariere în care să își asume responsabilități din ce în ce mai mari, mai ales în situația în care ajung să ocupe funcții publice. În această situație este im­portant să se asigure că au suficient timp să se odih­nească și să se refacă, altminteri pot avea ieșiri temperamentale din motive și în momente din cele mai nepotrivite, tocmai față de cei care rămân, în inima lor, oamenii cei mai dragi – cei din familie. Iar a-și pierde familia este un scenariu pe care niciun Rac adevărat nu-l poate depăși pe de-a-ntregul, dacă se întâmplă, mai ales dacă asta se întâmplă la mijlocul vieții. Din fericire însă, cei mai mulţi Raci găsesc resursele interioare de-a depăși asemenea momente de criză, în cazul în care acestea apar.

La vârsta senectuții

La fel ca zodia opusă, cea a Capricornului, și Racul descoperă pacea interioară la vârsta senio­ratului. Una dintre vocațiile incontestabile ale semnului este cea de bunic. E un bunic ca la carte, așezat, sfătos, mare meșter în a depăna basme sau de-a spune întâmplări cu tâlc din viața sa sau a altor membri ai familiei. Poveștile sale le pot deschide nepoților înțelegerea cu privire la ceea ce înseamnă apartenența la o familie, la destinul neamului din care fac parte, o înțelegere deosebit de valoroasă, mai ales în vremurile agitate și fragmentate pe care le trăim. Bunicul Rac nu știe doar să depene povești – legătura lui cu trecutul și cu familia l-au făcut să pună deoparte glonțul care i-a străbătut umărul, drept care a primit o medalie în cel de-al doilea război mondial… Împreună cu fotografia în care acest personaj prestigios a fost decorat. Nu lipsesc nici poveștile despre șotiile bunicului, la vremea la care avea aceeași vârstă pe care nepotul sau nepoata o are acum. Iar ca și când toate acestea nu ar fi de ajuns, bunicul Rac nu face parte dintre cei care se mulțu­mesc să comande pizza la telefon. O comandă cu drag dacă știe că nepoților le place, dar se apucă și el să gătească ceva, în casă, cu mâna lui. Chiar dacă cei mici spun la început că nu-i nevoie, că ei tot pizza o să mănânce, e foarte pro­babil ca din pizza să se mănânce doar ju­mătate, dar din mâncarea bunicului Rac să nu mai rămână niciun strop.

Afecțiunea unui bunic născut sub semnul Racului nu este, de cele mai multe ori, una demonstrativă. Se manifestă mai degrabă sub forma unei duioșii care răzbate din priviri, din zâmbet și din tonul cald al vocii. Ceea ce nu în­seam­nă, însă, că bunicul se lasă încălecat de cei mici (decât la propriu). Când vi­ne vorba despre reguli, gă­seș­te el o modalitate de-a le aplica fără ca cei mici să-și dea seama măcar că sunt pe­depsiți, așa în­cât am­bele părți termină prin a fi mulțumite.