Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

STAREA LUMII: Statele Unite, pe-un butoi cu pulbere

Proteste în Mineapolis (Foto: Shutterstock – 5)

• Cea mai mare putere a lumii trece printr-o criză istorică. Și printr-o deviere bizară de comportament. Tehnica de tip comunist a autocriticii e la mare trecere în America •

Donald Trump – cu familia, în buncăr

Protestele violente din fața Casei Albe i-au de­terminat pe agenții de securitate americani să-l mute pe președintele Donald Trump într-un buncăr securizat, cu tot cu soție și copil. Potrivit presei de peste Ocean, decizia a fost luată într-o noapte de la sfârșitul lunii mai, după ce protestatarii reușiseră să pătrundă pentru scurt timp în sediul Departa­mentului Trezoreriei, aflat la doi pași de Casa Albă. Câteva zile mai târziu, după ce informația a ajuns la urechile opiniei publice, Donald Trump a venit cu câteva precizări corective. Președintele ameri­can a declarat pentru „Fox News” că a mai ajuns în acel buncăr „de două ori și jumătate” și că acum a fost mai degrabă vorba de o inspectare. „Am fost acolo un interval foarte scurt de timp. A fost mai mult o inspectare”, a susținut Donald Trump.

Imaginile care au scos America în stradă

Cu sânge rece – imaginea care a stârnit haosul

Peste 40 de orașe americane au devenit scena unor proteste violente după ce George Floyd, un bărbat de cu­loare în vârstă de 46 de ani a fost ucis, pe 25 mai a.c., de un polițist alb, pe nume Dereck Chauvin. Polițistul l-a sufocat pe George Floyd, în ciuda pro­tes­telor acestuia, ținându-și ge­nun­chiul apăsat pe gâtul lui timp de opt minute și 46 de secunde, până când acesta a murit. Spre ghinionul polițistului, scena a fost filmată, iar înregistrarea video a devenit virală. Produs pe fondul crizei declanșate de pandemia cu coronavirus și al temerilor privind un iminent dezastru economic, incidentul – o crimă cu public – a aprins fi­tilul unei veritabile bombe. Oa­menii au ieșit în stradă cu miile pe tot cuprinsul Sta­telor Unite, pentru a protesta împotri­va rasimului. Mulți au demonstrat paș­nic, însă unii s-au dedat la fel de fel de violențe, de la spargerea și devalizarea magazinelor și până la incendierea unor mașini. Deși președintele Donald Trump a denunțat moartea „tristă și tragică” a lui George Floyd, el și-a urcat protestatarii în cap, subliniind în mod repetat că legea și ordinea trebuie menținute cu orice preț, pentru a evita căderea țării într-o stare de haos și anarhie. „LAW & ORDER!” a devenit sloganul liderului de la Casa Albă, pe care l-a trimis insistent pe Twitter.

Polițiști îngenuncheați, acuzați de manevră publicitară

Proteste în Atlanta

Protestele din SUA au fost atât de ample și violente, încât în zeci de ora­șe s-a declarat starea de urgență. Iar polițiștii au devenit „dușmanii popo­ru­lui”. Iadul a fost dezlănțuit chiar de unul dintre ei. Iată însă că mai mulți reprezentanți ai forțelor de ordine au făcut un gest care a uimit întreaga lu­me. Ei au dorit să-și arate solidaritatea față de protestatarii din New York în­genunchind alături de ei, în ropotele de aplauze ale manifestanților. Scena a fost filmată, făcând înconjurul mapamondului. Gestul nu este însă singular. În toate colțurile Statelor Unite, polițiștii au început să îngenuncheze în fața protestatarilor, într-un gest ce devine de operetă.

Unii nu cred că motivația polițiștilor îngenuncheați are de-a face cu solidaritatea și empatia, ci consideră că ges­tul reprezintă, mai degrabă, o cale ipocrită prin care încear­că să-și repare imaginea, o manevră publicitară, pentru a-i face să „dea bine” în ochii opiniei publice.

Democrații din Congres – 9 minute în genunchi

Nancy Pelosi și democrații din Congresul American țin un moment de reculegere

Dar nu doar polițiștii și protestatarii îngenunchează zilele acestea în Statele Unite. Moda a cuprins și lumea politică. Mai ales pe democrați, care speră, probabil, ca scandalul generat de uciderea lui George Floyd să-i ofere la alegerile prezidențiale din noiembrie un avantaj cât mai substanțial lui Joe Biden, care încearcă să-i ia locul lui Donald Trump la Casa Albă. Și iată cum, peste 20 de aleşi democrați, distanțați social ca la carte, purtându-și cuminți măștile la gură și a­vând-o în frunte pe preşedinta democrată a Came­rei Re­prezentanţilor, Nancy Pelosi, s-au reunit pentru a păstra 8 minute şi 46 de secunde de reculegere, în memoria lui George Floyd şi a altor americani de culoare „care şi-au pierdut viaţa în mod nedrept”. Democrații au prezentat apoi un proiect de reformă a poliţiei, numit „Justice and Policing Act”, care prevede, între altele, facilitarea urmăririi judiciare a poliţiştilor care comit acte de violenţă şi revi­zuirea modului în care ei sunt recrutați și formați.

Spălatul picioarelor

Nu este exclus ca povestea cu îngenuncheatul să nu fie decât începutul unui fenomen mult mai amplu. În data de 6 iunie, în Carolina de Nord, mai mulți participanți la manifestațiile antirasism, între care și câțiva polițiști, s-au apucat să spele pi­cioa­rele unor afro-americani, cerându-și astfel iertare pentru toți „anii de rasism” la care au fost supuși. Gestul, inspirat din povestea biblică a lui Iisus spălând picioarele ucenicilor săi, nu a fost unul spon­tan, ci a fost organizat de membrii unei biserici evanghelice din Carolina de Nord. Manifestanții au spus, de asemenea, rugăciuni, și au ținut cele 8 minute și 46 de secunde de reculegere, cât au durat chinurile lui George Floyd înainte de a muri.

Priyanka Chopra și cremele de albit

Fosta Miss World. Priyanka Chopra (Foto: Agerpres)

Fosta Miss World, Priyanka Chopra, este una dintre cele mai cunoscute actrițe indiene, ea fiind o figură binecunoscută la Hollywood. Frumoasa indiancă, devenită în urmă cu doi ani soția cele­brului cântăreț Nick Jonas, a reacționat prompt la veștile privind uciderea lui George Floyd. La finele lui mai, ea a postat pe rețelele sociale un mesaj în care cerea imperativ ca rasismul să ia sfârșit. „Încetați acest război rasial aici, în Statele Unite, și în întreaga lume. Indiferent unde trăiește și care sunt circumstanțele, NIMENI nu trebuie să moară, mai ales de mâinile altuia, din cauza culorii pielii sale”, a scris ea pe in­ternet. Surpriză, însă! În loc să fie aclamată pen­tru atitudinea ei împo­triva rasismului, Priyan­ka Chopra a fost acuzată de ipocrizie. Cu ani în urmă, alături de alți ac­tori indieni, promovaseră insistent creme menite să albească pielea, consi­de­rând că tenul mai des­chis la culoare e mai atră­gă­tor. „Mulțumesc că vor­bești în favoarea vieții negrilor. Dar poate ai putea să încetezi să mai promovezi creme de al­bire a pielii”, i-a scris cineva pe Instagram. Acu­­zațiile care i se aduc frumoasei actrițe nu se opresc însă la promovarea unor produse cosmetice. Internauții i-au mai repro­șat că a tăcut mâlc pe tema problemelor rasiale din India și că în 2008 a jucat într-un film numit „Fashion”, în care se arăta rușinată că a întreținut relații sexuale cu un negru.

„Pe aripile vântului”, retras de pe ecrane

Unul dintre cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei mondiale, „Pe aripile vântului”, a nimerit și el în mijlocul uriașului scandal generat de uciderea lui George Floyd. Pelicula, care a primit nu mai puțin de opt premii Oscar şi a înre­gistrat cele mai mari încasări din istoria cine­matografiei, a fost retrasă de pe platforma HBO, sub acuzația de instrument eficient al revizionis­mului sudist. S-a spus, de pildă, că sclavii din film sunt prezentați în mod nerealist, ca și când ar fi fost tratați de bogătașii sudiști drept oameni respectați, veseli și mulțumiți de soarta lor. „Filmul a avut parte de cele mai mari talente ale Hollywood-ului de la acea vreme, care au conlucrat pentru a sen­timentaliza o istorie care nu a existat nicio­dată”, a afirmat cunoscutul scenarist de culoare John Ridley, care a cerut în mod public înlăturarea peli­culei „Pe aripile vântului” de pe platforma HBO Max. Lucru care, pe 9 iunie, s-a și întâmplat… Și ca nebunia să fie completă, reprezentanții HBO și-au cerut scuze, făcându-și o aspră autocritică: „Am simțit că a menține acest film, fără vreo explicație sau denunțare a ceea ce reprezintă cu adevărat, ar fi un gest iresponsabil”, a declarat un purtător de cuvânt. „Filmul va reveni, însă nu oricum, ci cu o prezentare a contextului istoric în care a fost pro­dus și cu o denunțare a aspectelor considerate nelalocul lor”. Din fericire pentru obrazul Ame­ricii, gestul HBO Max a dezlănțuit un val de indig­nare pe rețelele sociale și în presa scri­să. Protes­tatarii și-au reamintit, între altele, că „Pe aripile vântului” a obținut primul Oscar pentru un actor de culoare. Și că pelicula, clasată de „The Ameri­can Film Institute” pe locul al patrulea între cele mai bune filme americane din toate timpurile, a fost totodată prima producție în care un actor alb, în persoana lui Clark Gable, a amenințat cu demi­sia dacă în timpul filmărilor nu este eliminată penibila regulă a toaletelor segregate.

Chiar a doua zi după retragerea lungme­trajului de pe platforma HBO Max, minunatul film american a urcat pe primul loc în Topul Ama­zon al celor mai bine vândute filme şi pro­grame de televiziune din lume.

La fel ca la comuniști: cad statui!

Proteste în Chicago

Furia populară iscată în Statele Unite după moartea lui George Floyd s-a îndreptat și împo­triva unor statui. La Boston a fost decapitată o statuie a exploratorului italian Cristofor Co­lumb… Descoperitorul Ame­ricii a căzut în diz­grație, el fiind privit drept unul dintre autorii genoci­dului amerin­dienilor.

Preşedinta Camerei Re­prezentanţilor Nancy Pelosi a dorit, la rândul ei, să dă­râme mai multe statui din­tr-o singură lovitură. Ea a cerut în 10 iunie Congre­sului să adopte imediat mă­suri pentru a elimina din Capitoliul Statelor Unite 11 statui reprezentând lideri şi soldaţi ai forţelor confede­rate din perioada războiului civil. „Statuile lor aduc un omagiu urii, nu reprezintă o moştenire. Ele trebuie înlă­turate”, a scris Pelosi într-o scrisoare oficială, citată de Reuters.

Însă nu doar în Statele Unite cad statuile anatemizate drept simboluri ale unui trecut sclavagist şi rasist. În orașul belgian Anvers a fost mâzgălită cu graffiti o statuie care-l înfățișa pe regele Leopold al II-lea, pe seama căruia este pusă uciderea în masă a 10 milioane de con­golezi. Ulterior, autoritățile au decis să înlăture statuia, pentru a o pune la adăpost. Un purtător de cuvânt al primăriei din Anvers a susținut că statuia ar fi urmat să fie mutată oricum, ca parte a unor planuri de renovare a pieței, dar că „vanda­lizarea severă de săptămâna trecută” a grăbit deci­zia autorităților de a o preda unui muzeu local.

În Londra a fost înlăturată statuia comer­ciantului de sclavi din secolul al 18-lea, Robert Milligan. Protestele au cuprins și orașul englez Bristol, unde statuia comerciantului de sclavi Ed­ward Colson, din secolul al 17-lea, a fost înlăturată de protestatari și aruncată în apă. În același timp, autoritățile din Marea Britanie au anunțat că vor înlătura din proprie inițiativă o statuie din portul Poole, care-l înfățișează pe Robert Baden-Powell, bărbatul care a fondat mișcarea cercetașilor, întrucât poliția se teme că aceasta figurează pe „o listă de atac” și dorește să o ducă într-un loc sigur…

În Franța, lucrurile au decurs oarecum pe dos. O statuie reprezentând un sclav negru, care se afla într-un parc din orașul francez Pau, a fost vanda­lizată cu vopsea albă. În apropierea statuii se afla inscripţia „White Lives Matter” („Viețile albilor contează”), aflată în opoziţie cu sloganul „Black Lives Matter” („Viețile negrilor contează”) al mişcării antirasiste din SUA.

Companiile Reddit și Adidas s-au pus pe angajat negri

Polițiști îngenuncheați

Cazul George Floyd și-a lăsat amprenta și asupra unor companii de renume. Cofondatorul companiei Reddit, Alexis Kerry Ohanian, a lăsat pe toată lumea cu gura căscată, anunțând că a decis să plece de la conducerea firmei, pentru a-i lăsa locul unei persoane de culoare. El a precizat că a luat această hotărâre după ce s-a consultat cu soția lui, celebra jucătoare de tenis Serena Williams, care este la rândul ei afro-americană.

Presa internațională a anunțat că locul lui Alexis Kerry Ohanian a fost preluat de investitorul de culoare Michael Seibel. Scandalul din SUA i-a zgâlțâit și pe germanii de la Adidas. Aceștia au promis să investească nu mai puțin de 20 de mili­oane de dolari în comunitatea de culoare din Sta­tele Unite și să se asigure că cel puțin 30% dintre toate noile locuri de muncă pe care le vor asigura în SUA vor fi ocupate de afro-americani sau latino-americani.

Până și definiția din dicționar a rasismului se va schimba

Se pare că scandalul legat de uciderea lui George Floyd nu provoacă doar schimbări politice, sociale, economice și culturale, ci și lingvistice. Dicționarul american de referință, Merriam-Web­ster, va schimba însăși definiția cuvântului „ra­sism”. Contactat de jurnaliștii de la AFP, Peter Sokolowski, managerul editorial al Merriam-Webster, a confirmat că definiția termenului „ra­sism” va fi modificată. În plus, un reprezentant al Merriam-Webster a transmis într-un mesaj publicat de Universitatea Drake:”Ne cerem scuze pentru daunele pe care le-am provocat neacţionând mai devreme”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian