NELU TĂTARU (Ministrul Sănătății din România): „Noi, medicii, suntem în slujba poporului român”

L-am remarcat cu toții încă din luna martie, când pandemia de Coro­na­virus scăpase în Europa de sub control și făcea deja sute de victime. Un om preo­cu­pat de sănătatea românilor, prezent mereu în vâl­toarea evenimentelor, în linia întâi a „războiului” cu un inamic invizibil, ce risca să cuprindă întreaga țară. Profesionist și eficient, Nelu Tătaru este, de departe, primul ministru al Sănătății din toate guvernele postdecembriste perindate la cârma țării, căruia i se poate atribui zicala „Omul po­trivit la locul potrivit”. Ne-am dorit să-l cunoaș­tem mai bine și să-l facem cu­noscut cititorilor noștri din țară și din străi­nătate, pentru că Ro­mânia are nevoie de oameni ca el. Și nu doar în momente de criză!

„Eram de-al lor. Trebuia să dau un exemplu”

– România n-a avut niciodată un ministru al Sănătății care să-și exercite așa de convingător funcția. Implicarea dvs. în lupta cu pandemia a fost exemplară. Am fost impresionați atât de pu­terea dvs. de muncă, de profesionalism și de efi­ciență, cât și de modestia și omenia care nu v-au părăsit nicio clipă. Care este secretul perfor­manțelor dvs.?

– Desigur, nimeni nu era pregătit să facă față unei pandemii, fapt care s-a văzut la nivel mondial, nu numai la noi! Dar asta nu înseamnă că trebuia să ne ascundem de frică în casă! Încă de pe 23 ia­nuarie, la Ministerul Sănătăţii s-a instituit un grup de lucru pentru monitorizarea şi managementul posibilelor infecţii cu Coronavirus (pe care îl coordonam), format din spe­cia­lişti ai Ministerului Să­nătăţii, ai Insti­tu­tului Național de Boli Infec­țioase „Prof. Dr. Matei Balș” şi ai Mi­nis­terului de In­terne. O perioadă am pre­gătit, din punct de ve­dere logistic, o eventuală infecţie cu Coronavirus. Ur­măream cu atenție tot ce se întâmplă în China și în sud-estul Asiei şi pregăteam mecanismele, pro­to­coalele şi procedurile pe care urma să le aplicăm, dacă și România ar fi urmat să fie afectată de epidemie. În 26 februarie am avut primul caz, dacă vă amintiți. Am început rapid gestionarea fiecărui caz în parte, dar am ajuns rapid la scenariul 3 şi chiar am trecut la scenariul 4, în care erau peste 2000 de cazuri! În acest timp, apăruse deja „feno­menul Suceava”, numită „Lombardia României”, moment în care am decis să plec la fața locului, pe teren, la Spitalul Județean Suceava, o zonă critică scăpată efectiv de sub control… Ce-a urmat știți de la televizor. Am plecat ca secretar de stat, încercând să gestionez criza, să rezolv problemele, să pregătesc spitalele din zonă care puteau suporta patologia, cum erau cele din Rădăuţi şi Fălticeni. Am stabilit tot atunci că Spitalul Judeţean Suceava, care mai avea doar 10-15% din personal, va fi numit spital pentru patologie Covid, din cauza numărului mare de cazuri internate. La trei zile am fost solicitat să revin la Bucureşti, pentru a fi numit ministru, lucru pe care nu îl anticipase nimeni, iar eu, nici atât! În următoarea săptămână, după ce numisem un mana­ger interimar acolo, am fost din nou la Su­ceava, pentru a institui un management militar – situaţia de­păşise chiar și cele mai pesimiste scenarii! Acum, când privesc în urmă, îmi dau seama că am fost copleșit nu atât de responsa­bilitatea pe care o implică demnitatea de ministru, ci de situația sanitară ce urma, în mod clar, să afecteze întreaga Românie, care în acele momente nu putea fi anti­cipată nici ca proporție, nici ca număr de victime! Și asta, cu atât mai mult cu cât sis­temul sanitar românesc nu era deloc pregătit să facă față unei asemenea provocări, pentru că stocurile de echipament de protecție erau aproa­pe inexistente, ceea ce ne-a dat mari bătăi de cap…

– Demersul dvs. în confrun­tarea cu pandemia v-a creat ima­ginea unui luptător de linia întâi. Ce v-a mânat în luptă?

– În primul rând, profesio­na­lis­mul. Sunt medic chirurg de profesie, am lucrat în provincie şi eram unul dintre cei care se luptau de mult pe baricade pentru dotarea spitalelor. Am decis să plec la Suceava fiind aproape convins că cifrele și „ima­gi­nea” pe care le aveam noi, la mi­nister, nu sunt con­forme cu realitatea din teren, lucru ce mi s-a confirmat la fața locului… Am găsit un corp me­dical debusolat, fără apărare, fără medi­camente, fără echi­pamente de pro­tec­ţie, fără materiale sanitare, cadre medicale dezorientate, care solicitau testări ca să știe la ce pericole îi expun pe cei de acasă și pe pacienții internați… Am considerat că trebuie să fiu acolo; fiind unul dintre ai lor, trebuia să dau un exemplu! Și cred că a fost un semnal important pentru personalul medical! După ce am asigurat spitalul cu materiale de protecție și zone de triaj, oamenii au căpătat încredere, nu s-au simțit părăsiți în momente de cumpănă. Același model l-am aplicat apoi şi la alte spitale din ţară: Arad, Deva, Focşani, Galaţi… Și vreau să înțelegeți că nu neapărat puterea exemplului, ci implicarea trebuia să fie pe primul plan, mai ales pentru starea lor sufletească! Recăpătarea încrederii cred că a fost acel „clic” care a făcut ca întregul corp me­dical să se poată adapta, chiar și în condițiile precare existente în spitale, în acele momente. Eu știam bine cum mi-am desfăşurat activitatea în acest sistem medical, timp de 30 de ani, știam că nu e plăcut pentru un medic să n-aibă cu ce să-și tra­teze pacienții ori să nu se poată feri de îmbol­năvire, pentru că nu are cu ce să se protejeze… Poate că acum s-au văzut mai clar ca oricând lip­surile din sistemul sanitar românesc, dar trebuia să facem faţă, fiindcă noi, medicii, suntem responsa­bili de sănătatea poporului român! Iar dacă noi dezertam sau clacam primii, atunci găsesc că eşe­cul era aproape…

„Vorba bună face parte din succesul terapeutic”

– Vă bucurați de o popularitate uriașă, dar puțini știu cine sunteți cu adevărat. Ce făceați înainte ca pandemia să vă scoată în fața frontului? De unde ați venit?

– Când am fost numit secretar de stat, eram medic chirurg în Huşi, un oraş din judeţul Vaslui, cu 25.000 locuitori și cu o populaţie arondată de circa 100.000 de locuitori. Eram în sala de operație când am fost anunţat că s-a publicat în Monitorul Oficial numirea mea. Am venit la Ministerul Să­nătății, am lucrat ca secretar de stat două luni, apoi, după cum ştiţi, am fost numit ministru. Însă activi­tatea medicală rămâne acolo, în sufletul meu, şi poate tocmai acest lucru m-a făcut să fiu alături de colegii mei de breaslă în toată această perioadă deosebit de dificilă.

– În aparițiile de la televizor, discursul dvs. este, cel mai adesea, utilitar, exact. Cu toate astea, apare mereu și o nuanță de participare afectivă la lucrurile pe care le relatați. Să fie în cauză proverbiala blândețe moldovenească?

– O fi și un fir de blândețe moldovenească, dar în cazul meu, cred că mai degrabă e vorba de natura profesiei pe care o fac. Tot timpul m-am bazat pe anumite principii în munca mea. Nu poţi face o meserie în care lucrezi cu oameni fără să empatizezi cu ei, fără să le înţelegi vulnerabilitatea, teama și suferințele, mai ales atunci când se confruntă cu boli grele. Majoritatea celor care vin la medic au necazuri, nu bucurii. Vă spun din experiență că într-o operaţie uşoară sau medie, 50% din succes e asigurat de o vorbă bună, iar într-o operație grea, măcar 20%. Dar „vorba bună” face parte din procesul terapeutic și înseamnă mult în recuperare, în vindecare. Dacă nu-i dai încredere pacientului, dacă nu-i injectezi puțin optimism, șansele lui să se facă bine scad considerabil, pentru că psihicul uman este un factor extrem de im­portant în recăpătarea sănătății. Bolnavii au mare nevoie de încurajare. Întregul personal din sistemul sanitar ar trebui să știe că fără un strop de omenie, fără empatie față de bolnav, nu poţi să-ţi faci meseria!

„Orice responsabilitate implică și sacrificii, iar familia mea a înțeles foarte bine acest lucru”

– Cele trei luni de luptă cu pandemia ne-au părut multora o veșnicie. Dvs. cum ați rezistat la presiunea uriașă care v-a înconjurat permanent? Nu v-a fost teamă? Sau poate aveți o rețetă bună de împrumutat…

– Am avut parte de multă înţelegere din partea fa­miliei, mai ales că situația specială pe care o tra­ver­sam o impunea. Nu poți rezolva o problemă dacă n-o cunoşti din interior. Nu poţi sta în mi­nister, să vezi „de sus” fel de fel de raportări… şi apoi să-ţi dai seama că nu sunt conforme cu rea­litatea. Au fost zile, săptămâni la rând, în care m-am concentrat efectiv pe ceea ce aveam de făcut, iar discuțiile telefonice cu soția și copiii au fost destul de rare, seara târziu, sau dimineaţa devreme, chiar dacă mă gândeam tot timpul la ei cu drag. Orice responsabilitate implică și sacrificii, iar familia mea a înțeles foarte bine acest lucru. Au fost câteva luni aglomerate, care nu mi-au dat timp să mă gândesc la altceva, trebuia să fiu mereu pe fază, să analizez continuu evoluția pandemiei, să anticipez unde situaţia poate scăpa de sub control, ca să putem interveni la timp. După numirea în postul de ministru, familia mea a rămas în Huși. I-am revăzut pentru prima dată abia după cinci săptămâni. Esen­țial este că m-au înţeles, m-au spijinit și le sunt re­cunoscător pentru acest lucru. A fost o perioadă dificilă, dar ce a fost mai greu a trecut…

„Dăruirea personalului medical a fost minunată”

– Când v-a fost cel mai greu în lupta cu pan­demia?

– La început, când numărul cazurilor de in­fec­tări creștea vertiginos, iar corpul medical era dezo­rien­tat și fragil. Știam că medicii sunt cei care tre­buie să remonteze situaţia. Când am văzut că unii demisionau, unii se pensionau, alții nu ştiau dacă sunt sau nu infectaţi și stăteau în autoizolare, de­parte de familie… mi-am dat seama ce e în su­fle­tul lor. Momentul cel mai dificil a fost la Su­ceava, unde a trebuit să luăm decizii radicale, ca să nu scăpăm situația de sub control. Cotitura a fost un exemplu bun pentru următoarele oraşe cu multe ca­zuri, iar pentru mine, ca secretar de stat și apoi ca ministru, un reper clar de „AȘA NU”! Și atunci, am învățat din propriile greșeli: am prins din timp celelalte focare, am gestionat situația şi, după cum puteţi observa astăzi, situația e sub control.

– A existat și ceva frumos în bătălia dvs.?

– Dăruirea personalului medical a fost minu­nată. Atitudinea cu care a intrat în lupta cu un inamic necunoscut. Să nu uităm că în joc era chiar viața acestor oameni! M-am bucurat să văd cum sunt primit între ei, oriunde în țară. Fie că eram în corpul de triaj sau în Unitatea de Primiri Urgenţe, le puteam citi în priviri optimismul, chiar dacă si­tuația nu era deloc roz. Faptul că, deodată, nu s-au mai simţit singuri, că-ţi zâmbeau, că-ți strângeau mâinile, era foarte emoționant. După ce plecam, ve­deam că acolo se întâmplă lucruri bune şi totul intră pe făgaşul normal… Acelea au fost momentele cele mai frumoase din această mare tragedie!

– Cum se explică locul bun al României pe plan internațional, în lupta cu pandemia? Am plecat în această luptă cu mâinile goale…

– Am plecat fără resurse, ce-i drept, dar am ple­cat din timp, cu restricții de circulație și mă­suri epidemiologice clare, care au limitat răs­pândirea virusului. Am instituit încă de la început izolarea la domiciliu și carantina pentru cetățenii români veniți din zonele de risc – o decizie sal­vatoare! Direcţia de Sănătate Publică a început anchetele epidemiologice mai greu, dar am co­rectat din mers toate aceste neajunsuri. Aș putea spune că măsurile de precauţie instituite devreme ne-au ajutat să nu avem o mortalitate ridicată. Sper ca lucrurile să rămână așa, pentru că numărul de noi cazuri e destul de ridicat în prezent, din cauza măsurilor de relaxare.

„Peste 90% dintre români au respectat cu strictețe regulile impuse, ceea ce e impresionant”

– Cum apreciați eforturile medicilor români din această perioadă?

– Eforturile profesioniştilor din domeniul medical au fost exemplare şi le mulţumesc din suflet pentru acest lucu. Chiar dacă la început erau derutaţi şi fragili, au devenit adevărate modele de implicare. Mi-a plăcut și faptul că au fost omagiați public, în nenumărate rânduri, de către populație, ceea ce mă face să cred că revenim la normalitate în societatea românească. Lumea și-a dat seama de sacrificiile pe care le fac acești oameni. Să nu uităm că au existat și victime din rândul lor în acest război, deci, din punctul meu de vedere, sunt ade­vărați eroi!

– Dar atitudinea românilor față în fa­ță cu pandemia cum vi s-a părut?

– Am spus-o de multe ori: peste 90% dintre români au res­pectat cu stricteţe re­gulile impuse, ceea ce e impresionant! E greu, după 30 de ani de la revoluţie, să rezişti două luni în casă, pe stare de ur­genţă… Cert e că populația a con­şti­en­tizat că trecem prin­tr-o perioadă deo­sebit de periculoasă, iar exemplele din ce­lelalte state, cu dra­matismul lor, au fă­cut ca românii să res­pecte regulile, iar spiritul civic a fost cel care a primat. De­sigur, au existat şi contestatari, după două luni a început să iasă la suprafaţă un curent antipan­demie, dar, în general, n-au fost mari probleme… Sunt foarte mulţumit de atitudinea populaţiei. Dacă observaţi, şi acum pe stradă sunt oameni care încă mai poartă măşti, deşi noi le-am impus doar în spaţiile închise, unde pericolul infectării e mai mare. Dar unele precauţii au rămas şi cred că e foarte bine ca lumea să se protejeze în continuare, pentru că pericolul încă nu a trecut.

– Pentru dvs., trecerea de la starea de urgență la starea de alertă a schimbat ceva? V-ați mai relaxat puțin?

– Nu m-am relaxat deloc, pentru că avem și acum peste 250-300 de cazuri noi aproape în fie­care zi! Însă experienţa stării de urgenţă m-a în­vățat ce am de făcut în starea de alertă. Având ex­perienţa protocoalelor și procedurilor din starea de urgenţă, putem gestiona mai ușor starea de alertă, deși încă nu putem să ne relaxăm total. E prematur și total neindicat acest lucru! Graficele încă sunt sub forma „dinților de fierăstrău”, nu e o pantă des­cendentă clară!

– Când credeți că se va termina bătălia? Să ne aşteptăm la un al doilea val?

– Vom convieţui o bună perioadă de timp cu Coronavirusul (vara aceasta, sigur!), va mai fi și transmitere comunitară – limitată, sperăm noi. În funcţie de procentul de imunizare a populației și de ce se întâmplă în anumite focare din afara gra­niţelor țării (pentru că e perioada concediilor!), vom vedea dacă vom avea de-a face cu un eventual val doi. Nu rămâne decât ca noi să fim pregătiţi. Pregătim deja spitalele – atât în dotări, cât şi în instruirea personalului medical, am umplut în acest timp și depozitele de materiale de protecție, ca să nu mai fim „luaţi prin surprindere”. Acum ne cu­noaș­tem destul de bine inamicul, chiar dacă încă nu avem la îndemână o armă eficientă împotriva lui, şi ar trebui să putem gestiona inclusiv un al doi­lea val de infectări, indiferent dacă e de o am­ploare mai mică sau mai mare.

„Fericirea e alcătuită din lucruri mărunte, pe care le apreciezi doar după ce le-ai pierdut”

– Ca ministru al Sănătății, la ce proiecte le­gislative îndrăznețe visați?

– Sper ca în urma votului populaţiei să putem ajunge la pârghiile Parlamentului şi ale adminis­traţiilor locale, ca să gestionăm atât managementul local, cât şi legislaţia ciuntită de interese în ultima vreme. Iar ca reformă urgentă, vă dau drept exem­plu Legea Sănătăţii. În ultimii 14 ani, actuala lege a suferit pes­te 1000 de modificări, încât nu mai ştii ce conținea legea ini­ţia­lă. Avem de 14 ani o lege care ține progresul în loc. Eu cred că e timpul să privim un pic în vii­tor, să ne modernizăm, să pu­nem la punct sistemele in­for­ma­tice, să asigurăm cele mai efi­cien­te tratamente și cele mai bu­ne dotări, să pregătim medicii și personalul auxiliar pentru cele mai moderne tehnici de di­ag­nostic și tratament. M-am gân­dit mult la tot ceea ce im­plică o nouă legislație în să­nă­tate, de la factorii decizionali din unitățile spitalicești și din sectorul far­maceutic, până la în­văţământul medical. Am stabilit un termen de 10 luni pentru o analiză com­plexă a întregului sistem sanitar românesc, ca să putem prezenta apoi o pro­pu­nere legislativă ca­re să însemne în­tr-adevăr o re­for­mă în sănă­tate.

– Domnule ministru, dar pe plan personal la ce reformă visați? Cum arată, în imaginația dvs., o zi fericită? Unde se va petrece și când?

– Sincer vă spun că acum nu mă gândesc la acest lucru. Războiul nu s-a sfârșit. Sper să ieşim odată din pandemie și să revenim la normalitate. Atunci când voi vedea că numărul de cazuri scade constant, că nu vom mai avea deloc decese, că nu mai sunt pacienți cu Covid-19 în terapie intensivă, pentru mine aceea va fi o zi fericită. Apoi, voi avea timp să-mi petrec și eu câteva zile cu cei dragi, să-mi iau o vreme de răgaz la malul mării sau în desișul pădurii, departe de zgomote, agitație, stres, dar mai ales de telefon! Se spune că fericirea e cons­truită din lucruri mărunte. Lu­cruri mărunte pe care ajungi să le a­pre­ciezi abia după ce le-ai pierdut!…

Foto: OCTAV GANEA (2), AGERPRES (4)