Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Balul și spitalul

„Ori la bal, ori la spital!”, așa zicea o vorbă care circula, în anii ’90, prin cartier. O ziceau cu năduf împătimiţii de „aparate”, jocurile electronice care adu­se­seră în orașul meu, lovit de șomaj, după „Revoluție”, nu doar iluzia îmbogățirii peste noapte, ci și pe cea a unei a­ven­­turi. Cu bani de două beri puteai juca o seară în­treagă, dacă pariai chibzuit și nu puneai totul pe o singură mână de cărți. Dar, cel mai ade­sea, seara se încheia cu oameni pa­riind pe tot ce mai aveau prin buzunar, pe un ultim joc: „Ori la bal, ori la spi­tal!”.

După zeci de ani de comunism, în care mediocritatea ajunsese aproape o calitate, și după alți 30 de ani de plutire în incertitudinile tranziției, România pa­re să își fi descoperit vocația pentru extreme. Orice dezbatere, cât de neîn­sem­nată, mai ales dacă se duce pe In­ter­net, împarte automat lumea în două ta­bere, diametral opuse. Cu cât dezbaterea se lungește, cu atât tonul devine mai ri­dicat, mai agresiv. În tot acest vacarm de nedescris, în care toată lumea e expertă azi în criminalistică, mâine în ecosis­teme, poimâine în economie și răspoi­mâi­ne în virusologie, vocile ponderate, echi­librate, ba, din păcate, și vocile ade­văraților specialiști, nu se mai aud. Nu există (ca în vorba împătimiților de „apa­rate”) decât două variante: balul și spitalul.

Așa pare și România, acum, după ce a sărit din dureroasa izolare de la începu­tul pandemiei, direct în valurile Mării Ne­gre, la buluceală, fără să mai încerce, barem cu degetul, „apele” în care ne scăldăm. Ca și cum restricțiile impuse de pan­demia de COVID-19 ar fi fost un sim­plu exercițiu de alertă sau o vacanță mai lungă (plătită integral pentru bu­getari!) petrecută în fața televizorului, prilej să vezi toate serialele Netflix și HBO. Minima prudență, calea de mijloc, pare să fi ieșit cu totul din mentalul co­lectiv al lumii noastre. Nu mai avem du­bii, le știm pe toate, tot ce contravine opi­niei noastre ține ba de vreo cons­pi­rație mondială, ba e susceptibil de „mari interese”, ba e încadrat ca retrograd, de­pășit de mersul vremurilor. Se vorbește mult și tare, se dă cu pumnul în masă ori în tastatură și nu se mai ascultă părerea celuilalt. Multă autosuficiență și prea puțină empatie.

Și, de fapt, nu e vorba doar de Ro­mâ­nia, și în niciun caz doar de situația punc­tuală a pandemiei, ci de lumea în­treagă. O societate tot mai polarizată, în care fiecare extremă se legitimează pe exagerările celeilalte extreme și în care centrul s-a pierdut de mult. Faptul că nici America, cu pragmatismul ei proverbial, nu mai găsește o cale de mijloc și ajunge la ieșitul cu pușca pe stradă ori la dă­râ­marea de statui, ne dă deja direcția spre care ne îndreptăm. Poate, totuși, măcar în ultimul ceas, între bal și spital, vom da peste o bibliotecă sau un teatru. Dacă și când s-or deschide…

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian