ADEL ȘTEF (Primarul comunei Brănișca, jud. Hunedoara) – „Pentru situația în care ne aflăm, nu doar politica e de vină, ci și administrația”

PRIMARII NOȘTRI

Aflată la doar 20 km depărtare de Deva, pe malul drept al râului Mureș, la poa­lele Munților Hălmagiu, comuna Bră­niș­ca e așezată într-un paradis natural. Cele nouă sate care o alcătuiesc sunt risipite, unele pe culmi, al­tele pe văi înguste, pline de păduri, cu un po­ten­țial turistic excepțional. Actualul primar, Adel Ștef, încearcă de patru ani să pună cât de cât în ordine treburile comunei, după ce, în toți anii anteriori, din 1990 încoace, interesele personale ale foștilor edili au fost prioritare, în detrimentul celor ale comunității.

Pilot de avioane de mici dimensiuni, cu 9800 de ore de zbor la activ, Adel Ștef a candidat la pos­tul de primar ca urmare a insistențelor sătenilor. Cu două zile înainte de întâlnirea noastră, comuna Brănișca se confruntase cu o rupere de nori de proporții, ce a provocat numeroase pagube. Despre cum stă, inclusiv în calea apelor, un om ce-a stat o viață pe calea aerului, veți afla din interviul ce urmează.

„Ca pilot, am încheiat cu bine toate misiunile. Asta fac și ca primar”

– Domnule primar, cum s-a-ntâmplat să re­nunțați la aviație, pentru a „pilota” destinele unei comune?

– Întâi de toate, trebuie spus că eu sunt fiu al acestei comune, iar ceea ce vedeam că se întâmplă aici, de la Revoluție încoace, nu avea cum să-mi placă sau să mă mulțumească. Politică fac doar din 2011, de când m-am pensionat. În 2014 au venit la mine oamenii din sat, să mă roage să candidez, să facem ceva, să scoatem co­muna din stagnarea în ca­re intrase de prea mult timp. Când am venit, am găsit o țesătură întreagă de nepo­tisme, fini, nași, cumnate, ca­re au făcut tot ce-au putut să-mi tempereze avântul, mai ales în consiliul local, un­de am doi foști primari, un viceprimar și o singură fe­me­ie, cumnata fostului pri­mar…

– Să înțeleg că lucrați cu o echipă ostilă?

– Nu neapărat. În pri­mă­rie, sunt doar șapte angajați. Cred că trebuie să ştii să-ţi alegi oamenii, să-i pui pe fiecare în locul în care poate da cel mai bun randament. În aviație, am învățat că trebuie să te bazezi mereu pe oamenii din echipa ta. În administrație, însă, e greu să-i faci să înţeleagă această disciplină, iar dacă oamenii nu pricep, dacă nu eşti puţin diplomat, rişti să-i pierzi. Dar eu am un principiu după care m-am ghidat mereu: dacă plec din punctul A spre punctul B, chiar dacă întâlnesc mulţi câini care latră, îmi văd de drum, până ajung unde trebuie. Nu mă enervez, nu înjur, nu vorbesc urât, nu zbier, aşa că, orice au fă­cut, n-am băgat în seamă şi mi-am văzut de drum. Nu cedez, stau, analizez, gân­desc, până gă­sesc o soluție. Ca pilot activ, am încheiat cu bine toate misiunile care mi-au fost încredințate și asta fac și acum, ca primar.

– Ați fost nevoit să amânați întâlnirea noastră din cauza inundațiilor ce au afectat, și de această dată, comuna Brănișca. Cât de gravă e situația?

– Din fericire, pagubele nu sunt foarte mari și nici nu a fost vorba de pierderi de vieți omenești, mulțumim lui Dumnezeu, cu ani în urmă, în situații meteo similare, am avut parte și de așa ceva! Însă, în 2008, am fost incluși într-un proiect național de sistematizare a cursului râurilor. Deși s-a întrerupt la un moment dat, în 2016, am avut șansa de la Dumnezeu ca lucrările să fie reluate. Întreaga investiție a fost suportată de cei de la Apele Române. Noi, ca administrație locală, nu eram implicați în nici un fel, dar i-am sprijinit cu tot ce-a fost nevoie. Și, chiar după ce s-a terminat fi­nanțarea, au mai continuat lucrările pe Valea Ro­vinei, vale care crea multe probleme, în localitatea Târnăviţa. Vara, apa asta e doar un firicel, dar, o dată la câțiva ani, se umple de torenții care vin de pe dealuri și care adună apă de pe 200-300 hectare de teren. Pe vremuri, apa asta lua tot ce-ntâlnea în cale. Prin proiectul de care vă spuneam, valea a fost adâncită la 3,5 metri, cu o deschidere de patru metri, cu patru poduri mari. Lucrarea s-a dovedit inspi­rată: datorită ei, pagubele sunt diminuate simțitor, deși ne confruntăm cu ploi atât de puternice. In­vestiția a meritat toți banii.

„Închiriem pășunile unor fermieri din zonă, care au peste 3600 de oi”

– Să rămânem la bani. Cum vă descurcați cu bugetul local?

– În bugetul local, veniturile sunt foarte mici, mă descurc pe bugetul alocat de guvern. Avem o firmă de construcții ce-și desfășoară activitatea în comună, ceea ce ne e de mare ajutor, că ne asigură cel mai mare venit la bugetul local. De la localnici, colectarea impozitelor și taxelor e greoaie, popu­lația e îmbătrânită, dar oamenii sunt conştiincioși, atât cât pot. Alte venituri avem din închirieri şi concesiuni de terenuri, către cei cinci fermieri din zonă. La un loc, au peste 3600 de oi și mă bucur că fermierilor le sunt de folos pășunile comunei. Mai avem două pen­siuni agrotu­ristice în funcțiune și încă trei în construcție.

– Cu absorbția de fonduri europene stați bine?

– Când am venit în primărie, „foto­liul” pri­­marului era un ta­buret acoperit cu muşama, nu erau calculatoare, nu era informatizată pri­mă­ria… Acum, lucrurile stau cu mult mai bine. Am decis să adun orice leu pen­tru cofinanţarea investiţiilor, căci acolo orice leu al nostru aduce alți 20. UE ne dă bani, dar se și uită dacă facem ceva cu ei, pentru că, fiind capitaliști, știu să-şi vândă marfa.

– În ce anume s-au concretizat aceste finan­țări europene?

– La sfârșitul lunii iunie, am făcut recepția unei investiții ample: 7 km de drum pe o vale pitorească, care leagă satele de jos: Brănişca, Boz, Rovina, Târnăviţa, de cele de sus: Târnava, Bărăștii Iliei, Căbești, Furcșoara și Gialacuta. E un proiect al fos­tu­lui primar. La acea vreme, nu a îndeplinit punc­tajul pentru fonduri europene, dar, pentru că erau deja plătite vreo 2 miliarde de lei vechi pe studiile de fezabilitate, avize și autorizații, trebuia realizat. S-a reușit obținerea unei finanțări prin PNDR (Pro­gramul Național de Dezvoltare Rurală). Acestui proiect îi urmează amenajarea unui drum mai scurt, de doar 3 km, ce leagă Furcșoara de Căbești, apoi un altul, turistic, prin care inten­țio­năm să legăm zona noastră de Dealul Mare, din comuna Vă­li­șoara. Sper ca toate cele șase drumuri ce străbat comuna noastră să le putem prinde într-un program și să le modernizăm, pentru că, deocamdată, ele sunt cu ecartament îngust. Iar dacă nu ai infra­struc­tură, nu ai cum să ai dezvoltare.

– Pentru că veți candida și la alegerile din toamna acestui an, nu pot să nu vă întreb: ce planuri de viitor aveți, pentru comuna Brănișca?

– Sperăm ca în această toamnă să putem realiza conectarea la reţeaua de apă și canalizarea într-o asociere de dezvoltare intercomunitară, a câtorva comune din zonă, cu operatorul de apă județean, „Aquaprest”. Apa potabilă e foarte calcaroasă şi are cantități mari de nitraţi și nitriţi. Toată lumea face agricultură, adesea după ureche, toţi îs specialiști în erbicidări, dar parcă otrăvurile astea prea sunt lăsate la liber, pe mâna tuturor şi, uite, se întorc sub formă de cancer sau cine știe ce alte boli. Și pentru alimentarea cu gaz avem deja studiile de fezabilitate gata, am primit avizele, așteptăm doar deschiderea liniei de finanțare europeană. Sunt multe proiecte finalizate deja sau aflate în diverse faze, de la ofertare până aproape de finalizare: drumuri comunale reabilitate, inclusiv cele care duc spre autostradă, poduri, două cămine culturale, școala din Brănișca, iluminatul public cu leduri, camere de luat vederi, ce au făcut să scadă simțitor furturile din comună.

„E greu să ajungi din urmă primăriile care au avut șansa unor oameni care să știe să scrie proiecte și să le dea drumul imediat ce s-au deschis liniile de finanțare europene”

– Din avion, România se vede de-o frumusețe perfectă. Luată la pas, ne ies încă în cale gunoaie, gropi, drumuri proaste. Ce e de făcut, cu ade­vă­rat…

– Aveți dreptate, sunt locuri minunate în țară, dar, din nefericire, lipsa de educație a unora lasă ur­me adânci. Ignoranța se manifestă și prin gu­noa­iele astea aruncate anapoda peste tot. M-am gândit de multe ori cât de necesară ar fi o prioritizare na­țională a investițiilor. Ar trebui înființat un consiliu superior de dezvoltare a țării, compus din spe­cialiști neînregimentați politic, din diverse do­menii, capabili să facă o evaluare a tuturor inves­tițiilor necesare în țară. Să nu ne trezim că o co­mu­nă are trei instalații de canalizare și o altă comună nu are apă deloc, una schimbă stratul de asfalt anual, iar alta nu iese nicicum din noroaie.

Pentru starea în care ne aflăm, nu doar politica e de vină, ci și administrația. E greu să ajungi din urmă primăriile care au avut șansa unor oameni care să știe să scrie proiecte și să le dea drumul ime­diat ce s-au deschis liniile de finanțare euro­pe­ne. Ei acum doar udă florile și mai dau cu vop­sea, pe ici, pe colo. Acolo merg și investitorii, ca la bor­canul cu miere. Acestor UAT (unități admi­nis­trativ-teritoriale) n-ar trebui să li se mai dea bani de la bugetul consolidat, că pot trăi bine din ce au; iar de dat, să se dea celor ce nu au, că toți trăim în țara asta. Dar banii să fie alocați strict pentru o lucrare sau alta, ca nu cumva să li se scurgă unora printre degete, cum s-a mai întâmplat, din păcate. Știți cum e? Cobori din avion sau treci granița, pe șosea, mergi 30 km pe autostradă sau pe un drum ca-n rai, apoi te trezești dintr-odată în noroaie și gropi, că ești pe teritoriul altei UAT. Nu e normal să se întâmple asta!