MARIA PLOAE: „Se petrece ceva ce nu credeam că se mai poate întâmpla într-un secol al medicinei triumfătoare”

„E momentul să punem frâu”

– Din interviurile acordate de-a lungul vremii revistei noastre, am înțeles că sunteți un om profund credincios. Vă ajută credința în împre­jurările grele prin care trecem?

– Ne ajută pe toți. Fără credință, poporul nostru n-ar fi putut rezista încercărilor la care a fost supus de istorie. Există atâtea exemple cutremurătoare! Să ne amintim doar de sacrificiul pe care l-au făcut Con­stantin Brâncoveanu și întreaga lui familie pen­tru a-și păstra credința! Când mă gândesc ce-o fi fost în sufletul Mariei Brâncoveanu… Putea să se revolte că Dumnezeu a îngăduit o asemenea sufe­rință, că i-au fost uciși toți copiii, și totuși, ea a de­venit și mai credincioasă, s-a supus voinței divine. La fel s-a întâmplat și în istoria noastră recentă, în închisorile comuniste, unde s-a rezistat în primul rând datorită credinței în Dumnezeu. Asta i-a sal­vat. Avem un exemplu în familie, tatăl lui Niculae (regizorul Nicolae Mărgineanu, soțul artistei – n.r.), care a făcut 16 ani de închisoare, rezistând unor chinuri cumplite cu ajutorul credinței și-al rugăciu­nilor. Întotdeauna, dar mai ales în momente grele, Dumnezeu ne ajută, ne întărește. Trebuie doar să-L chemăm. Așa cum ar trebui să facem și-acum, în împrejurările acestea grele și atât de neobișnuite prin care trecem. Se petrece ceva ce nu credeam că ni se mai poate întâmpla, ținând cont de progresul științific al medicinei, de triumful ei în războiul cu bolile. Nu credeam să trecem printr-o epidemie de genul ăsta, în mileniul trei. Mă îngrozesc când văd ce se întâmplă și la noi, și în lume, și nu doar în privința victimelor pe care le face boala, ci și în ne­pu­tința oamenilor de a respecta restricțiile impuse, deși sunt unica soluție salvatoare. Ca să nu mai vorbim despre cei care afirmă că virusul nu există, în ciuda raportărilor zilnice, care pun doliu pe inter­net și televizor. Ne mor persoane apropiate! E mo­mentul, zic eu, să punem frâu! Nu cred că este im­po­sibil să ne stăpânim instinctele exagerate de bucurie, de a petrece, de a ne distra. Perioada prin care trecem trebuie trăită în echilibru, cu mai multă atenție asupra noastră, asupra rostului nostru, asu­pra viitorului. Să ne prețuim viața, să ne prețuim să­nătatea, este cel mai frumos dar ce ni s-a dat!

„Să nu dăm vina pe Dumnezeu”

– Credeți că răul cu care ne confruntăm este o pedeapsă pentru nelegiuirile noastre?

– În niciun caz! Eu nu îl văd pe Dumnezeu rău și răzbunător, atent mereu să ne pedepsească pentru greșelile noastre. Cred, mai degrabă, că la mijloc se află o eroare u­ma­nă, o neglijență care a dus la scă­pa­rea acestui vi­rus uci­gaș de sub control. Poate, cu vremea, vom afla adevărul. Lucrurile de genul ăsta se deconspiră mai greu. Oricum, nu Dumnezeu ne pedepsește pe noi, ci noi ne pedepsim sin­guri, încălcând li­bertatea cu care am fost dăruiți. E bine să fim mai respon­sabili și în niciun caz să nu dăm vina pe Dumnezeu pentru ce ni se întâmplă. El este Tatăl nostru, ne iubește, ne ocrotește și ne dorește binele. Să ne asumăm greșelile, să le înțelegem, să medităm mai mult la ele, ca lucrurile să nu se repete. Până vor trece. Și eu cred că vor trece.

– Ce ar trebui să învățăm din drama pe care o trăim?

– Așa cum am spus, să învățăm să fim mai responsabili, să avem grijă de noi, de cei din jurul nostru. Sa fim mai profunzi, mai medi­tativi, mai atenți la realitate când se întâmplă ceva grav, să luăm lucrurile în serios. În pan­demia asta am pornit-o așa de bine, am ținut lucrurile în frâu. Iohannis a luat măsurile de prevenire la timp, și cât am fost în stare de urg­ență, boala a regresat. Apoi ne-am dorit re­la­xări peste relaxări, pe care însă nu le înțele­gem așa cum se cuvine. E de neînțeles cum într-un an bântuit de o pandemie așa de ame­nin­țătoare, vrem atâta distracție, când ar trebui să fim responsabili, să avem grijă, să ne ferim. Fără să vrei, dai virusul mai departe.

„Eu văd viitorul în roz. Sunt sigură că Planeta va dăinui, în frumusețe și în lumină”

– Cum vă imaginați că arată viitorul? Ce planuri profesionale încap în el?

– Cred că viitorul arată bine. Eu întotdeauna am fost o fire luminoasă, optimistă, solară. Mi-a plăcut să văd frumosul, înainte de ori­ce, și cred că toți ar trebui să-l vedem dincolo de încercările prin care trecem. Sunt convinsă că în scurt timp se va găsi și un tratament mai bun, sunt convin­să că și oamenii își vor lua sea­ma și vor fi mai preocupați de grija pentru igiena proprie. Eu văd viitorul roz, pentru că am copii, am nepoți, și sunt sigură că planeta noastră atât de fru­moasă va mai dăinui în frumu­sețe și în lumină. Am și proiecte legate de teatru și cinema, dar deocamdată sunt foarte concen­trată pe izolarea pe care singură mi-o impun și nu accept să ies din casă decât atunci când e musai, musai! De altfel, mă simt foarte bine acasă. Mi-am găsit o mulțime de îndeletniciri: in­ven­tez povești pentru nepoțeii mei pe care-i văd mai rar (le fac povești creștine, după Leo Matan, ca să mă vadă și să nu-mi ducă dorul), și la rândul meu, primesc filmulețe cu reacția lor la poveștile mele. Apoi, am o grădină pe care o iubesc tare mult, plină de flori care au nevoie în fiecare clipă de aten­ția mea și care mă răsplătesc din plin cu gingășia lor. O să facem și film, împreună cu soțul meu, regizorul Nicolae Mărgineanu, dar trebuie să treacă deocamdată tăvălugul ăsta, ca să putem filma în liniște și pace, să nu fim stresați că, Doamne fe­rește, i se întâmplă ceva cuiva din echipa de fil­mare. În rest, eu văd frumos și bine în fața mea, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru grijă și mă rog să fim sănătoși. Să ne rugăm și la Maica Domnului, care este grabnic ajutătoare, și la bunul nostru Iisus Hristos. Cu siguranță că se află pe lângă noi și ne apără! Doar noi să ne deschidem inima mai mult către ei.