„Într-o anumită măsură, parcă se trăiește mai intens”
– Te-am văzut la TV într-o serie de reclame. Te-ai împlinit puțin, ești mai puțin băiețoasă, dar asta îți mărește și mai mult farmecul. Și zâmbetul îți este la locul lui. Tu n-ai nicio legătură cu pandemia?
– Îmi pare că, în România, nimeni nu are nicio legătură cu pandemia. Oamenii își văd de treabă, își schimbă un pic fasonul apucăturilor personale, unii lucrează de acasă, alții fac mari meetinguri prin Zoom, destui se mută la țară, în case pe pământ, se descoperă lucruri uitate, se fac mari salturi spre sine, se caută rădăcinile, se modifică producții, se savurează rețete noi. Într-o anumită măsură, parcă se trăiește mai intens. S-au adus multe Babe-Cloanța la televizor, zmei și dragoni, care ne sperie zi de zi. Numai că oamenii nu reacționează cum se dorește. Nu aleargă transfigurați de teamă, dintr-un stâlp în altul. Sau eu nu-i văd. Ei încearcă să aplice raționalul peste pătura de pâclă care ne acoperă de câteva luni încoace. Încearcă să-și salveze viața, descoperind-o. Analizând-o la lupă, poate pentru prima dată. Și de aici o combinație în care, dacă nu iei în seamă tot ce este alarmist, pot năvăli peste tine oportunități. S-ar putea ca pentru mulți oameni perioada asta să fie o cotitură, una bună. Aveam în liceu un profesor care ne spunea „Dacă tot mergem la tăiere, de ce să nu zâmbim?”. Nu știam ce să-i răspundem. Dacă tot e să fie rău, de ce să nu-l învelim în bine, să-l facem mai prietenos? Până la urmă, cine hotărăște cât de rău ne este? Noi, în fiecare zi, prin alegerile noastre. În plus, natura care continuă nestingherită să fie splendidă e un exemplu. Eu aleg să descopăr, să fiu inspirată, să dau o mână de ajutor, să cânt și, da, legat de spoturile de publicitate, să anunț lumea că s-au adus României importante fonduri europene. Chiar și așa, mai împlinită la trup! Fie vorba între noi, rotunjirea este de la rețetele de pâine executate cu nonșalanță, în perioada de lockdown.
„Situația e albastră, dar albastrul e răcoros”
– Profesional, s-a schimbat ceva în viața ta? Vremurile s-au înăsprit. Cum îți câștigi existența?
– Sunt iluzionistă, fac să pară că nu s-a schimbat nimic. Dar am schimbat tot. Platoul tv cu platoul de servit pâine. Camera tv cu camera de zi. Echipamentul tv cu echipamentul de filmat personal. Dar asta a fost valabil pentru toți, în perioada de lockdown, pentru că toți împreună am constatat că se schimbă primăvara cu #panaseara, întrecerea sportivă cu #intrepatrupereti, merg la treabă cu #stauacasa, perioada de vacanță e una de grijă peste măsură față de circuitul virusului în natură. Cum s-ar spune, situația e albastră. Albastrul este rece, dar pe căldura asta, o culoare atât de răcoritoare e binevenită. În plus, Ștefan Câlția, celebrul pictor, mărturisește într-un documentar superb că pe căsuțele vopsite în albastru din Șona, satul său natal, nu se proțăpesc muștele. Așa că albastrul poate fi de bun augur, din moment ce nu ne mai lâncezesc gândurile reziduale, adevărate muște în viețile noastre – poate ne concentrăm pe gânduri mai de adâncime. Acestea fiind stabilite, de ce să ne referim la perioada aceasta ca la una de restriște? Sunt gata să descopăr meserii noi și asta nu de ieri, ci de când am demarat proiectul Vizita de Lucru, o descoperire a altor meserii și cariere, o lupă ațintită pe ce am putea face în diverse domenii. Deocamdată, nu am schimbat profesional decât subiectele de explorat. Încă pot să filmez ce e în jur, am voie. Dar, mai ales în această perioadă, am pus accentul pe promovarea produselor românești, este momentul cel mai potrivit să se știe că și la noi există posibilitatea creației, inovației și plămădirii fără cusur. De exemplu, imediat ce am ieșit din carantină, de pe 15 mai, am adunat designeri fără vizibilitate mare în plan offline să-și expună creațiile în magazinele Yokko, într-un proiect spontan de sprijin pentru designerii români, care va continua. Asta, pentru că vrem să se știe de ei. Noi, împreună, putem să ne fim de ajuns și să înflorim. Și am descoperit niște creatori fantastici: de haine, dar și de pălării, ceasuri, ochelari și genți, păpuși și pantofi. Deși pare că se poate trăi și fără, noi insistăm pe ideea că frumusețea este de protejat și de scos în lumină.
Deci, ca ocupație principală, fac în continuare research în domeniul muncii românilor și video-demonstrații. Muncă. O descopăr și o fac cunoscută și altora, prin filme simpatice, care arată clar că românul nu e leneș și că poate acoperi producția unei game largi de produse și de servicii de calitate, fără să aștepte să vină totul „de afară”.
„Chiar dacă unii visează să zboare spre alte planete, eu rămân să țin lumina aprinsă pe Pământ”
– Prin definiție, ești o persoană sociabilă și solară. Îți mai vezi prietenii? Nu te-ai rătăcit în distanțarea socială, de ei?
– Nici vorbă! Nu știu cum am făcut, dar mi-am câștigat noi prieteni, cu cei vechi lucrurile nu s-au știrbit, am fost ajutați de social media și variantele de a ne vedea online. Iar de prieteni noi mă apropii ușor, am constatat că îmi este mult mai ușor să intru în vorbă cu oamenii decât înainte, iar intensitatea spuselor este mai mare. Or fi mai sensibili, or fi mai toleranți, poate că-s lipsurile mai prezente, nu știu, fapt e că eu descopăr în fiecare participant la #vizitadelucru și #fabricatinromania un potențial prieten. Și nu mă satur să-i tot găsesc, să-i propun comunității să schimbăm mentalități, cum ar fi cea prin care „tot ce e străin e bun” cu „cumpărăm local”.
– Gianina, cum îți vezi viitorul? Pe unde îți mai strecori visele?
– Văd viitorul într-un glob de sticlă, care e mai degrabă o bilă uriașă și nu e de sticlă ci e de lut, și pe scurt, se numește „Pământ”. Chiar dacă acum se vehiculează teorii noi, se întrezăresc călătorii spectaculoase spre alte planete, eu rămân să țin lumina aprinsă pe Pământ. Mergeți voi și distrați-vă, mie îmi place planetuța asta și o să fac ce pot să-i țin capacitățile vii, o să vă uitați de la amețitoarea înălțime a Universului nou-descoperit, o să priviți cu marțială condescendență o furnicuță româncă, făcând de strajă pe lângă pomi și ape, pe lângă munți și văi, o să râdeți de glasul ei tremurat, intonând „frunză verde, om frumos”, un cântec inexistent, dar pe cale de a fi compus… Caut să-mi acordez visele cu ceea ce este posibil ca pământean și mai ales să le filtrez prin voia lui Dumnezeu.
