GIANINA CORONDAN: „Sunt o iluzionistă. Fac să pară că nu s-a schimbat nimic”

„Într-o anumită măsură, parcă se trăiește mai intens”

– Te-am văzut la TV într-o serie de reclame. Te-ai împlinit puțin, ești mai puțin băiețoasă, dar asta îți mărește și mai mult farmecul. Și zâmbetul îți este la locul lui. Tu n-ai nicio legătură cu pandemia?

– Îmi pare că, în România, nimeni nu are nicio legătură cu pandemia. Oamenii își văd de treabă, își schimbă un pic fasonul apucăturilor personale, unii lucrează de acasă, alții fac mari meetinguri prin Zoom, destui se mută la țară, în case pe pământ, se descoperă lucruri uitate, se fac mari salturi spre sine, se caută rădăcinile, se modifică pro­duc­ții, se savurează rețete noi. Într-o anumită măsură, parcă se trăiește mai intens. S-au adus multe Babe-Cloanța la televi­zor, zmei și dragoni, care ne sperie zi de zi. Numai că oa­menii nu reacționează cum se dorește. Nu aleargă trans­figu­rați de teamă, dintr-un stâlp în altul. Sau eu nu-i văd. Ei în­cearcă să aplice raționalul pes­te pătura de pâclă care ne aco­peră de câteva luni încoa­ce. Încearcă să-și salveze viața, des­coperind-o. Anali­zând-o la lupă, poate pentru pri­ma dată. Și de aici o com­binație în care, dacă nu iei în seamă tot ce este alarmist, pot năvăli peste tine oportunități. S-ar putea ca pen­tru mulți oa­meni perioada asta să fie o cotitură, una bună. Aveam în liceu un profesor care ne spu­nea „Dacă tot mer­gem la tăiere, de ce să nu zâm­bim?”. Nu știam ce să-i răs­pundem. Dacă tot e să fie rău, de ce să nu-l învelim în bine, să-l fa­cem mai prietenos? Până la urmă, cine hotărăște cât de rău ne este? Noi, în fiecare zi, prin alegerile noastre. În plus, na­tura care continuă nestin­ghe­rită să fie splendidă e un exemplu. Eu aleg să descopăr, să fiu inspirată, să dau o mână de ajutor, să cânt și, da, legat de spoturile de pu­blicitate, să anunț lumea că s-au adus României importante fonduri europene. Chiar și așa, mai îm­plinită la trup! Fie vorba între noi, rotunjirea este de la rețetele de pâine executate cu nonșalanță, în perioada de lockdown.

„Situația e albastră, dar albastrul e răcoros”

– Profesional, s-a schimbat ceva în viața ta? Vremurile s-au înăsprit. Cum îți câștigi existența?

– Sunt iluzionistă, fac să pară că nu s-a schim­bat nimic. Dar am schimbat tot. Platoul tv cu pla­toul de servit pâine. Camera tv cu camera de zi. Echi­pamentul tv cu echipamentul de filmat perso­nal. Dar asta a fost valabil pentru toți, în perioada de lockdown, pentru că toți împreună am constatat că se schimbă primăvara cu #panaseara, întrecerea sportivă cu #intrepatrupereti, merg la treabă cu #stauacasa, perioada de vacanță e una de grijă peste măsură față de cir­cuitul virusului în natură. Cum s-ar spune, situația e albas­tră. Albastrul este rece, dar pe căldura asta, o cu­loare atât de răcoritoare e bine­venită. În plus, Ștefan Câl­ția, celebrul pic­tor, mărtu­ri­sește într-un documentar superb că pe căsuțele vop­site în albastru din Șona, satul său natal, nu se pro­țăpesc muștele. Așa că albas­trul poate fi de bun augur, din mo­ment ce nu ne mai lâncezesc gându­rile reziduale, adevărate muște în vie­țile noastre – poate ne concentrăm pe gânduri mai de adâncime. Acestea fiind stabilite, de ce să ne referim la perioada aceasta ca la una de res­triște? Sunt gata să descopăr meserii noi și asta nu de ieri, ci de când am demarat proiectul Vizita de Lucru, o descoperire a altor meserii și cariere, o lupă ațintită pe ce am putea face în diverse domenii. Deocam­dată, nu am schimbat profesional decât su­biectele de explorat. Încă pot să fil­mez ce e în jur, am voie. Dar, mai ales în această perioadă, am pus ac­centul pe promovarea produselor românești, este momen­tul cel mai potrivit să se știe că și la noi există posibilitatea creației, inovației și plă­mădirii fără cusur. De exemplu, ime­diat ce am ieșit din carantină, de pe 15 mai, am adunat designeri fără vizibilitate mare în plan offline să-și expună creațiile în magazinele Yokko, într-un proiect spontan de sprijin pentru designerii români, care va continua. Asta, pentru că vrem să se știe de ei. Noi, împreună, putem să ne fim de ajuns și să înflorim. Și am descoperit niște creatori fantastici: de haine, dar și de pălării, ceasuri, oche­lari și genți, păpuși și pantofi. Deși pare că se poate trăi și fără, noi insistăm pe ideea că frumusețea este de protejat și de scos în lumină.

Deci, ca ocupație principală, fac în con­tinuare research în domeniul muncii românilor și video-demonstrații. Muncă. O descopăr și o fac cunoscută și altora, prin filme simpatice, care arată clar că românul nu e leneș și că poate acoperi producția unei game largi de produse și de servicii de calitate, fără să aștepte să vină totul „de afară”.

„Chiar dacă unii visează să zboare spre alte planete, eu rămân să țin lumina aprinsă pe Pământ”

– Prin definiție, ești o persoană sociabilă și solară. Îți mai vezi prie­tenii? Nu te-ai rătăcit în distanțarea socială, de ei?

– Nici vorbă! Nu știu cum am făcut, dar mi-am câștigat noi prieteni, cu cei vechi lucrurile nu s-au știrbit, am fost ajutați de social media și variantele de a ne vedea online. Iar de prieteni noi mă apropii ușor, am constatat că îmi este mult mai ușor să intru în vorbă cu oamenii decât înainte, iar intensitatea spuselor este mai mare. Or fi mai sensibili, or fi mai tole­ranți, poate că-s lipsurile mai prezente, nu știu, fapt e că eu descopăr în fiecare participant la #vizita­delucru și #fabricatinromania un potențial prieten. Și nu mă satur să-i tot găsesc, să-i propun comuni­tă­ții să schimbăm mentalități, cum ar fi cea prin care „tot ce e străin e bun” cu „cumpărăm local”.

– Gianina, cum îți vezi viitorul? Pe unde îți mai strecori visele?

– Văd viitorul într-un glob de sticlă, care e mai degrabă o bilă uriașă și nu e de sticlă ci e de lut, și pe scurt, se numește „Pământ”. Chiar dacă acum se vehiculează teorii noi, se întrezăresc călătorii spec­taculoase spre alte planete, eu rămân să țin lumina aprinsă pe Pământ. Mergeți voi și distrați-vă, mie îmi place planetuța asta și o să fac ce pot să-i țin capacitățile vii, o să vă uitați de la amețitoarea înăl­țime a Universului nou-descoperit, o să priviți cu marțială condescendență o furnicuță româncă, fă­când de strajă pe lângă pomi și ape, pe lângă munți și văi, o să râdeți de glasul ei tremurat, intonând „frunză verde, om frumos”, un cântec inexistent, dar pe cale de a fi compus… Caut să-mi acordez vi­sele cu ceea ce este posibil ca pământean și mai ales să le filtrez prin voia lui Dumnezeu.