SELECȚIA „FORMULA AS”

* Ioan T. Morar, „Fake news din Epoca de Aur. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă”, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 334 p.

Ioan T. Morar s-a făcut cunoscut cu diversele lui înzestrări creative: umorist cu talent ac­toricesc în grupul Divertis și la Academia Cața­ven­cu (un umor inteligent, fără alunecări tri­via­le), jurnalist, poet și mai ales romancier sur­prin­zător prin te­ma­tică și construcție – un adevărat „maestru al combinațiilor” originale. Cea mai nouă carte a sa e un mixaj de istorie recentă și memorialistică, de reconstituire a vieții din Ro­mâ­nia comunistă și povestire a experiențelor unui tânăr intelectual confruntat cu minciuna ofi­cială, constrângerile și absurditățile tota­litaris­mu­lui. Pentru cei trecuți, să zicem, de 50 de ani, mai tot ce povestește Ioan T. Morar (cu excepția pro­priilor întâmplări) sunt lucruri arhiștiute: isto­rii orale, bancuri, ziceri hazoase care au circulat mult în epocă și au de­ve­nit folclor, amănunte de viață cotidiană, min­ciuni propagandistice, de­cre­te aberante cu urmări chinui­toa­re pentru omul de rând. Însă nu pentru noi, cei care le-am trăit, le consem­nea­ză autorul, ci în mod ex­plicit pen­tru cei tineri, care nu le știu și cărora le e greu să crea­dă că drepturi și libertăți azi nor­male ne erau oficial inter­zise de regim. („Pentru cei tineri, trebuie spus că ro­mâ­­nul de rând nu avea pa­șaport la purtător”, „notă pen­tru cei tineri: nu toată lumea avea telefon fix pe vre­muri”, „o precizare pentru cei tineri: absolvenții de facultate erau obligați să se prezinte la post minimum 3 ani, stagiu obli­ga­toriu”, „pentru cei tineri, care n-au parcurs biblio­grafia pentru cen­zură – câteva precizări de nuan­ță” ș.a.m.d.). Aces­tor noi generații li se povestește despre eroii inventați din „panteonul proletar” și poemele de manual școlar ce le-au fost dedicate în anii de­jis­mului, despre „întrecerea socialistă” și „cin­ci­nalul în patru ani și jumătate”, despre „Pro­gramul Alimentației Raționale” și înfo­me­tarea națională, despre diplomele universitare ale activiștilor de partid cu patru clase și despre cenzorii atotpu­ter­nici din presă și din toate artele. Toate aceste fake-uri din secțiunea „Am creat o Epocă Nouă nu vouă” sunt relatate simpatic, cu vervă, uneori prin amintiri personale sau pățanii ale cu­nos­cuților. I.T. Morar nu e ceea ce se chea­mă un an­ti­comunist visceral, încrâncenat. Pe el îl in­­te­re­sează să surprindă adevărul de viață, pei­sajul social și moral de până în 1989, cu produsele lui umane, supraviețuind bine mersi și azi. Astfel, nu uită să menționeze, cu nume și prenume, foști zbiri zeloși ai partidului unic, securiști, cenzori, tur­nători ajunși după căderea comunismului po­li­ticieni cu funcții și sinecuri în noile orga­nisme de­mocratice, diplomați sau bogați oameni de afa­ceri cu CV-uri măsluite, indivizi care „de la falsul din socialism au făcut saltul la falsul din capi­talism”. În secțiunea a doua, „Fake news ca o văpaie despre Ceaușescu Nicolae”, tema prin­ci­pală e construirea și umflarea până la proporții mons­truoase a cultului personalității „câr­ma­ciu­lui” și artizanii acestui cult prin false biografii, elo­gii, spectacole omagiale, telegrame, adunări populare până ce dictatorul chiar ajunge la con­vingerea că e „geniul Carpaților”, „arhitectul pă­cii mondiale”, „omul providențial” etc. Iar „to­va­rășa” lui analfabetă chiar se credea acad. dr. ing., sa­vant de renume mondial și „mamă a na­ției”. Des­pre copiii cuplului însă, cu destinele lor ne­fe­ricite, se scrie cu simpatie și compasiune. În par­tea a III-a, I.T. Morar își povestește savuros ex­pe­riența de tânăr ziarist la „Viața studențească” și farsele făcute atunci: publica traduceri inven­tate din poeți reali sau inexistenți, umplea rubrica „Lumi paralele” cu „fapte diverse” false, luate chi­pu­rile din presa internațională. Scrisă bine, cu umor și cu miză pedagogică, „Fake news în Epo­ca de Aur” e mai mult decât o lectură dis­tractivă, vizând succesul comercial. E încă un document.