RODICA CULCER despre… „Marele atu al USRPLUS este speranța de schimbare”

– USR și PLUS au votat, recent, protocolul de fu­ziune a celor două partide. Cum vedeți viitorul noii formațiuni? Ce aduce ea în plus pe scena po­litică? Are șanse USRPLUS să devină a treia forță po­litică în România și să influențeze formarea gu­vernului după alegerile generale?

– Potrivit sondajelor și rezultatului alegerilor eu­ro­parlamentare, USRPLUS este deja a treia forță po­litică din România și, cel mai probabil, partener al PNL într-un viitor guvern, după cum a și afirmat Lu­do­vic Orban și după cum sugerează și acordul reali­zat pentru alegerile din București. Noua formațiune are însă nevoie de un rezultat cât mai bun pentru a putea, cu adevărat, să influențeze viitorul program de guvernare și să impună schimbarea practicilor toxice de care nu este străin nici PNL. Marele atu al USRPLUS este speranța de schimbare pe care o reprezintă pentru alegătorii sătui de o clasă politică nărăvită în rele, mai ales că niciunul din liderii sau membrii săi nu a fost vreodată implicat într-un scan­dal de corupție, iar USR a apărat constant în parla­ment anticorupția și statul de drept. Să nu uităm, toto­dată, că USRPLUS a promovat cu consecvență proiectul de modificare a Constituției denumit „Fără penali în funcții publice”. Tocmai de aceea, pentru ca schimbarea promisă de USRPLUS să nu poată fi anihilată de un PNL tributar vechilor practici – a se vedea, de pildă, racolarea de primari psd-iști – este im­portant ca partidul domnilor Barna și Cioloș să ob­țină un scor bun în alegeri. Nu va fi ușor, pentru că USRPLUS este supus unui linșaj mediatic orchestrat din umbră de vechile partide și este minat, din inte­rior, de contestări din partea susținătorilor lui Nicușor Dan. Lupta pentru schimbarea modului de a face po­litică în România nu are însă cum să fie ușoară. Important pentru electorat și pentru USRPLUS este doar să nu renunțe la ea.

– De câteva zile, lumea întreagă asistă la ridi­carea poporului din Belarus împotriva dictaturii lui Alexander Lukașenko, acuzat de fraudarea masivă a alegerilor prezidențiale. Ca de obicei, răspunsul României e inexistent, iar cel al Uniunii Europene, destul de firav. Ce șanse are populația Belarusului să scape de un dictator sprijinit de Rusia, care se te­me că protestele s-ar putea extinde și pe teritoriul ei? Dacă Rusia intervine militar, poate avea Bela­ru­sul soarta Ucrainei?

– Este greu să anticipăm deznodământul unor eve­nimente în plină desfășurare, mai ales că pro­tes­tele și greva generală iau amploare în Belarus. Știm însă că Belarus nu este Ucraina: opoziția parlamen­tară este slabă, lipsește acea rețea de ONG-uri care a pregătit „Maidanul din Kiev”, protestele nu sunt nici pro-UE, nici anti-Kremlin, ci doar anti-Lukașenko, iar între Belarus și Rusia nu au existat niciodată re­lațiile tensionate și ostile care să fi marcat raporturile ruso-ucrainiene de-a lungul istoriei. Rușii și bielo­rușii se consideră popoare apropiate și înrudite, iar pro­testele reflectă doar revolta unei tinere generații care nu vede nicio perspectivă într-un regim dicta­torial. Tocmai de aceea, deși Vladimir Putin nu se simte deloc confortabil cu protestele din Belarus, el ezită, potrivit analiștilor ruși și occidentali, să se ex­pună prea mult, susținându-l pe Lukașenko până în pânzele albe. De altfel, Kremlinul promite doar să apere Belarus în cazul unei invazii externe, nu și să-l salveze pe Lukașenko de propriul popor. Cum ni­meni nu se pregătește să invadeze Belarus, deocam­dată Vladimir Putin nu are de ce să recurgă la o in­ter­venție militară, care ar putea ostiliza o populație favorabilă Rusiei. Mai degrabă el ar putea favoriza, prin manevre de culise, o rezolvare a problemei în in­teriorul statului Belarus. Pentru aceasta trebuie însă să se producă o breșă în susținerea asigurată dic­tatorului Lukașenko de instituțiile de forță (armată, securitate). Nu întâmplător, contracandidata lui Lu­kașenko, Svetlana Tihanovskaia, le-a promis mem­brilor acestor forțe o amnistie totală dacă se alătură poporului. Amploarea crescândă a protestelor îi poate determina pe decidenții din instituțiile de forță să-l abandoneze pe Lukașenko, pentru a menține situa­ția sub controlul lor și al Rusiei. Nu va fi vorba deci de o revoluție, ci doar de sfârșitul unei dictaturi per­sonale.