Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

IULIAN IGNAT (redactor Formula AS): „Mi-e dor de întâlnirile fără frică. De îmbrățișări”

„Bogdan Lupescu mi-a spus că arăt, cu părul ăsta, ca un compozitor neamț care a ieșit să dea de mâncare la porumbei”

Iulian, „aranjat” de fotografie…

– Dragă Iulian, eu despre tine spun că eşti fotograf, reporter şi tată, pentru că în ordinea asta te-am cunoscut. Care este însă ierarhia în care te-ai aşeza tu însuţi?

– Sunt recunoscător că niciuna nu se exclude, toate merg împreună, chiar dacă uneori se mai în­ghiontesc. Încă am mâncărici, sunt lucruri care gâl­gâie în mine și trebuie să iasă. Fotografia e totodată viciul și felul prin care comunic lucruri despre mine și despre lumea din jur, lucruri pe care nu le-aș putea transmite în niciun alt mod. Dar o fac în­tr-un fel instinc­tiv, inex­plicabil: foto­gra­fiez fix așa cum simt și nu dau soco­teală. Scrisul însă nu curge lin, e un proces scrâșnit, pentru care-mi bat capul. Dacă am de scris cinci rânduri, sunt în stare să le frământ în minte o zi întreagă, la fel ca pe un text de cinci pagini. Dar scri­sul în­seamnă totodată ancora mea în zile și perioade incerte, înno­rate. Faptul că există o așteptare, că am o șta­chetă la care să mă ri­dic mă motivează, mă ține stabil, lasă deo­par­te frici, frustrări, în­do­­ieli. Îmi dă sentimen­tul că pot fi util lumii din jur. Nu sunt mare amator de etichete, fiecare cu­vânt cu care cataloghezi pe cineva poate fi inter­pretat. N-aș trece în drep­tul meu nici „român”, nici „creștin”, „repor­ter”, „biciclist”, „rapidist”… Dar dacă ar fi să aleg unul, acum aș putea trece cuvântul „tată”.

– De la fotoreporterul nonconformist, cu părul vâlvoi prins adesea într-o năframă ca de pirat, petrecută pe frunte, iată-te părinte, cu două fete ca din povești. Cum este să plimbi de mână două copile în Bucureştiul pandemic?

– Ultima oară când m-am văzut cu prietenul şi colegul Bogdan Lupescu, mi-a spus că arăt, cu părul ăsta, ca un compozitor neamț care a ieșit să dea de mâncare la porumbei. Eram topit după umo­rul lui Bogdan, după expresiile și cuvintele lui savuros ticluite; o înjurătură de-a lui era poezie curată. Părul e în continuare vâlvoi, chiar dacă un vâlvoi cărunt, legat cu bandane. Și dau în conti­nuare muzica tare, numai că acum am două fete care țopăie în pat, se bat cu perne și strigă „Roachenroool!”. Multe s-au schimbat, și eu m-am schimbat, dar nu m-am transformat într-o altă creatură, tot eu sunt. Cu fetele nu prea merg de mână prin Bucureștiul pandemic, umblăm cu bici­cletele. Cea mare m-a boscorodit un an, pentru că i-am dat jos roțile ajutătoare de la prima ei bicicletă, dar în primăvara asta, în spa­tele blocului, a învățat să meargă singură. Așa că în vara asta am colindat cu bicicletele în Bucureşti, cea mică în spatele meu, în scăunel, cea mare pe noua ei bicicletă. Am descoperit un lung depou cu trenuri abandonate, năpădite de vegetație, deasupra căruia planau berze. Am ajuns chiar până la o pădure din afara orașului. În rest, um­blăm mult prin parcuri.

„Am decis, de la început, să le acord încredere medicilor”

Echilibru în depoul părăsit

– Cum le explici fetelor vremurile astea?

– Fiica mea cea mare a cunoscut-o pe această făp­tu­ră minunată, cu care îm­parte un nume și o pasiune pentru dans, Miriam Ră­du­canu. Așa că de curând i-am spus, uite, am vorbit cu Miriam și mi-a zis că în 94 de ani a trecut prin multe momente foarte difi­cile, dar niciodată prin ceva asemănător cu ceea ce se întâmplă acum. Iar soțul dumneaei mi-a spus că trebuie să ne adaptăm, asta-i soluția. E ceva nou, ciu­dat, dificil pentru noi toți, nu doar pentru tineri. Cum îi explici unui copil despre un dușman invizi­bil, când nici măcar adulții nu știu cum să se com­por­te și ce să creadă? Eu, unul, nu cred nici guver­nele, nici politicienii și nici nu mă bazez pe atrac­tivele teorii ale conspirației. Am decis de la început să le acord încredere medicilor. I-am explicat și ei ce înțeleg eu din toată treaba asta și, de curând, mi-a spus ceva din care mi-am dat seama că s-a prins ce se întâmplă: „E ca și cum ar fi aterizat o navă ex­traterestră și ar fi schimbat totul pe Pământ.”.

„Am crezut că sunteți un balerin celebru”

Fata mare, fata mică, pe plaja mării

– De ce îţi este dor, Iuliane, în acest 2020 ex­tra­terestru?

– Mi-e dor de întâlnirile fără frici și restricții între oameni. De îmbrățisări. Nu știu cum sună asta, dar mie îmi place să ating oameni, să-i îmbrățișez, să-i iau după umeri, de braț, iar asta începe să-mi lipsească tot mai acut, mă seacă și nu știu ce impact poate avea pe termen lung. Mi-e dor să joc fotbal, una din marile mele plăceri, mi-e dor de celebrarea verii, de nopțile cu muzică pe malul mării sau al Du­nării. Când mă gândesc ce bucurie mi-au oferit oamenii pe care i-am cunoscut vara trecută, îmi dau seama cât de săracă este perioada asta. Pictorii din tabăra de la Mraconia, anturajul festivalului Peli­cam, din Tulcea, Momo și Adina, un cuplu pe care l-am îndrăgit și cu care m-am intersectat în mai mul­te locuri din țară… Într-o seară, pe stradă, am salutat o necunoscută doamnă septuagenară, care mi-a spus „Vai, mă iertați că nu v-am recunoscut.” „Bine, dar nici nu aveați de unde.” „Nu? Am cre­zut că sunteți un balerin celebru”. M-am așezat lângă dumneaei și am stat trei sferturi de oră de vorbă, ne-am spus ofurile. Într-una din nopțile tre­cute, am văzut luna răsărind deasupra Aeroportului Băneasa și mi-am zis să fac un ocol prin parc. Pe ma­lul lacului, singur, pe o bancă, un tip cânta la chi­tară jazz, și cânta senzațional. L-am ascultat, apoi m-am apropiat, i-am povestit despre idolii săi chitariști pe care i-am cunoscut, mi-a spus că nu-i ro­mân, a cântat într-o trupă până s-au dat lucrurile peste cap, anul acesta. Acum lucrează ca profesor. Are un băiețel de doi ani, vecini mai puțin melo­mani, așa că a ieșit să studieze în parc. Am stat un pic mai la distanță ca de obicei, dar, oricum, m-am bucurat nespus să putem vorbi. Repet, mi-e dor enorm de apropierea umană, deși există speranțe pentru întâlniri sufletești, și pe timp de pandemie.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian