Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Răspuns pentru MARIA S. – Bacău, F. AS nr. 1419: „Sunt diabetică și am o rană care nu se vindecă”

Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE – medic primar dermatolog, specialist acupunctură și homeopatie – București, tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: [email protected]

Stimată doamnă, diabetul zaharat este asociat unor tipuri de ulcer la nivelul picioarelor, de la gleznă în jos. Ele se numesc ulcerele piciorului diabetic. Le văd mereu în practica mea cotidiană, și o lucrare a mea a fost pre­miată internațional, pentru a­bordarea naturistă a ulcerelor.

Circa 25% dintre toți pa­cienți diabetici vor avea un ulcer cândva, pe parcursul bolii, iar 15% dintre ulcerele piciorului diabetic se sfârșesc prin amputație. Aproape 85% dintre toate amputațiile non-traumatice au loc la pacienții cu diabet zaharat. Astfel, ul­cerele piciorului diabetic sunt o problemă foarte serioasă.

Cu toate acestea, nu toate ulcerele care se regăsesc la nivelul piciorului unui pacient sunt diabetice. Unele pot fi din alte cauze, cum ar fi can­cere cutanate, infecții (nele­gate de diabet), traumatisme, boli autoimune sau infla­matorii.

Dumneavoastră ați descris evoluția tipică a unui ulcer de picior diabetic de tip neuropat. Acest tip de ulcer apare pe fondul unei deteriorări a funcției fibrelor nervoase periferice. Aceste fibre duc semnalele de la picioare înspre creier (funcție senzorială) și în direcție inversă (funcție motorie). Tulburările aces­tor funcții duc la lipsă de sensibilitate (afec­tarea funcției senzoriale), slăbiciune musculară și piele uscată (afectarea funcției motorii), cea din urmă problemă ducând la fisuri plantare, ce duc la ulcere (cum este cazul dumneavoastră). Ulce­rele neuropate sunt, de re­gulă, nedureroase, loca­lizate pe zone de presiune – zone plantare (tălpi), pe zone de pronunțare osoasă (călcâie) – și pot fi prezente cu mult timp înainte să fie descoperite. În principiu, culoarea lor este roz și au margini cu calus (țesut gros). Durerea apare atunci când ulce­rele sunt com­plicate, au infecții.

Un alt tip de ulcer al piciorului diabetic este ulcerul arteriopat, care are loc pe fondul circu­lației deficitare, care este frecvent întâlnită la pacienții cu diabet zaharat. Ele sunt adesea dure­roase, localizate pe laba piciorului, iar culoarea lor tinde să fie neagră, din cauza morții tisulare.

Există și ulcer mixt. Acesta tinde să fie, de fapt, neuropat, cu unele caracteristici de ulcer arterio­pat. Netratarea la timp a ulcerelor, apli­carea unui tratament neadecvat sau nerespectarea regimului de tratament pot duce la agravarea problemei. De aceea, este esențială consultarea ime­diată a unui medic specialist și respectarea cu strictețe a reco­mandărilor acestuia.

Din păcate, imersia piciorului în cloramină B – cazul dvs. – NU este un tratament de recoman­dat, din următoarele motive:

* Irită pielea.

* Este un dezinfectant folosit pentru supra­fețe solide, nu pentru corpul uman.

Acestea fiind spuse, abordările naturiste includ:

* Verificarea zilnică a pi­cioarelor, pentru a detecta orice leziune din timp. Acest lucru este și o măsură preventivă. Poate fi folosită o oglindă înclinată, dacă nu aveți ajutor.

* Încălțămintea potrivită pre­vine apariția ulcerelor. Aceasta ar trebui să fie largă, la nivelul dege­telor (adică mai lată decât piciorul în zona de­getelor), pentru a evita presiunea ce poate duce la ulcere, să aibă talpa și interiorul moi. De asemenea, degetele trebuie să fie mereu acoperite – sandalele sunt excluse!

* Întotdeauna se va purta încălțăminte în casă – papuci moi, de lână, nicidecum de plas­tic).

* Reducerea presiunii create de apăsarea greutății corporale pe ulcer, prin dispozitive spe­ciale numite orteze. Cu ajuto­rul lor, ulcerul se vindecă mai repede.

* Evitați băile fierbinți la picioare sau încăl­zirea picioa­relor pe obiecte fierbinți, fapt ce duce la riscul unor arsuri. Nu de puține ori am văzut arsuri ale unor persoane care au adormit cu pi­cioarele pe soba de teracotă.

* Controlul glicemic este esențial, căci procesul de vin­decare, precum și imunitatea, sunt afectate de glicemia ridi­cată.

* Mișcarea fizică este im­portantă. Există exerciții fi­zice care pot fi făcute și în pat, pen­tru a evita traumatizarea ul­ce­relor.

* O dietă bogată în ali­mente vegetale (în afară de die­ta recomandată pentru diabet) contribuie la vindecarea ulce­relor. Dietele bogate în dulciuri și alimente foarte procesate sau pline de conservanți sunt de evitat cu desăvârșire.

* Plante medicinale – Găl­benele (Calen­dula), Aloe vera, Mimosa pudica – transformate în creme pot ajuta la vindecarea ulcerelor. De ase­menea, pomada Miculicz (conține Balsam de Peru), este foarte bună pentru grăbirea procesului de vindecare.

* Foi de varză crude, ușor bătute și aplicate local pe zonele cu edem (umflate) de lângă ulcere, diminuea­ză inflamația.

* Mierea de albine are proprietăți antiinfec­țioa­se și ajută la vindecarea ulcerelor. Există pan­samente speciale, precum și creme care conțin miere de albine, utilizate în mai multe țări, inclusiv în România.

* Larvele de muscă sunt folosite ca un mod natural de a curăța ulcerele. Acestea sunt crescute special pentru a fi sterile și se aplică în dispo­zitive speciale, în ulcere. Ele consumă doar țesu­tul mort, apoi sunt scoase și puse altele, până la curățarea ulcerelor.

* Lumina, aplicată prin diverse dispozitive, contribuie la vindecarea ulcerelor, prin creșterea fluxului sangvin și stimularea producerii facto­rilor ce contribuie la vindecare.

* Cremele cu acid hialuronic, o substanță produsă chiar de corpul uman, sunt de mare folos în procesul de vindecare.

* Acupunctura și electroacupunctura stimu­lează creșterea fluxului sangvin la nivelul cuta­nat, facilitând procesul vindecării.

* Homeopatia este excelentă pentru ulcerele diabetice. Unele medicamente – Argentum ni­tricum, Arsenicum album, Calendula, Ledum, Lache­sis, Silicea – sunt utile, ca tratamente generale. Sunt de preferat, totuși, tratamentele indi­vidualizate, pentru că ajută și la îmbună­tățirea imunității, și la controlul glicemic.

Fiindcă ulcerele piciorului diabetic prezintă risc mare de amputație, este important să con­sul­tați medicul!

Vă urez succes!

Ing. chim. MIRCEA BOCAN – Alba Iulia, tel. 0788/23.38.73, 0258/86.56.77

„Am hiperaciditate gastrică” (Răspuns pentru ANGELA D., F. AS nr. 1424)

Orice problemă digestivă, oricât ar fi de veche sau de gravă, se poate rezolva foarte ușor și fără efecte secundare folosind doze mari de argilă ALGO. Dacă aveți răbdare să studiați arhiva revistei Formula AS, veți observa că foarte multe per­soa­ne și-au rezolvat probleme chiar mai grave decât ale dvs. cu ajutorul acestei argile. În plus, cura nu durează mult și aduce beneficii întregului organism. În cazul dvs., o cură de circa 2-3 luni vă scapă de problemele cu care vă con­fruntați, garantat! Dacă doriți mai multe detalii despre cura cu argilă, mă puteți contacta la tel. 0788.233.873. Pentru a procura argila la preț de pro­ducător, sunați la tel. 0258.865.677.

(Răspuns valabil și pentru PETRU, F. AS nr. 1428, semnatarul scrisorii „Sufăr de gastrită și Heli­co­bac­ter pylori”)

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian